Ideea confiscării banilor cetățenilor ciprioți de către UE și FMI pune capăt oricăror iluzii mai rămăseseră că Uniunea Europeană este un proiect construit pe baze democratice, cu respect pentru cetățeni. Dictatul din vară impus României putea avea scuza prostiei USL și a acțiunilor pripite a acestora, deși instituțiile europene și americane închiseseră ochii la abuzurile similare ale președintelui Băsescu. Acum, nu mai există nici o scuză.
Chiar dacă taxarea depozitelor bancare s-a aflat pe agenda UE mai bine de o lună, figurând în memoriile Comisiei şi fiind discutată în mod deschis de politicienii europeni – mulţi dintre ei refuzând să excludă această opţiune – puţini oameni au crezut că Eurogrupul o va pune în aplicare. Majoritatea considerau că este doar o ameninţare latentă, pentru a forţa creşterea taxelor.
Germania şi liderii Eurogrupului au optat pentru această nebunie, calculând că Cipru este prea mic şi neimportant pentru ca o tăiere din depozitele bancare să ducă la contagierea zonei euro însă pieţele ar putea vedea decizia diferit devenind evident că nici măcar depozitele din băncile europene nu sunt scutite de raidurile Eurogrupului.
Ceea ce s-a întâmplat este mai mult decât un abuz. Este o prostie. Impactul emoțional va fi enorm și consecințele asupra zonei euro greu de evaluat în momentul de față. Se creează un precedent care va distruge pe termen lung încrederea în bănci și e posibil ca rezultatele să fie incomparabil mai mari decât ceea ce s-ar fi întâmplat dacă băncile ar fi dat faliment.
Consecințele previzibile vor fi:
a) În primul rând, europenii au aflat că nici măcar asigurările depozitelor, pe care se bazează încrederea în bănci, nu este sfântă în minţile oficialilor de la Bruxelles şi niciun fel de declaraţii, privind unicitatea situaţiei din Cipru, nu vor reinstaura încrederea în bănci a italienilor, spaniolilor sau portughezilor, atunci când criza se va acutiza din nou, cum probabil se va întâmpla.
b) În al doilea rând, voinţa parlamentarilor ciprioţi de a sfida Bruxelles-ul şi a vota împotriva propunerii acestuia stabileşte un precedent care va coagula forţele anti-austeritate din sudul Europei. Principalele partide din Grecia, Italia şi Spania, care au respectat linia trasată de Bruxelles, vor fi nevoite să devină mai ferme, sau poziţia lor se va eroda în continuare
c) Sud-europenii au cea mai clară dovadă că anumite state îi privesc ca cetăţeni de rangul al doilea.
Desigur, s-au găsit mulți care să se bucure că „se taxează banii mafiei ruse”. Ținta nu este chiar întâmplător aleasă. Cipru este un paradis fiscal care stătea ca un ghimpe în coastă. În mod sigur acolo se petreceau lucruri nu tocmai în regulă din punct de vedere fiscal. Irelevant însă, atâta vreme cât cei afectați ar fi fost în primul rând cetățenii obișnuiți. Pentru un mafiot, un 10% poate fi o pierdere acceptabilă. Pentru un om de rând, poate însemna 2-3 luni de pensie.
Dictatul asupra României și intenția de furt a banilor cetățenilor ciprioți scoate la iveală caracterul neocolonial al Uniunii Europene și statutul de cetățeni de rangul doi, dispensabili, al „coloniilor”. Atâta timp cât își făceau datoria de resurse ieftine, erau tolerate. Când criza a afectat centrul, soluțiile au vizat restricționarea drepturilor colonizaților.
Va urma ascensiunea naționalismului și a populismului. Discuțiile cu privire la retragerea din Uniunea Europeană sau/și din Uniunea Monetară se vor înteți. Când te poți trezi că niște străini îți fură din cont banii fără nici o jenă ai o altă perspectivă asupra marelui proiect european.
Când României i se băga pe gât un președinte pe care propriul popor îl refuza UE putea juca pe cartea moralității: „Știm că nu-l mai suportați pe Băsescu, dar regulile jocului democratic spun că el trebuie să-și termine mandatul în mod constituțional”. Acum, UE și FMI devin pe față imorale, lovind exact în cei pe care ar fi trebuit, chipurile, să-i apere. Gestul împotriva cetățenilor ciprioți pune altfel în lumină mizeria întâmplată României în 2010, când Traian Băsescu a majorat TVA cu 5% și a tăiat 25% din salariile bugetarilor. Poate că nu-i deranjasem destul, de s-au purtat cu „mănuși”. Avem, față de Cipru, avantajul unor investiții și sinecuri vestice profitabile. Te face însă să te întrebi ce răspuns ar fi dat politicienii români dacă ar fi fost în situația Ciprului.
Ca și în cazul României, principala „vinovată” este Angela Merkel. Peer Steinbruck, rivalul social-democrat al Angelei Merkel la alegerile din toamnă, a denunțat responsabilitatea cancelarului german în respingerea planului de salvare de către Cipru, invocând „o greșeală flagrantă”. „Respingerea planului european de salvare de către Parlamentul cipriot arată că acest proiect, negociat cu contribuția ministrului de finanțe Wolfgang Schauble și aprobat de cancelarul Angela Merkel, nu a reușit”, a declarat Steinbruck, informează AFP.
