Alegerile locale au diminuat statura PSD, ca partid cvasidominant al scenei politice româneşti. Pentru prima oară, după patru ani, s-a constituit o alternativă politică reală (Alianţa D.A. PNL-PD). PSD se află pe un trend descendent în sondajele de opinie, ultimul dintre acestea arătând – premieră în secolul XXI – trecerea Alianţei pe primul loc în opţiunile de vot ale electoratului. Toate acestea au impus luarea de urgenţă a unor măsuri pentru repoziţionarea şi relansarea PSD în perspectiva apropiatelor alegeri parlamentare şi prezidenţiale.
Radiografia alegerilor: PSD, un partid bolnav
Votul de la locale a reprezentat o radiografiere a scenei politice româneşti, în urma căreia PSD a aflat că este un partid “bolnav”. Semnul conştientizării bolii a fost dat de preşedintele Adrian Năstase, cu formularea eliptică, dar, în sfârşit, clară: “Avem o problemă.” Acelaşi lucru au venit să spună şi alţii, reprezentanţi mai mult sau mai puţin importanţi ai partidului de guvernământ. PSD a început să vorbească dintr-o dată pe mai multe voci, fiecare identificând un alt diagnostic şi recomandând o altă reţetă de vindecare. Vocile au fost marcate, desigur, de subiectivismul de perspectivă al diverselor tabere din PSD, fiecare având dreptate, în felul ei, şi greşind, după felul altora de a vedea lucrurile. După o perioadă de controverse acerbe, elocventă pentru criza în care se afla partidul, Adrian Năstase a cerut celor care au obţinut rezultate slabe la alegeri să-şi prezinte demisia din funcţiile de conducere. Momentul fusese prefaţat de tensiunea teribilă dintre preşedintele executiv, Octav Cozmâncă, şi liderii filialelor, ultimii nedorind să renunţe de bunăvoie la funcţii, iar primul ameninţând cu demisia, în cazul în care aceleaşi demisii nu vor începe să curgă. Ca urmare a ordinului dat de Năstase, demisiile au început până la urmă să curgă, astfel încât, la un moment dat, a fost nevoie de intervenţia celui care, iniţial, le ceruse cu insistenţă, Octav Cozmâncă. Acesta a constatat că s-a acumulat un număr “suficient” de demisii şi a cerut filialelor să nu mai fie schimbat nimeni. Totul s-ar fi rezolvat, prin asumarea răspunderii de către filiale, dacă asta nu ar fi presupus căderea unor capete de la centru. Sub dispoziţia de asumare a responsabilităţii au căzut nume importante ale partidului: Dan Ioan Popescu, Doru Ioan Tărăcilă, Viorel Hrebenciuc etc. Alţi lideri au rămas pe funcţii, dar şi-au văzut ameninţată serios poziţia. Responsabilitatea lorprivind activitatea filialelor nu era clar precizată, în unele cazuri, iar în alte cazuri vina aparţinea mai mult conducerii de la centru decât liderilor locali. La Bucureşti, Dan Ioan Popescu a fost obligat să demisioneze, deşi partidul obţinuse rezultate mai bune comparativ cu anul 2000. Situaţia este similară la Bacău, unde Viorel Hrebenciuc a câştigat în tot judeţul, mai puţin în oraşul-reşedinţă. Într-o situaţie specială s-a aflat organizaţia PSD Braşov. Liderul acestei organizaţii, Constantin Niţă, şi-a văzut ameninţată funcţia pentru că a pierdut alegerile, dar PSD nu a câştigat niciodată la Braşov. Popularitatea partidului de guvernământ în oraş a scăzut din cauza măsurilor de reformă luate de Guvern (închiderea sau privatizarea unor importante complexe industriale braşovene) şi nu de organizaţia locală. Lideri importanţi ai partidului de guvernământ au simţit că presiunea apasă asupra lor, deşi nu ei erau principalii responsabili de rezultatul alegerilor. Unii au cedat, dar alţii, poate pe bună dreptate, nu au vrut să cedeze. Dinspre filiale, tensiunea a ajuns la liderii centrali, iar de aici la Adrian Năstase, cel care a descărcat toate energiile negative acumulate în relaţia cu Ion Iliescu.
