Recenta suspendare a dreptului României de a tranzacționa certificate de emisii de carbon a creat dezbateri – aprinse pe alocuri – pe această temă. În timp ce unii au spus că se vorbește prea mult în necunoștință de cauză, alții au pretins contrariul. Valoarea pierderilor suferite de România este estimată de la câteva sute de milioane la 3 miliarde euro. Care este situația reală?
Protocolul de la Kyoto – adoptat inițial în 1997 și reconfirmat în 2005 – a consemnat demararea unui proiect care are drept scop reducerea emisiilor cu efect de seră, fiind semnat de majoritatea țărilor lumii, inclusiv de către România. Concret, este stipulată reducerea acestor emisii cu 5,2% între 2008 și 2012 comparativ cu anul de referință 1990. În funcție de acest algoritm, fiecărei țări i-au fost repartizate un număr de tone de CO2 pe care le poate emite, pentru fiecare tonă fiind emis un certificat ce poate fi valorificat prin vânzarea către alte țări care poluează mai mult. Apărea astfel primul avantaj al prăbuşirii industriei românești după 1990: aproximativ 300 milioane de certificate în plus pentru România. Totuşi, pentru a fi corecţi, trebuie să menţionăm că au existat şi destui giganţi care prin retehnologizări costisitoare au diminuat semnificativ poluarea: este vorba printre altele de fabricile de ciment, de anvelope, parțial de industria petrochimică.
În funcție de numărul de certificate alocate pentru perioada 2008 -2012, cel mai mare poluator din România ar fi ArcelorMittal Steel Galaţi (apro-ximativ 71 de milioane de certificate), urmat de marile CET-uri (Tuceni, Rovinari, Ișalnița, etc.), fabrica de ciment Lafarge Medgidia, Arpechim Ploiești, etc.
Pe fondul unei legislații incomplete și neclare, tranzacțiile cu certificate s-au desfășurat ba prin Bursa de Mărfuri, ba prin cea de la Sibiu, ba prin sistemul bancar. Pe scurt, o brambureală totală. Spre exemplu, CET-urile au primit gratis certificatele de CO2 și trebuiau să le fructifice prin investiții ”verzi”, care să conducă la diminuarea emisiilor. Vidul legislativ a permis schimbarea culorii, spre exemplu în portocaliu, după cum indicau zvonurile din cazul scandalului de la Termocentrala Mintia; alte zvonuri spun că, vezi Doamne, banii s-au dus pe prime. Deh, lumea rea…
În ceea ce privește vânzarea surplusului de certificate, aceasta problemă nu a fost niciodată pusă prea serios. Doar în 2010, Adriean Videanu (la acea vreme Ministrul Economiei) a declarat că există cereri din partea a opt state, printre care Spania și Japonia, iar banii rezultați ar fi urmat să fie alocați pentru investiții ”verzi”.
Așadar, deși au existat state interesate să cumpere certificatele excedentare, totul a rămas la nivel de intenție.
Un protocol cu cântec
SUA nu a ratificat Protocolul de la Kyoto. Cu toate acestea, importanța și caracterul internațional al acestui protocol a făcut ca lucrurile să continue în baza înţelegerii iniţiale, care prevedea intrarea în vigoare a înţelegerii după ratificarea acestuia de către cel puţin 55 state responsabile de cel puţin 55% dintre emisiile de carbon.
S-a și creionat un top 10 al celor mai poluante țări având în vedere ponderea la nivel global și media pe cap de locuitor:
1. China – 17%, 5.8
2. SUA – 16%, 24.1
3. Uniunea Europeană – 11%, 10.6
4. Indonezia – 6%, 12.9
5. India – 5%, 2.1
6. Rusia – 5%, 14.9
7. Brazilia – 4%, 10.0
8. Japonia – 3%, 10.6
9. Canada – 2%, 23.2
10. Mexic – 2%, 6.4
În acest context, principalele state emergente încearcă să pună presiune pe ţările bogate care nu au ratificat acordul, în primul rând pe SUA. La sfârşitul lunii august a avut loc o întâlnire de a grupului BASIC (Brazilia, Africa de Sud, India şi China) în urma căreia s-a reiterat ideea încheierii unui acord echilibrat cu ţările în curs de dezvoltare şi cele bogate. De asemenea, au fost făcute declaraţii privind intenţia de a prelungii acordul şi după 2012 în cadrul conferinţei internaţionale ONU privind clima ce va avea loc în noiembrie la Durban (Africa de Sud). Probabil vor cântări mult poziţiile Rusiei şi Japoniei, deocamdată reticente faţă de prelungirea Protocolului.
În actualul context delicat al economiei mondiale – și al opiniei tot mai des exprimate că urmează un nou val al crizei -, prelungirea acordul se află sub semnul incertitudinii.