Votul din parlamentul din Cipru a fost un neașteptat pas înapoi pentru blocul celor 17 state din zona euro, după ce parlamentarii din Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania și Italia au acceptat toate măsurile de austeritate din ultimii trei ani pentru a-și asigura ajutorul european. Posibil și pentru faptul că Cipru este o țară mică, astfel încât legătura între politicieni și popor este mai puțin diluată.
Oricum, de data asta, s-a mers prea departe. Simpla idee că cineva a propus încălcarea principiului garantării depozitelor va lovi puternic în sistemul bancar. Germania, cu mari probleme de imagine în Spania, Portugalia și Grecia, joacă acum cartea vinovatului de serviciu, din această cauză Angela Merkel este tot mai contestată. În aceasta toamnă se vor desfășura alegeri parlamentare și deciziile europene din ultima vreme par subsumate campaniei electorale interne. Principalul ei adversar în alegerile legislative, candidatul social-democrat Peer Steinbruck, a acuzat-o pe aceasta ca a amânat crearea unei uniuni bancare europene cu scopul de a își menține șansele să fie realeasă.
Ce se va întâmpla? Urmează dezastrul? În cazul în care Ciprul nu este ajutat, băncile sale pot exploda, iar țara este incapabilă să le ajute, sistemul bancar cipriot având active de opt ori mai mari decât PIB. Nu trebuie uitat însă că Ciprul nu este singur în această situație. Luxemburg are un sistem bancar cu active de 20 de ori mai mari decât PIB, Marea Britanie de trei ori, Franța de două. În Germania însăși, Deutche Bank singură are active cât PIB. În Belgia, Dexia are două ori cât PIB belgian. Situația din Cipru se poate întâmpla oricând la scară mai mare.
Faptul că s-a „lucrat” atât de brutal arată că se dorea să se dea un semnal puternic protestelor împotriva măsurilor de austeritate: „vedeți ce au pățit alții, nu mai plângeți atâta că v-au mărit taxele și se reduc beneficiile”.
Din punct de vedere practic, e greu de crezut că o astfel de măsură s-ar putea lua împotriva Italiei sau a Spaniei. Așa, Cipru, vorba maestrului Dinică, „țară mică, mese puține”. Dar s-a creat un precedent periculos și se oferă muniție din plin adversarilor proiectului european, prin simplul fapt că o minte bolnavă a putut gândi ceva de negândit: jecmănirea depozitelor bancare garantate. Pur și simplu, ideea că cineva ți-ar putea lua banii din contul garantat era inimaginabilă. Acum este o realitate. Faptul că s-a ajuns până la urmă să nu se aplice devine secundar din moment ce cineva și-a putut imagina asta ca o „soluție”.
Deși s-a dorit să fie exact pe dos, Troica se vede acum cu o nouă Islandă în brațe. În mod evident, Cipru este împins în brațele Rusiei (ai cărei cetățeni dețin o parte însemnată din banii din conturile băncilor cipriote). Aceasta capătă o bază strategică în Mediterana. Odată ce le-a trecut glonțul pe la ureche, cetățenii ciprioții vor avea cu marea greutate încredere în bănci, așa că cel mai probabil vor continua să-și scoată banii, ceea ce înseamnă că băncile vor avea în continuare probleme, lăsându-le vulnerabile pentru eventuale preluări de către bănci rusești.
Ideea inițială a construcției europene a fost aceea a unei uniuni de țări cu drepturi egale, în care membrii se ajută unii pe alții. Practic, ideea era aceea de a se uni eforturile pentru a da coerență economiei întregului continent. Treptat, însă, unele state au ajuns „mai egale” decât altele iar direcția pare să fie către o Europă cu două sau trei „viteze”.
Dar ceea ce reiese din această afacere este de fapt falimentul încrederii populaţiei în Europa. Nu la o astfel de Europă visam, nu o astfel de Europă dorim. În Europa noastră, o astfel de comportare nu şi-ar avea locul. În cazul Ciprului „pachetul de salvare” european are efectul unui pachet de distrugere. În România, „pachetul de salvare” al președintelui Băsescu a dus la crearea unei supermajorități și la implozia partidului prezidențial afectând democrația.
Această inimaginabilă măsură de salvare a Ciprului, aprobată de miniştrii Eurogrupului, arată că valoarea principiilor din Uniunea Europeană suferă de o bruscă devalorizare. Acolo unde au existat cândva cetăţeni europeni cu drepturi depline, acum există cetăţeni ale căror depozite bancare pot fi taxate fără avertismente prealabile, aşa cum s-a întâmplat în Cipru. Un referendum în care 7,5 milioane de persoane votează împotriva unui președinte abuziv este ignorat. Un dispreţ total şi arbitrar din partea Uniunii Europene pentru normele şi valorile altora a devenit monedă comună. Având în vedere toate acestea, ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme este o pată neagră în istoria Europei. Democraţia a devenit o valoare relativă. Şantajul a înlocuit solidaritatea. Aceasta este adevărata criză a Europei.