Diagnostic: un partid nereformat
Criza intervenită între fostul şi actualul preşedinte al PSD a condus, pentru prima oară în ultimii patru ani, la o criză guvernamentală. Faptul că această criză nu a fost oficial recunoscută nu înseamnă că ea nu a existat. În zilele crizei, s-a vorbit despre faptul că Adrian Năstase “a jucat tare”, dar lucrurile nu au stat chiar aşa. Cel care a jucat tare a fost Ion Iliescu. Acesta a încercat, într-o situaţie de evident dezavantaj, să-şi impună punctul de vedere în partid. Era foarte clar că PSD s-a resimţit la alegeri de pe urma insuficientei sale reformări. Or, reforma fusese amânată chiar de oamenii preşedintelui Iliescu. Acesta a acuzat corupţia din interiorul partidului condus de Năstase, dar de corupţie puteau fi vinovaţi şi apropiaţii lui Iliescu. Insuficienta reformare a PSD a constituit, în fapt, motivul pentru care PSD a pierdut procente importante la alegeri. Ion Iliescu nu a vrut să recunoască acest lucru, ceea ce l-a determinat pe Adrian Năstase să-şi depună demisia. Abia în acest moment se poate spune că Năstase “a jucat tare”. În faţa acestui comportament al şefului Guvernului, Iliescu nu a avut altceva de făcut decât să cedeze. Acest moment coincide cu sfârşitul crizei alegerilor în PSD.
Terapie: de şoc
Ca în orice terapie, alegerea diagnosticului şi a metodelor de vindecare reprezintă şi o chestiune de opţiune. Până la urmă, timpul dovedeşte dacă acestea au fost corecte. Dacă vreme de patru ani, PSD a refulat ideea de reformă, acum reforma a ieşit la lumină şi “lucrează”, dar sunt refulate “elementele vechi”. După “înţelegerea” cu preşedintele Iliescu, Adrian Năstase a suspendat activitatea Delegaţiei Permanente, înlocuind-o cu un nestatutar Birou coordonator. Metoda era cunoscută, astfel procedase şi în trecut. Neputând să-i înlocuiască pe Mitrea şi Hrebenciuc, Năstase a inventat funcţii pentru oamenii lui. “Reforma” a constat într-o ciudată suprapunere de atribuţii între două organisme paralele, situaţia statutară rămânând deocamdată suspendată. Pentru a intra în legalitate, membrii actualului Birou coordonator trebuie primiţi în Biroul Executiv Central, ceea ce se poate realiza, în cadrul Consiliului Naţional, cu aprobarea vechilor membri ai Delegaţiei Permanente. De asemenea, pentru a se putea constitui în structura de conducere a PSD, aceeaşi membri trebuie să primească funcţii de conducere, decizie aprobată de Biroul Executiv, din care fac parte membrii Delegaţiei Permanente. Este foarte posibil ca, până la Congresul extraordinar din 27 august, să apară noi probleme între cei “vechi” şi cei “noi”, iar momentul de relansare al partidului să fie înlocuit cu unul de răfuială politică în stil PNŢCD. Deja, în chestiunea alegerilor interne, o altă procedură discutabilă prin care este realizată reforma în partid, au apărut numeroase nemulţumiri privind excluderea de pe liste a unor personaje din vechea gardă.
Noi refulări
S-a remarcat faptul că, la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, candidatul PSD Mircea Geoană nu a fost suficient susţinut nici de Adrian Năstase, nici de membrii Guvernului. Chestiunea era vitală, întrucât contracandidatul din partea Alianţei D.A. îşi alesese ca ţintă chiar Guvernul. PSD a aşteptat mai mult să treacă alegerile decât le-a înfruntat cu toată responsabilitatea. Totul s-a întâmplat de parcă cel puţin o parte a PSD a dorit ca partidul să nu câştige alegerile. Această parte a fost reprezentată, evident, de Adrian Năstase.
Situaţia este diferită în prezent. Dacă îşi doreşte cineva mai mult ca PSD să câştige alegerile generale, atunci acesta este Adrian Năstase. Fără îndoială că o parte a PSD nu-l va susţine decât formal, şi asta în situaţia fericită în care nu va protesta înaintea alegerilor. Această parte este reprezentată de Ion Iliescu.
