Apocalipsa care va lovi economia românească în cel mai scurt timp este majorarea pensiilor. Cei 50-60 de lei daţi în plus amărâţilor de pensionari agricoli şi poate 200 la ceilalţi vor lovi năpraznic economia românească, vor ridica la ceruri inflaţia, vor creşte deficitul bugetar (se ştie că că pensionarii folosesc numai bunuri de import), vor „înegri” salariile mari, vor creşte economia subterană, vor contribui la încălzirea globală…
Majorarea pensiilor este privită ca generatoare de mari catastrofe economice, de parcă România este în pragul unei crize economice şi această majorare este exact brânciul de care avea nevoie pentru a intra cădea în prăpastie. Or, realitatea este un pic diferită.
Ne aflăm în al patrulea an de creştere economică accelerată şi perspectivele pe termen mediu suntpozitive. Gazetari care altă dată nu mai pridideau să plângă pe umerii gârboviţi ai pensionarilor se trezesc acum mari gânditori liberali cutremuraţi că un guvern „de dreapta” este capabil să ia o măsură „populistă” de stânga. Gândirea mass-mediei româneşti suferă răsturnări ciudate: dacă guvernul nu face nimic, e incompetent. Dacă face ceva, atunci e doar populist, în căutare de voturi. Mai ales că măsura aceasta vine într-un moment în care asupra guvernului Tăriceanu se trage din toate poziţiile. Se încearcă învrăjbirea pensionarilor cu angajaţii şi cu patronii fiindcă, vezi bine, vor creşte taxele.
Deocamdată, singura măsură „apocaliptică” anunţată este amânarea reducerii cu 2% a CAS-ului. Deci, o amânare a unei reduceri, nicidecum o creştere. Se uită că România are una dintre cele mai relaxate fiscalităţi din Uniunea Europeană – din păcate şi una dintre cele mai relaxate discipline fiscale. Se uită că anul trecut la zece luni guvernul dispunea de un excedent bugetar de aproape 2%, care nu îmi este foarte clar pe ce a fost cheltuit în două luni, adică exact suma necesară pentru majorarea pensiilor de anul viitor. Se uită, de asemenea, că pensiile agricole, care nu sunt plătite din bugetul de pensii, depăşesc arareori 100 de lei, astfel că o majorare cu 50% le va aduce în cel mai bun caz încă 50 lei.
Sigur, procentele pot speria pe multă lume, însă practic vorbim de o creştere a pensiei medii de la 600 de lei la cca 850, adică undeva spre 70% din salariul mediu, ceea ce nu mi se pare o creştere foarte mare, în condiţiile în care pensionarii rămăseseră singura categorie care nu a beneficiat până acum de creşterea economică.
Este ironic că pensionarii au avut de câştigat cel mai mult într-o guvernare de dreapta, întâi prin recalcularea pensiilor, procedură care a reparat multe nedreptăţi, şi acum majorarea acestora. Mă tem însă că asta nu are de a face cu vreo „confuzie” ideologică, cât mai degrabă cu un timing politico-economic.
Să vedem câteva din temerile economice:
- Creşterea pensiilor va duce la creşterea inflaţiei. Atâta vreme cât creşterea veniturilor populaţiei în urma scăderii fiscalităţii nu a inversat trendul descendent al inflaţiei este puţin probabil că creşterea pensiilor îl va face.
- Creşterea pensiilor va dezechilibra bugetul. Desigur, orice cheltuială suplimentară dezechilibrează un buget. Aici se vede managementul. Anul trecut, guvernul nu a reuşit să cheltuiască toţi banii, având de cheltuit în două luni 1,8% din PIB. Măcar acum ştie ce să facă cu banii.
- Renunţarea la plafonarea la cinci salarii medii a contribuţiilor sociale va duce la trecerea salariilor mari în zona gri. Sincer, mă îndoiesc. La ce probleme sunt acum pe piaţa muncii, nu cred că o firmă s-ar risca să le propună angajaţilor aşa ceva. Nu trebuie uitat că vorbim de mai puţin de 30,000 de salarii, ceea ce înseamnă management în companii mari şi medii, probabil chiar listate la bursă… Este posibil ca această măsură să ducă la inhibarea „albirii” unor salarii, însă cred că datorită concurenţei acerbe de pe piaţa muncii şansele sunt mai degrabă mici.
- Dispare reducerea cu 6% a contribuţiilor sociale. Această propunere a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost de la bun început hazardată, măcar acum are o scuză bună să nu o pună în aplicare. Overall, fiscalitatea în România este mai mult decât rezonabilă. Problema reală este predictabilitatea şi incompetenţa administrativă.