În timp ce comunitatea internaţională se concentrează asupra programului nuclear al Iranului, dezbaterea internă în Republica Islamică este dominată de tema declinului economic. Întregul spectru politic iranian, inclusiv foşti aliaţi ai preşedintelui, acuză politicile lui Ahmadinejad care au dus la o inflaţie scăpată de sub control şi penurie a bunurilor de bază.
În campania electorală din 2005, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad făcea o promisiune devenită faimoasă: “Să aduc banii din petrolul Iranului pe masa fiecărui iranian.” Preţul petrolului s-a triplat, depăşind 130 de dolari, dar prea puţini iranieni au văzut beneficiile. Întregul spectru politic iranian, inclusiv foşti aliaţi ai preşedintelui, acuză politicile lui Ahmadinejad pentru inflaţia scăpată de sub control şi penuria de bunuri de bază. Prezentându-şi demisia în mai 2008, ministrul de finanţe Davoud Danesh-Jafari arăta înţelegere pentru frustrările iranienilor: “În economie, un guvern nu este judecat după intenţii.”
Pe măsură ce Ahmadinejad a mărit subvenţiile şi cheltuielile publice, inflaţia a devenit principala problemă internă a Iranului. Dacă guvernul recunoaşte o inflaţie de 18 la sută, parlamentarii şi oficiali ai băncii centrale afirmă că rata inflaţiei este undeva între 25 şi 30 la sută.
Politicienii se distanţează de preşedinte. Un aliat ideologic al lui Ahmadinejad a firma tăios: “Echipa economică a guvernului este principala cauză a creşterii preţurilor.”
Inflaţia a afectat serios unele mărfuri. Iarna trecută, preţul pâinii a crescut cu 200 până la 700 la sută în partea de nord a Iranului. Pentru a reduce preţurile, guvernul a trimis pâine din Teheran în localităţile din nord, ceea ce a condus la crize şi cozi interminabile la brutăriile din Teheran. Cum o iarnă grea a adus cantităţi-record de zăpadă în nordul Irakului, trupe ale Gărzilor Revoluţionare au fost trimise în zonă pentru a înăbuşi eventuale proteste generate de penuria de combustibili şi electricitate.
Inflaţia continuă să crească. Potrivit Băncii Naţionale, preţul orezului a crescut cu 90 la sută în această primăvară. Preţul alimentelor de bază a crescut cu 30 la sută. Pe 19 mai, liderul Asociaţiei Măcelarilor afirma că scăderea puterii de cumpărare reduce posibilitatea populaţiei de a cumpăra carne, cândva ingredient de bază al bucătăriei iraniene.
Politicienii se distanţează de preşedinte. Parlamentarul Hossein-Ali Shahriari, un aliat ideologic al lui Ahmadinejad, afirma: “Echipa economică a guvernului este principala cauză a creşterii preţurilor.” Fostul preşedinte Ali Akbar Hashemi Rafsanjani adaugă: “Nu poţi redresa economia crescând cerşetori.”
Ahmadinejad îşi păstrează încăpăţânarea în faţa inflaţiei accelerate. A ordonat băncilor să reducă dobânzile cu 10 la sută şi a intrat în conflict cu directorul Băncii Centrale când acesta a refuzat. «Sarmayeh», principalul cotidian financiar al Iranului, l-a ridiculizat pe noul ministru de finanţe al lui Ahmadinejad, după ce acesta a negat orice legătură între dobânzi şi inflaţie. Iar când Banca Centrală a emis pentru prima dată bancnote de 100.000 de riali, singura soluţie pe care a găsit-o guvernul a fost să taie zerourile din coada monedei naţionale. Ahmadinejad refuză să accepte orice responsabilitate, în schimb în câteva discursuri din aprilie şi mai, a dat vina pe cercuri mafiote obscure şi conspiraţii ale inamicilor.
Programul de austeritate a eşuat, din cauza lipsei de disciplină fiscală. Luat la întrebări, ministrul petrolului Gholam-Hoseyn Nowzari a recunoscut că guvernul iranian a cheltuit 4 miliarde de dolari peste limitele bugetare, pentru a importa benzină, ignorând raţionalizarea ca mod de limitare a consumului.
Şi programele de privatizare sunt în întârziere. Deşi anunţurile privind privatizarea iminentă a unor fabrici sunt multe, vânzările propriu-zise sunt prea puţine. Cotidianul reformist «Aftab-e Yazd» observă: “Politicile eronate ale guvernului ne lovesc mai mult decât sancţiunile străinilor.”
Însă, în timp ce spiritele se încing, Ahmadinejad îi îndeamnă pe iranieni să aibă credinţă. În timpul Revoluţiei Islamice, Ayatollahul Khomeini a rostit celebra frază: “Nu poţi porni o revoluţie din cauza preţului pepenilor.” La aproape 30 de ani de la Revoluţia Islamică, Ahmadinejad s-ar putea vedea în situaţia de a testa adevărul acestei fraze.