O PAGINĂ INEDITĂ DE ISTORIE A ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII ROMÂNEŞTI
Reporteri: Christina Stihhi, Alexandru-Dan Todericiu şi Mihai Rusen
Reporteri: Vă rugăm să ne prezentaţi aspecte inedite, mai puţin cunoscute, despre Manuscrisul Varia II 374.
D.T.: Voi începe chiar cu “descoperirea” manuscrisului. Spre deosebire de un obiect arheologic, pe care cercetătorul îl scoate la lumină din pământ, sau de o insulă necunoscută la ţărmul căreia acostează caravela navigatorului din epoca Renaşterii, un manuscris, pentru a fi descoperit, trebuie să nu figureze, sub nici o formă, într-un index sau catalog de arhivă. Este cazul celebrei “Hărţi a Vikingilor”, descoperită de cercetătorii Universităţii din Yale în interiorul unui exemplar din “Speculum Historiae” a lui Vincent de Beauvais, din secolul al XV-lea.
Manuscrisul de la Sibiu însă, indexat sub titulatura Mss. Varia II 374, era de secole în arhivă, catalogat drept manuscris ce conţine probleme de pirotehnie şi balistică-artilerie, şi ca atare a fost cunoscut de mai bine de 100 de ani. Dacă răsfoim “Anzeiger fur Kemde der Deutsche Vorzeit”, îl găsim menţionat, cu reproduceri, la paginile 401-406 ale colecţiei pe anul 1857. Succint, (pe circa 1/2 de pagină) l-a descris şi remarcabilul cercetător de arhivă Frantz Zimmerman în două lucrări consacrate arhivei din Sibiu şi publicate (editate) la Sibiu şi Viena în anii 1887 şi 1901.
De altfel, între anii 1889-1962, manuscrisul, pe baza celor prezentate de Zimmerman, a mai fost citat de câteva ori. Iată pentru ce, dacă mai adaugăm faptul că între timp de aspectele pur istorice, legate de patronimicul Haas, s-au interesat şi cercetătorii locali care s-au ocupat de protocoalele primăriei Sibiului sau de documente din secolul al XVI-lea, consider că nu se poate pune – din punct de vedere ştiinţific – problema unei reale descoperiri a acestui manuscris.
Care a fost însă contribuţia dumneavoastră, aşa cum aceasta a fost relevată de prestigioasa Encyclopaedia Britannica în 1971?
În ceea ce priveşte relevarea conţinutului real, a importanţei pentru istoria ştiinţei şi tehnicii, cercetarea şi stabilirea aspectelor necunoscute până nu de mult a fiecăreia dintre cele trei părţi ale manuscrisului sibian, acest merit îmi aparţine. Am pornit de la “valorificarea” unui material existent, pus la dispoziţie de arhive, în sensul existenţei unei cercetări arhivistice locale, anterioare anului 1963. Encyclopaedia Britannica, ediţia din 1971, vol. 19, pag. 404 arata ca: “În 1963, un om de ştiinţă român, D. Todericiu, a scos la lumină un manuscris al lui Conrad Haas, ofiţer de artilerie şi şef al Arsenalului de la Sibiu, România (…)”.
În 1969 a urmat publicarea studiului de la Academie cu prefaţa regretatului academician Elie Carafoli care scria: “Lucrarea inginerului Todericiu (…) reprezintă o reuşită valorificare a unei pagini inedite şi semnificative din istoria ştiinţei şi tehnicii”. Ce soartă a avut această lucrare?
Studiul meu a pornit, pur şi simplu, de la textul manuscrisului, iar la data când am publicat, după ani de asidue cercetari, primul material despre rachetele de la Sibiu, acesta a provocat un imens interes. Pornind, aşadar, de la textul şi ilustraţiile manuscrisului, m-am străduit timp de circa patru-cinci ani să prezint o lungă serie de surprize pe care acesta le-a revelat. Amintesc succint câteva apariţii timpurii din presa vremii: “În secolul al XVI-lea, rachete la Sibiu”, Veac Nou, nr. 10/63, 06.03.1963, pag. 6-7; “O treaptă a rachetelor cu trepte: Sibiu, secolul 16”, revista SECOLUL 20, 15.03.1963, pag. 101-111; “Vorstufe zur Mehrstufenrachete”, Neuer Weg, nr. 4669, 07.05.1964, pag. 4; „Racheta cu trei trepte, creată în România în secolul al XVI-lea”, Revista Transporturilor, nr. 8/ 64, 15.08.1964, pag. 15-17.
