11 septembrie a reunit două temeri majore ale Statelor Unite ale Americii, reprezentate de islamismul radical şi armele de distrugere în masă. Sistemul relaţiilor internaţionale se baza pe faptul ca numai actorii statali au capacitatea de a aduce distrugeri catastrofale unei alte societăţi. Realitatea secolului 21 a arătat opusul, iar în joc au intrat şi actorii non-statali capabili să lovească chiar în inima financiară şi politică a unicii superputeri de pe Terra.
Se poate vorbi şi de un conflict al percepţiilor la nivel global. Dacă pentru americani iminenţa unui atac terorist de proporţii era evidentă, iar perspectiva armelor de distrugere în masă a creat o psihoză generalizată, în Europa politicienii şi cetăţenii erau obişnuiţi cu forme de terorism diferite, de tipul ETA sau IRA. În momentul unor astfel de diferenţe este absolut dificil pentru europeni de a înţelege gândirea americană şi priorităţile administraţiei Bush.
Se poate vorbi şi de o percepţie diferită în ceea ce priveşte modul de operare a celor două blocuri. Dacă europenii pun accentul pe puterea de tip soft, caracterizată prin influenţare economică şi diplomatică pentru rezolvarea unor probleme, americanii au preferat utilizarea puterii hard, anume puterea militară. Presiunea continuă exercitată de societatea americană post 11 septembrie şi schimbarea politicilor administraţiei au determinat lansarea unor războaie de prevenire cu o serie de consecinţe vizibile pană în ziua de astăzi.
Războiul din Irak a fost iniţiat având ca motive următoarele elemente: prezenţa armelor de distrugere în masă pe teritoriul irakian, presupuse legături dintre liderii marcanţi ai Partidului Baas şi organizaţia teroristă Al Qaeda şi necesitatea eliberării unui popor de sub asuprirea unei dictaturi.
Lipsa capacităţii de înţelegere a realităţii
Mulţi analişti au arătat că analiza datelor oferite de comunitatea de intelligence a fost făcută într-un mod superficial de către administraţia Bush, iar rezultatele acestor analize au supraestimat chestiunea armelor de distrugere în masă deţinute de Irak. Folosirea războiului anticipativ ca unică metodă s-a dovedit ineficientă. În cazul irakian regimul politic dictatorial a fost eliminat prin acest război, dar a avut şi un revers al medaliei. Alte state precum Iranul şi Coreea de Nord au perceput acest gest ca pe o ameninţare directă. În câteva cuvinte putem afirma că războiul preventiv a determinat chiar proliferarea armelor de distrugere în masă în alte state contrar scopului său iniţial.
Se pot observa, în acest caz, suprapuneri şi chiar confuzii între acţiunea cu un caracter anticipativ şi războiul preventiv. Dacă în cazul acţiunii anticipative scopul este acela a eliminării unei ameninţări iminente, în cazul războiului preventiv acesta este menit să elimine o ameninţare ce se poate materializa peste câţiva ani. Lipsa apariţiei dovezilor privind armele de distrugere în masă după invazia din 2003 se dovedeşte a fi un bumerang pentru administraţia americană demonstrând lipsa de fezabilitate a războiului preventiv în acest caz.
În ceea ce priveşte legăturile dintre partidul Baas şi Al Qaeda, trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că treptat Irakul a luat locul Afganistanului în ceea ce priveşte dezvoltarea de reţele teroriste. Prezenţa militară americană în Irak a determinat o apropiere dintre elementele de rezistenţă ale fostului regim politic şi teroriştii Al Qaeda şi alte grupări cu un caracter terorist.
Un ultim element tratat superficial de administraţie a constat în ideea schimbării regimului din Irak. Democraţia nu se poate naşte într-o perioadă de timp scurtă. Nu trebuie să amintim că în Europa separaţia dintre Biserică şi Stat a durat timp de câteva secole, iar speranţa că acest lucru s-ar putea întâmpla la nivelul Orientului Mijlociu sau în oricare alt colţ al lumii musulmane în doar câteva decenii este ridicolă.
Factorii de decizie occidentali au ignorat în permanenţă existenţa câtorva distincţii importante între islamişti şi islamiştii radicali. Dacă islamiştii pun accentul pe introducerea intereselor religioase în politică, islamiştii extremişti pun accentul pe violenţă pentru a atinge scopurile politice. Confuzia dintre cei doi termeni determină perceperea războiului împotriva terorismului ca pe un război îndreptat împotriva întregii lumii musulmane.
Eşecul concentrării
Concentrarea intereselor americane pe chestiuni legate numai de Orientul Mijlociu au adus un spor de instabilitate la nivel global. Statele Unite se văd din ce în ce mai singure pe scena globală. Ignorarea unor realităţi poate avea consecinţe nefaste pentru puterea americană. Rusia este o putere cu acţiuni uneori greu de prevăzut, China îşi continuă ascensiunea, Europa îşi continuă croirea unui drum ca putere economică şi din ce în ce mai evident ca pol politic. Se ignoră necesitatea menţinerii unui triunghi al echilibrului în regiunea pacifică între Japonia, China şi SUA, iar problema Asiei este lipsa de grijă faţă de ideea de comunitate şi importanţa dată conceptelor specifice Europei secolului al XIX-lea. Jocul pe care SUA îl va face în această regiune rămane fundamental pentru securitatea regională, dar şi globală. Următoarea administraţie va trebui să iasă din umbra unilateralismului şi excepţionalismului şi să încerce aducerea de noi soluţii la problemele întregii comunităţi internaţionale prin promovarea de mecanisme şi instituţii colective mai eficiente.
