Alimentaţia sănătoasă, mişcarea şi renunţarea la fumat sunt, potrivit medicilor, principalele mijloace de prevenire a diabetului zaharat – maladie cu o mortalitate de aproape 80 la sută şi pentru care, în prezent, un român din trei prezintă risc ridicat de îmbolnăvire.
“În general, în întreaga lume a crescut riscul de diabet zaharat. Se pare că progresul omenirii se întoarce împotriva noastră, a oamenilor. În toate ţările, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, la un pacient cu diabet zaharat mai există încă unul-doi încă nedepistaţi cu această boală. În România, procentul celor care se îmbolnăvesc de diabet sau care prezintă risc de îmbolnăvire este în creştere, în ultimii ani, în principal din cauza stilului de viaţă”, a precizat, pentru NewsIn, prof. dr. Mariana Moţa, membră în consiliul de conducere al Societăţii Române de Diabet.
Potrivit medicilor, sedentarismul creşte riscul de diabet în mod direct, fiind asociat cu hipertensiunea arterială sau cu obezitatea. Statisticile arată că 80 la sută dintre persoanele cu diabet au fost sau sunt obeze.
În plus faţă de reducerea activităţii fizice, medicii constată şi scăderea numărului românilor cu o alimentaţie sănătoasă, săracă în calorii. Alimentaţia sănătoasă pare să fi fost abandonată, iar oamenii au trecut la aşa-zisul model occidental de alimentaţie, bazat pe fast-food, care aduce un aport mare de calorii într-un volum mic de mâncare. Mâncarea de tip fast-food conţine multe grăsimi saturate şi creşte, astfel, riscul îmbolnăvirii de diabet, la fel ca dulciurile concentrate.
O altă cauză este reprezentată de fumat, care provoacă insulino-dependenţă şi măreşte, de asemenea, riscul de diabet. Alţi factori care duc la creşterea riscului de îmbolnăvire sunt stresul cotidian, generat în principal de instabilitatea financiară sau de lipsa unui loc de muncă.
“Mortalitatea în rândul persoanelor diagnosticate cu diabet este de 75-80%, majoritatea bolnavilor decedând ca urmare a complicaţiilor de tip cardiovascular”, spune dr. Moţa.
Specialiştii avertizează că persoanele care au diabetici în familie au o predispoziţie genetică de a face aceeaşi boală. Aceştia, spun medicii, trebuie să aibă grijă să nu se îngraşe, orice creştere semnificativă în greutate fiind un semnal de alarmă în privinţa posibilei îmbolnăviri de diabet.
Mişcarea are, de asemenea, un rol foarte important în prevenirea apariţiei diabetului. “Minimum 40 de minute de mişcare pe zi, timp de patru-cinci zile pe săptămână, sunt de ajuns pentru a preveni, din acest punct de vedere, apariţia diabetului. Pentru prevenire, mai este nevoie ca românii să înveţe să coabiteze cu stresul, altfel spus să accepte cu mai mare uşurinţă riscurile, mai spun specialiştii în diabet.
În privinţa alimentaţiei, pentru a preveni apariţia diabetului, românii trebuie să şteargă din meniu produsele de tip fast-food-ul şi să mănânce mai multe legume şi fructe .
Potrivit rezultatelor Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei, diabetul zaharat este boala cu cel mai mare risc de îmbolnăvire în rândul românilor. Aproape o treime dintre românii care şi-au făcut analizele în cadrul programului prezintă risc de îmbolnăvire de diabet zaharat, acesta fiind de două ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi şi de două ori mai des întâlnit în mediul urban decât în cel rural.
“Asistăm la o epidemie de boli cronice, dar în special la o epidemie de diabet zaharat, o boală care, dacă nu este stăpânită, duce la un număr important de complicaţii şi la creşterea îmbolnăvirii populaţiei. Astăzi, avem estimaţi circa 500.000 de pacienţi bolnavi de diabet, dar numărul lor real probabil că este mult mai mare. În prezent, figurează în evidenţele noastre 120.000 de adulţi şi 2.500 de copii cu diabet insulino-dependent, care sunt formele cele mai grave de diabet”, preciza, la jumătatatea lunii mai, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.