Experienţa pieţei interne unice impune teoretic o convergenţă semnificativă a preţurilor bunurilor comercializabile. Realitatea procesului de integrare economică actuală relevă că ea nu este perfectă. DG Piaţa Internă publică periodic rapoarte cu privire la dispersia preţurilor europene la bunurile asociate consumului privat al gospodăriilor, pe baza estimărilor Eurostat raportate la paritatea puterii de cumpărare.
Astfel, pentru anul 2006 indicele preţurilor de consum (alimente şi băuturi nealcoolice) identifică cinci grupe de ţări europene (37 la număr) raportate la media UE-27 (Eurostat, 2007):
grupa 1 – ţări scumpe, cu preţuri medii de peste 130% din media UE-27: Danemarca, Islanda, Norvegia şi Elveţia;
grupa 2 – ţări mediu-scumpe, cu preţuri medii între 100% şi 130% din media UE-27: Belgia, Germania, Franţa, Irlanda, Italia, Cipru, Luxemburg, Austria, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie;
grupa 3 – ţări sub media UE-27, dar cu preţuri medii de peste 80% din această medie: Grecia, Spania, Malta, Olanda, Portugalia, Slovenia, Croaţia şi Turcia;
grupa 4 – ţări sub media UE-27, dar cu preţuri medii între 60% şi 80% din această medie: Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Albania, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Serbia;
grupa 5 – ţări cu preţuri mici, sub 60% din media UE-27: Bulgaria şi fosta Repubică Iugoslavă a Macedoniei.
Apare evidentă prezervarea dispersiei preţurilor (tuturor grupelor de produse amintite anterior) care se ridică la 25,8% pe piaţa internă unică în acelaşi an.
Aşadar, disparităţile preţurilor medii (excluzând produsele de tutun şi alcool) sunt remarcabile, încadrate în banda delimitată de Bulgaria (56% din media UE-27) şi Danemarca (142% din media UE-27).
De pildă, în aceeaşi analiză a Eurostat cu privire la convergenţa preţurilor în grupul celor 27 de state membre ale UE, România avea un indice al preţurilor la produsele alimentare şi băuturi nealcoolice de 71% din media UE-27, mai mare la produsele alcoolice – de 88% şi doar de 32% la produsele din tutun, în anul 2006.
Semnalăm însă o convergenţă semnificativă a preţurilor între anii 2003 şi 2006. Astfel, coeficientul de variaţie a preţurilor scade cu aproape o cincime la produsele alimentare, cu circa o zecime la băuturile nealcoolice şi ceva mai mult la băuturile alcoolice, şi cu doar 7% la produsele din tutun (Eurostat, 2007).
Percepţia noastră diferă însă de aceste raportări statistice. Multiple alimente sau colecţii de îmbrăcăminte au preţuri chiar mai mari decât pe pieţele europene. Cum se explică totuşi aceste date ale Eurostat publicate la finalul anului 2007?
În primul rând, discutăm despre preţurile ajustate la paritatea preţurilor de cumpărare şi nu de preţurile efective de pe piaţă. Este o metodă folosită pentru a calcula o rată de schimb alternativă între monedele a două ţări şi care reflectă standardul diferit de trai între ţările comparate. Preţurile în moneda locală ajustate cu ratele de schimb reale diferă semnificativ de preţurile la paritatea puterii de cumpărare. România are una dintre cele mai mici puteri de cumpărare din Europa, în ciuda uneia dintre cele mai mari creşteri ale salariilor în acelaşi an.
În al doilea rând, noi comparăm produsele “vizibile”, dar media pe totalul grupului de produse alimentare, tutun şi alcool are rezultate diferite – fără doar şi poate unele preţuri converg mai repede decât altele.
În al treilea rând, e vorba de anul 2006 – explozia preţurilor la alimente a avut loc mai ales după aderarea la UE, deci în 2007.
Pe de altă parte, poate fi vorba de o nereflectare corectă a realităţii de către metodologiile statistice actuale, oficiale. Întrebarea rămâne încă în picioare. (A. V.)
