Trecutul umanitatii, atât cel recent, cât si cel foarte îndepartat, poate fi împartit în doua categorii, si anume o Istorie Mare si o istorie mica, criteriul de departajare fiind acela al relevantei, impactului general al evenimentelor mari în comparatie cu cele mici (de natura personala, familiala ori acoperind arii limitate în timp si spatiu). În consecinta, Marea Istorie reprezinta o creatie a marilor personalitati, apartinând actorilor majori ai sistemului international.
Este controversatul Sef al Pentagonului, Donald H. Rumsfeld, o mare personalitate a timpurilor noastre, un barbat de stat al Marii Istorii? Cu certitudine da, si iata de ce…
O biografie remarcabila
Si numai o scurta privire asupra biografiei celui care a cascat o prapastie între Statele Unite si “vechea Europa” ar fi de ajuns pentru a concluziona ca avem de-a face cu o personalitate a vietii publice americane: bursier al faimoasei Universitati Princeton, aviator în marina SUA (1954-1957), congresman înca de la vârsta de 30 de ani (1962-1969), ambasador al SUA la NATO (1973-1974), pozitie din care va fi rechemat la Washington pentru a deveni seful de cabinet al presedintelui Gerald Ford, iar în scurt timp, cel mai tânar Secretar al Apararii din istoria americana (1975-1976), traseul politic prodigios de pâna la acel moment fiindu-i recompensat cu cea mai mare distinctie civila americana, The Presidential Medal of Freedom (1977); urmeaza apoi o cariera de succes fulminant (1977-1985) în business-ul american, ca Presedinte si CEO al unei mari companii farmaceutice, G.D. Searle & Co, calitate în care primeste doua premii The Outstanding Chief Executive Officer in the Pharmaceutical Industry, conferite de Wall Street Transcript (1980), respectiv Financial World (1981); Donald Rumsfeld va mai conduce, la începutul anilor ’90, General Instrument Corporation, companie de hi-tech în domeniul comunicatiilor, element biografic deloc neglijabil, având în vedere conceptul de Revolution in Military Affairs1, foarte drag strategului american. Nicicând însa, în perioada de manageriat de afaceri, Donald Rumsfeld nu va abandona politica, acesta ocupând diferite pozitii în cadrul establishment-ului diplomatic si de securitate American, cel mai semnificativ element pentru subiectul nostru fiind statutul de emisar special al Presedintelui Ronald Reagan în Orientul Mijlociu, într-o perioada extrem de inflamata (1983-1984). În aceasta calitate, va purta la Bagdad- negocieri cu Saddam Hussein, criticii de azi incriminând ipocrizia si sprijinul politic acordat atunci Irakului în conflictul cu Iranul, inclusiv faptul ca ar fi facilitat accesul tiranului irakian la tehnologia chimica de distrugere în masa. Înainte de a reveni, în 2001, pentru un al doilea mandat ca Secretar al Apararii, Rumsfeld va conduce comisiile Congresului privind rachetele balistice (1998) si organizarea si managementul securitatii spatiului (2000), pozitiile sale privind necesitatea fortificarii spatiale a SUA pentru prevenirea atacurilor externe, facilitându-i apropierea de viitorul candidat republican pentru Casa Alba, George Bush. Ar mai trebui mentionate, de asemenea, activitatile civice ale Rumsfeld ca membru al National Academy of Public Administration si al Comitetului de Conducere al prestigiosului Institut Hoover de Relatii Internationale (Universitatea Stanford), al Fundatiilor Gerald R. Ford si National Park, precum si functia de Presedinte al Comitetului de acordare a burselor Eisenhower, toate acestea fiind dovezi esentiale de respectabilitate în viata publica de peste Ocean.
Chestiunea ocaziei istorice
Diferenta esentiala între teoria politica si realitate este ceea ce as numi a fi ocazia istorica, adica acel eveniment (de regula negativ) care sa îi ofere demnitarului (posesorului de putere politica) oportunitatea de a face istorie (mare) si de a deveni erou – limita maxima a personalitatii publice. Pentru demnitarii administratiei Bush aceasta ocazie istorica s-a numit 11 Septembrie 2001, ultimul reper cronologic major din istoria (eroica) americana ce include Razboiul de Independenta (eroii find în primul rând George Washington si Thomas Jefferson), Razboiul Civil (Abraham Lincoln si Ulysses Grant), primul Razboi Mondial (Woodrow Wilson), Marea Criza financiara si Politica de New Deal (Franklin D. Roosevelt), al doilea Razboi Mondial (Franklin D. Roosevelt, generalii Dwight Eisenhower, George Patton si Douglas MacArthur), începutul Razboiului Rece (Harry Truman si George Marshall), criza rachetelor din Cuba (J. F. Kennedy), sfârsitul Razboiului Rece (Ronald Reagan). Ce au în comun toate aceste figuri esentiale ale istoriei politice americane? Faptul de a fi fost victoriosi, întru marele beneficiu (implicit) al Statelor Unite.
În acest sens, pot fi considerati eroi presedintele George Bush si seful Pentagonului? Nu înca, iar conditia prima o constituie succesul în alegerile prezidentiale de la sfârsitul acestui an.
În pofida razboaielor-fulger victorioase purtate în Afghanistan si Irak, a pierderilor umane foarte mici din timpul luptelor (sub 1.000 de soldati americani), a eficacitatii autoritatilor federale în prevenirea producerii de noi atacuri teroriste, tabara Presedintelui american intra în campanie electorala cu un dosar de politica externa si de securitate fragil, câta vreme actualul favorit în sondaje nu este George Bush, ci senatorul democrat John Kerry, un critic acerb al ceea ce este perceput a fi amatorismul, aventurismul si aroganta promovata de actuala administratie republicana în relatiile sale internationale.
Dilema de securitate americana
Argumentul autorului se bazeaza pe ideea ca, finalmente, cartea Donald Rumsfeld va fi hotarâtoare pentru soarta presedintelui Bush, întrucât problematica de securitate în toata complexitatea sa (perspectiva evolutiilor militare în preajma alegerilor, gestionarea dificilelor raporturi cu aliatii contestatari din cadrul NATO) se gaseste în mâna Secretarului Apararii si a adjunctului sau, ideologul Paul Wolfowitz2; nu aspectele negative din politica interna (cresterea spectaculoasa a somajului si a deficitului bugetar), ci perceptia asupra existentei însesi a Statelor Unite va fi factorul hotarâtor, întrucât amenintarea fantomei teroriste reprezinta cel mai bun levier electoral în manevrarea opiniei publice americane.
Statele Unite se constituie la acest moment în actorul hegemon al lumii, un imperiu democratic aflat însa în stare de asediu, într-o postura similara celei în care s-au gasit si celelalte mari puteri din trecut. Exemplul tip îl ofera Imperiul Roman, ale carui granite erau asaltate de barbari, toate solutiile încercate (fortificarea granitelor, state tampon aliate dupa formula unei coalitii de vointa, prieten prietenilor Romei si dusman dusmanilor acesteia, lovituri preemptive mult dincolo de granitele imperiului, integrare teritoriala3) fiind valabile câta vreme superioritatea tehnologica militara a fost dublata de calitatea operationala a armatei romane.
În esenta, acesta este si avertismentul gruparii ideologice neoconservatoare Project for the New American Century4, de la care se revendica actuala eminenta cenusie de la Casa Alba, politica externa americana trebuind sa gestioneze dilema pozitiei Statelor Unite în lume doar într-un singur sens (cel mai riscant), anume global si interventionist5.
Note de subsol
1 A se vedea articolul omonim aparut în nr. 7 din Cadran politic, septembrie 2003
2 Un distins universitar, decan al celebrei Paul H. Nitze School of Advanced International Studies, University-
3 Cazurile provinciilor problematice Dacia si Mesopotamia- care au fost pastrate în cadrul Imperiului Roman doar cât timp romanii au facut fata din punct de vedere militar
4 A se vedea, în acest sens, raportul din septembrie 2000, Rebuilding America’s Defenses: Strategies, Forces, And Resources For A New Century (www.newamericancentury.org)
5 Cu ocazia ultimei Conferinte pe problematica de securitate de la München, for traditional ce reuneste anual actorii relevanti ai scenei internationale, Donald Rumsfeld a reiterat în discursul sau imperativul get-them-before-they-get-us (7 feb. 2004)
