Ruxandra Mircea este cea mai tânără antreprenoare din România care lansează un brand românesc DIAMANT 3K pe piața cosmeticelor. Are Diplomă MBA în administrarea afacerilor și marketing la City University of Seattle (SUA), este absolventă a Academiei de Științe Economice din București, cu Licență în Administrarea afacerilor în limba engleză.
Doamna Ruxandra Mircea, ați ales domeniul producției de cosmetice, în general, în afaceri se dorește obținerea rapidă a profiturilor, iar din producție banii vin mai greu și trebuie să aștepți.
Mie îmi plac afacerile inovative și perene și îmi place să construiesc treaptă cu treaptă. Mi-am dorit din liceu să îmi creez propria afacere și să lansez un brand. Am ales producția de cosmeticel pentru că România are tradiție în acest domeniu. Din fericire, în România mai sunt specialiști formați în perioada de dinainte de 1989 care au o expertiză foarte bună. Apoi, ca oricărei femei, îmi plac produsele de îngrijire a pielii și consider că o cremă excelentă poate substitui cu brio apanajul cosmetic, trucurile de make-up și beauty care doar acoperă și ascund. Am pornit de la ideea de a îngriji pielea cu for
mule naturale forte, benefice în mod vizibil pentru piele, generoase din punct de vedere al rezultatelor evidente. Pentru efecte notabile este importantă proporționalitatea elementelor biochimice – compușii organici să activeze resorturile structurale și metabolice în proporții ideale. În teorie, principiul de bază este simplu, stimularea capacității de autoreglare a pielii. În practică, echipa de cercetare a folosit materii prime inovative, cu testări în spate, a aplicat cunoștințe și metode de laborator pentru a crea gama DIAMANT 3K, ce conține 11 formulări/rețete de creme, serum și loțiuni adecvate pentru diferite sensibilități și tipuri de ten cu scopul de a regenera metabolismul celulelor și a completa deficiențele pentru ca tenul să fie luminos și proaspăt.
Ați adus diamantele în România într-o formă inedită, în produse de îngrijire a pielii. Care a fost sursa de inspirație?
Diamantele sunt considerate simbol al frumuseții și perfecțiunii și fascinează femeile prin aceste calitățile unice. Frumuseţea orbitoare i-a atras statutul de cea mai căutată piatră preţioasă. Orice femeie care își dorește cele mai bune lucruri pentru sine se va bucura să afle că utilizarea diamantelor, aceste minuni ale naturii, nu se limitează doar la bijuterii. Inovaţiile tehnologice moderne ne permit acum să încorporăm particule de diamante în produsele de îngrijire a pielii, astfel încât să putem beneficia într-un mod inedit și mult mai accesibil de puritatea unică a diamantelor și de modul în care acestea dispersează lumina și ne pot înfrumuseța pielea. Pentru că, secretul unui ten fără defecte este cantitatea de lumină pe care o reflectă.
Care sunt beneficiile particulelor de diamante în produsele de îngrijire a pielii?
Particulele de diamante acționează la baza epidermei, unde stimulează și sporește producția de colagen și împiedică distrugerea enzimelor, care protejează derma de factorii nocivi ai mediului poluant în care trăim. Elimină în profunzime toxinele, astfel tenul are un aspect sănătos. În medicină alternativă, diamantele sunt recunoscute ca elemente ce fortifică toţi centrii corpului uman. La nivel subtil diamantul are o energie profundă de transformare, dizolvă negativitatea și aduce echilibru.
Dar particulele de diamante din gama DIAMANT 3K fabricate de Bio Getika, pe care o lansați acum pe piața românească?
Pe lângă calitățile despre care am vorbit, trebuie să vă mai spun că, particulele de diamant sunt atât de mici încat sunt aproape invizibile pe piele atunci când sunt dispersate. În fizica optică particulele de diamante se comportă la fel ca un diamant uriaș care are foarte multe carate. Lumina călătorește prin spațiu cu aproximativ 186.000 mile pe secundă și are un indice de refracție de 1.00, dar în momentul în care aceeași lumina întâlnește un diamant, viteza este redusă drastic la 77.000 mile pe secundă, oferind diamantului un indice de refracție de 2,4 . Cu alte cuvinte, diamantul încetinește lumina de 2,4 ori și procedând astfel, curbează drastic lumina. Acest lucru înseamnă, practic, că toată lumina care intră în partea superioară a diamantului este încetinită și reflectată pe plan intern în direcții aleatoare. În gama cosmetică DIAMANT 3K dimensiunea și distribuția particulelor de diamante sunt concepute și adaptate pentru a oferi cel mai bun nivel și efect de lumină, aceasta înseamnă un efect vizual instant de atenuare al ridurilor și de luminozitate sporită a pielii.
De unde vă procurați materiile prime?
Materiile prime folosite sunt în totalitate din import, din Statele Unite, Germania, Franța, Italia și sunt de o calitate excepțională pentru că ne-am dorit să îndeplinească cele mai exigente așteptări.
Care este concret efectul acestor cosmetice?
Formulările din gamă conțin acid hyaluronic, coenzima Q10, colagen, două tipuri de peptide, vitaminele A, B (Panthenol), C, E și F în diferite proporții necesare pentru fiecare tip de ten, Aloe Vera, extracte naturale din flori de albăstrele, rădăcină de cicoare, unt de cacao, unt de shea, și uleiuri vegetale deodorizate din avocado și măsline. Toate aceste ingrediente împreună cu particulele de diamante au o acțiune sinergică extraordinar de benefică asupra pielii, o hidratatează, o tonifică, o regenerează în profunzime, iar particulele de diamante îi conferă instant efectul de lumină, de atenuare a ridurilor, a oboselii, conferă un aer tineresc.
De unde pot fi cumpărate produsele DIAMANT 3K?
Acum am terminat de fabricat toate produsele din gamă și am deschis un magazin online pe site-ul nostru www.biogetika.ro și suntem în negocieri pentru a le introduce spre comercializare în cea mai mare rețea de farmacii din România.
(interviu realizat de Cristian BANU)