Home » Politică externă » Doamna de fier a Americii

Doamna de fier a Americii

Condoleezza Rice, actuala şefă a diplomaţiei americane, ar putea face istorie în anul 2008, în sensul în care ar putea deveni primul politician de culoare (afro-american) şi în acelaşi timp prima femeiepreşedinte al Statelor Unite ale Americii. Dincolo de latura speculativă a acestei prognoze, o certitudine tinde să se înrădăcineze la Washington, anume aceea că noul secretar de Stat este o doamnă de fier, în stil Margaret Thatcher.

Sexul slab şi marea politică

Sexul slab a contat în viaţa politică şi în istoria marilor decizii doar atunci când fie vreo regină de talia Cleopatrei ori Elisabetei I au deţinut prerogativa primă în stat, fie atunci când soţiile ori mai degrabă amantele au avut gustul şi plăcerea unor intrigi tradiţional bărbăteşti. Cât priveşte istoria SUA, putem invoca în acest sens influenţa semnificativă exercitată de prima doamnă din perioada New Deal-ului şi a celui de-al doilea război mondial (Eleonor Roosevelt) ori de prima femeie-secretar de Stat şi anterior ambasador la ONU, Madeleine Albright (războaiele din fosta Iugoslavie).

Comparaţia cu Margaret Thatcher nu este întâmplătoare, întrucât expresia holywoodiană “o femeie face carieră” se aplică în politică doar printr-o voinţă de fier dublată de expertiză politică. Sex-appeal-ul specific showbiz-ului este util, întrucât şi viaţa politică graţie surselor media a devenit un spectacol pentru mase, dar nu îndeajuns încât să te scoată din anonimatul casnic. Margaret Thatcher a avut ambiţia să fie prima femeie-premier din istoria unei ţări în care marea politică se făcea de secole în cluburi exclusivist-misogine, iar Condoleezzei Rice nu poate să nu-i surâdă perspectiva atingerii, în patria campionilor, a unui dublu record: prima femeie preşedinte, de culoare…

Doamna Rice beneficiază la acest moment de un culoar favorabil întrucât influentul vicepreşedinte Dick Cheney a făcut deja publică intenţia sa de a nu candida la alegerile prezidenţiale din anul 2008, mai mult, lăsând loc speculaţiilor conform cărora ar intenţiona să se retragă undeva în 2006, din cauza problemelor cardiace acute cu care se confruntă. Noua doamnă de fier poate deveni astfel vicepreşedinte, cea mai bună poziţie politică pentru a candida la nominalizarea republicană. Competiţia se prefigurează de pe acum a fi dură, printre posibilii contracandidaţi numărându-se fostul primar al New-York-ului, popularul Rudolph Giuliani, respectiv senatorul de Arizona, John McCain, adeseori descris în presă ca fiind cel mai influent politician republican “care nu locuieşte la adresa Pennsylvania 1600” (Casa Albă).

Condoleezza Rice beneficiază, de asemenea, de atu-ul prezumat că ar fi singurul politician republican capabil să înfrângă o altă femeie, Hillary Clinton, soţia fostului preşedinte Bill Clinton, actualmente senator democrat de New-York. Astfel, într-un joc prezidenţial feminin, doamna de culoare ar putea fi singurul răspuns eficient (aşa cum reiese din poluri de opinie republicane) pentru păstrarea Casei Albe, după dificilele mandate ale lui Bush junior.