Eterna incoerență românească
Comitetul de Conformare a Protocolului de la Kyoto este organism al ONU însărcinat cu monitorizarea implementării Protocolului de la Kyoto. Acest comitet a decis suspendarea României de la tranzacționarea certificatelor datorită transmiterii pentru 2010 de date neconforme privind “Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES 2010)”. Suspendări similare au mai primit în trecut Grecia, Bulgaria și Croația.
Această suspendare este pe termen nelimitat până la remedierea neregulii, după care România poate tranzacționa certificate. Poate, dar incertitudinea este mare atâta timp cât până acum nu s-au vândut nici măcar un certificat din excedentul deținut. Ca să nu mai vorbim de valoarea certificatelor, aceasta scăzând de la jumătate (de la 10 la 5 euro/certificat) față de acum doi ani, tocmai de aici și diminuarea potențialului virtual de fructificare a acestei oportunități de la 3 miliarde la doar 1,2-1,5 miliarde euro. Având în vedere și trendul, dar și inerția instituțiilor statului, valoarea totală este probabil și mai mică.
Lăsând la o parte că s-a pierdut cioara de pe gard, palma primită este grea. Cu toate acestea, obrazul gros al incompetenței nu a simțit mare lucru, pe principiul că vina trebuie aruncată de la un partid la altul, tipic pentru mentalitatea politicianistă de la noi: partidul mai presus de orice, inclusiv față de țara pe care ar trebui să o reprezinte. Lipsa de responsabilitate şi incapacitatea de a lua nişte decizii în domeniu au făcut ca reacţia Guvernului să fie penibilă în contextul în care atât Ministerul Mediului şi Pădurilor, cât şi ANPM (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului) sunt conduse de către udemerişti. Oricum, demisia depusă de Nagy a fost mai mult o demitere din moment ce a survenit în urma cererii exprese a primului ministru de a fi pus pe masă capul șefului ANPM.
Sigur, vina nu le aparţine în totalitate, ci este rodul erorilor în lanţ produse şi de PNL, PSD şi PDL atât în rol de executiv, cât şi în rol de legiuitor, nicio grupare parlamentară neavând iniţiativa legislativă pe această temă. Dar aceasta nu este o scuză pentru ce s-a întâmplat.
Omisiunea
Interesant este că eşecul a fost anticipat, dar nu s-au făcut prea multe valuri. Ministerul Mediului şi Pădurilor a emis în 12 iulie 2011 o informare de presă prin care prezintă conluziile preliminare ale Comitetul de Conformare ca urmare a analizei INEGES 2010, în urma căreia a fost transmis un set de întrebări de implementare, la care s-a răspuns, iar ulterior chiar a avut loc o audiere la Bonn.
Pe 14 iulie, la numai două zile după această informare de presă, apare un comunicat al ANPM în care se spune ”în cazul suspendării eligibilității României la sfârșitul lunii august, implicația pentru Registrul Național al emisiilor de gaze cu efect de seră, se va materializa prin imposibilitatea tranzacționării internaționale a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră”, iar în final se precizează: ”Restul operațiunilor, cum ar fi, tranzacționările interne între conturile deschise în registru, alocările pentru anul 2012 și conformarea aferentă anului 2011, vor putea fi în continuare realizate”. Sublinierile aparțin ANPM.
Nicio instituție nu prezintă contextul concret în care s-a sesizat Comitetul de Conformare cu privire la INEGES 2010. Deci, ce s-a întâmplat în 2010?
Pe 30 noiembrie Holcim România anunța ”Conturile de certificate CO2 deţinute de Holcim România la Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră au fost acesate ilegal în data de 16 noiembrie 2010. Persoane necunoscute au furat 1,6 milioane certificate CO2, dintre care 600,000 au fost recuperate şi returnate. Valoarea certificatelor sustrase se ridică la aproximativ 15 milioane de euro.” Holcim România a informat imediat Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (adică ANPM) solicitând blocarea și recuperarea certificatelor. Compania a solicitat autorităţile române abilitate începerea unei anchete penale. De asemenea, a fost iniţiată şi o investigaţie la nivel internaţional, fiind solicitat suportul Comisiei Europene şi s-a cerut Registrelor Naţionale de CO2 din Uniunea Europeană să urmărească, să prevină şi să împiedice comercializarea şi diseminarea certificatelor furate. Până acum se știe nimic despre rezultatul anchetei.
Greșeala fatală a ANPM: nu a ținut cont că Holcim este un nume important în industria cimentului, locul 2 pe plan mondial, la doar câteva procente în spatele liderului Lafarge.
În concluzie, lipsa posibilității de a tranzacționa certificatele de emisii de CO2 pe piața internațională, va conduce la vânzarea acestora pe piața internă, ceea ce va scădea și mai mult prețul. Statele est-europene fac presiuni pentru reportarea certificatelor până în 2014. Dacă această cerere va fi aprobată, investiția în certificate reprezintă o mare oportunitate. Pentru cine? Rămâne de văzut, la anul sunt alegeri!