Absenţa însă a unui material documentar suficient a impus stabilirea de legături, prin intermediul Bibliotecii Academiei şi a Bibliotecii Centrale de Stat din Bucureşti, cu marile biblioteci publice din Varşovia, Praga, München, Göttingen, Paris, Braunschweig şi Freiburg.
Am stabilit contacte personale cu reputaţi specialişti în tehnicile medievale ca inginerul Gotz Quarg din Braunschweig, prof. dr. F. Klemm, directorul Muzeului de Istorie a Tehnicii din München şi alţii.
Abia după consultarea unui mare număr de lucrări din aceeaşi epocă, am putut trece la elaborarea unei comunicări ţinute la Conferinţa Naţionala de Mecanică din Bucureşti, de la 30 septembrie 1964 şi a celei prezentate ulterior, la Braunschweig, în septembrie 1965. La congresul de la Madrid, din 1966, a fost prezentată o lucrare care cuprindea, în rezumat, comunicarea ţinută la Braunschweig.
Evoc aici sprijinul dat la acea vreme de prof. dr. H. Schimank din Hamburg, prof. dr. W. Treue de la Universităţile din Hanovra si Göttingen cât şi prof. F.C. Durant, director asistent al Muzeului Naţional al Aerului de pe lângă Institutul Smithsonian din SUA.
Toate aceste cercetări, cu rezultate surprinzătoare în legătură cu valoarea ştiinţifică a întregului manuscris, s-au concretizat în lucrarea “Preistoria rachetei moderne. Manuscrisul de la Sibiu (1400-1569)”, publicată în 1969 la Editura Academiei din Bucureşti – o lucrare voluminoasă, reprezentând o ediţie completă, comentată şi adnotată a preţiosului manuscris Varia II 374.
Rularea pe ecrane, la acea vreme, a documentarului cinematografic “Istoria unui manuscris” a redat succint aspectele creaţiei propriu-zise a lui Conrad Haas. O caldă amintire specialistului în film documentar N. Otrocol, preţios artizan al acestui film.
Soarta ediţiei din 1969 a lucrării despre manuscrisul lui Conrad Haas a fost tragică. Lipsit de posibilitatea practică de a se răzbuna pe noi înşine, pentru părăsirea României socialiste în 1970, regimul de atunci de la Bucureşti a reacţionat în mod grotesc… s-a răzbunat pe Conrad Haas.
În toamna anului 1970 cursul nostru de Istorie a ştiinţei şi tehnicii de la Institutul Pedagogic al Universităţii din Bucureşti era desfiinţat, iar cartea noastră despre rachetă era retrasă de pe piaţă, iar stocul existent distrus din ordinul autorităţilor de stat.
Mă aflam deja în Franţa, la Paris, unde îmi începeam noua activitate ca specialist în domeniul ştiinţei şi tehnicii, în cadrul Centrului Naţional francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS).
Cea de-a doua perioadă de tăcere, impusă astfel operei fostului şef al arsenalului imperial din Sibiu, a luat sfârşit în mod oficial în iulie 2002, o dată cu apariţia ediţiei bibliofile (reluare fără modificări) în cincisprezece exemplare a cărţii din 1969, ediţie datorată prestigiosului grafician şi profesor universitar Mircia Dumitrescu şi fiului meu.
“Consider că republicarea volumului prof. univ. dr. dr. ing. Doru Todericiu este oportună şi utilă”, aprecia în 23.10.2003 academicianul prof. univ. dr. Radu P. Voinea, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române. Îi suntem recunoscători pentru această apreciere.
Continuare în numărul viitor