Noul globetrotter american

Până la momentul deschiderii competiţiei oficiale pentru nominalizarea republicană, doamna Rice trebuie să fie performantă şi să acumuleze noi puncte la capitolul imagine, făcând în fruntea Departamentului de Stat ceea ce ştie teoretic cel mai bine, adică politică externă şi de securitate. Nume celebru în lumea academică americană, profesoară emerită de relaţii internaţionale la Universitatea Stanford, al cărei rector a fost între 1993-1999 (gestionând cu succes un buget anual de 1,5 miliarde dolari şi conducând din punct de vedere ştiinţific şi administrativ un colectiv de 1.400 cadre didactice şi 14.000 de studenţi), Condoleezza Rice l-a înlocuit de la conducerea diplomaţiei americane pe moderatul Colin Powell, tensiunile dintre ei fiind adeseori invocate de presă. Consilierul pe probleme de securitate naţională din primul mandat al lui George Bush îi reproşa constant şefului Departamentului de Stat moliciunea în promovarea liniei dure neo-conservatoare, manifestată de exemplu prin predilecţia lui Colin Powell (primul secretar de Stat de culoare) de a încerca să soluţioneze problemele de securitate internaţională la telefon, nu printr-o susţinută activitate de teren. Replica fostului şef al Departamentului de Stat a reieşit în presă abia după ce a părăsit cârma diplomaţiei americane, apropiaţi de-ai săi precizând că motivul politic principal era acela că, de câte ori pleca în misiuni externe, cineva (recte Donald Rumsfeld, dar mai ales Condoleezza Rice) avea grijă “să-l înjunghie pe la spate”. Luând în calcul tradiţionala rivalitate între secretarul de Stat şi consilierul prezidenţial de securitate naţională, indiferent de culoarea politică a Casei Albe, şi privind rezultatul confruntării interne, reiese clar că doamna Rice este un politician de temut, care ştie nu doar să ajungă printre primii la urechea preşedintelui, dar şi să se facă auzită.

Stilul flip-flopping al talentatei doamne de fier

Mulţi analişti pun realegerea lui George Bush pe seama impactului acuzaţiei de flip-flopping (inconstanţă-incoerenţă) la adresa contracandidatului democrat John Kerry.

Interesant este însă faptul că şi Condoleezzei Rice această etichetă pare a i se potrivi, în mod paradoxal. De exemplu, într-un eseu publicat în ianuarie 2000 în prestigioasa revistă “Foreign Affairs”, doamna Rice, în calitate de responsabil cu politica externă al candidatului republican de atunci George Bush, prioritiza o opţiune cvasi-izolaţionistă, de retragere din zone mai puţin relevante pentru electorul american obişnuit, precum regiunea Balcanilor. Mai mult, în privinţa Rusiei, era prefigurat un mini-Război Rece (făptuit de altfel în primele luni ale noii administraţii, atunci când acuzele reciproce, dar mai ale expulzările de diplomaţi pe motiv de spionaj au atins cote alarmante), pentru ca neanticipatul 11 septembrie să ducă Statele Unite spre un unilateralism intervenţionist global şi o apropiere de Rusia. De la preluarea mandatului de şef al diplomaţiei americane, doamna Rice tinde să revină pe poziţiile critice la adresa stilului autoritar al preşedintelui Putin şi a standardelor precare de democraţie din Rusia. Ce compromisuri eficient-conjuncturale ne aşteaptă însă la orizont, având în vedere campania antiteroristă din lumea islamică în care ajutorul Rusiei este esenţial?

Or, în timpul audierilor în faţa Comisiei naţionale independente însărcinate cu cercetarea atacurilor teroriste de la 11 septembrie, Condoleeazza Rice a avut de suportat tirul critic al democraţilor dornici să afle de exemplu de ce nu au fost luate măsurile necesare de prevenire în pofida informaţiilor secrete transmise de CIA, în special un memo adresat preşedintelui şi intitulat “Bin Laden – hotărât să atace Statele Unite din interior”. Răspunsuri evazive sau contradictorii (faţă de poziţii publice anterioare) au marcat prestaţia doamnei Rice şi la momentul audierilor din Senat pentru învestitura ca secretar de Stat, întrebările axându-se, de exemplu, pe chestiunea invocatelor (de către ea însăşi explicit) arme de distrugere în masă ale Irakului ce se dovedesc a fi inexistente. Iar înşiruirea contradicţiilor ar putea continua…

Publicat în : Politica externa  de la numărul 25
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress