Alegerile pentru Parlamentul European au adus surprize pentru scena politică din România, iar pentru cele mai multe partide acest vot a reprezentat o înfrângere clară cu rezultate cu mult sub aşteptări.
Dincolo de învingători sau învinşi acest scrutin punctează asupra unui adevăr crunt, România se confruntă cu un absenteism grav, cifrele indicând cea mai scăzută rată de participare la vot din istoria democratică a ţării. În cifre rata participării la vot a fost de 29,46%, iar absenteismul are cauze multiple: putem vorbi de apariţia unui clivaj între clasa politică şi cetăţeni, cei din urmă simţind că interesele politicienilor se îndreaptă spre chestiuni personale, nu spre bunul comun. Campania electorală din acest an a fost una slabă, lipsită de substanţă şi lipsită de elementul de spectacol, capabil să atragă masele către delirul discursurilor politice. Mesajele slabe s-au transformat în tipare, iar împreună cu mărşăluirea de imagini sterile au creat o stare de saturaţie, indiferenţă pentru simplul cetăţean.
Gândirea campaniilor electorale din acest an a condus la aceste rezultate, o gândire simplă lipsită de acea sclipire necesară. Informaţia înseamnă putere, dar din păcate aceasta nu a fost aliata cetăţenilor; lipsa de date privind importanţa alegerilor europene pentru viitorul României în cadrul UE, dar şi dezinteresul general au completat acest tablou dezolant. Candidaţii, în număr redus, au încercat să îşi pună în valoare calităţile, dar şi ei suferă de aceeaşi boală a sterilităţii politice, care marchează România de ceva vreme. Dezinteresul oamenilor politici pentru acestă campanie este cauzat de dezinteresul cetăţenilor faţă de scrutinul european, deci, cum putem observa, un întreg lanţ al slăbiciunilor interdependente.
Campaniile partidelor au fost marcate de elemente specifice, dar care nu le-au ajutat să se ridice deasupra comunului ridicol. Partidul Democrat a avut doi rivali majori în propria campanie – alăturarea chestiunii referendumului iniţiat de preşedintele Băsescu a determinat frustrarea unei bune părţi a electoratului; campania PD a avut şi o anumită tendinţă spre sărăcia de informaţii legate de fiecare candidat.
Partidul Democrat (28,81%) a avut un rival direct chiar în cei de la PLD, acest partid reuşind transportul de capital electoral dinspre PD spre el însuşi, în mod ironic, chiar cu sprijinul moral şi financiar al celor de la PD. Problematica PLD-ului va determina pe viitor discuţii la nivel înalt în cadrul PD, logica fiind extrem de simplă – Băsescu sprijină PLD, fapt ce determină erodarea PD, iar acest lucru va aduce cu sine nemulţumirea multor lideri ai PD.
Partidul Liberal Democrat a dus o campanie eficientă, promovând imaginea lui Stolojan într-un mod decent, fără agresivitate şi punctând bine asupra anumitor probleme. Putem spune ca PLD este cel mai mare câştigător, un partid atât de recent înfiinţat obţinând 7,78%, ceea ce reprezintă o performanţă notabilă. Partidul Naţional Liberal a dus şi el o campanie bună, marcată de imagini bine conturate ale candidaţilor. PNL s-a concentrat pe scoaterea în prim-plan de oameni noi cu performanţe notabile în trecut, evidente fiind aici cazurile lui Daniel Dăianu sau Renate Weber. Campania PNL a fost una bazată pe eficienţa imaginilor, dar mesajele au fost lipsite de o definire clară.
Partidul Social Democrat a aruncat în luptă o strategie simplă bazată pe probleme legate de familie, agricultură şi pensii; totuşi s-a mizat mult pe impactul acestor chestiuni ignorându-se subiectul principal legat de semnificaţia europarlamentarului şi beneficiile pe care le poate aduce României. PSD a dus o campanie în conformitate cu starea din societate.
În lipsa informaţiilor legate de UE şi rolul său, acest partid a mizat pe teme vechi şi de actualitate în orice clipă. Alegerile europarlamentare reprezintă cel mai slab rezultat din istoria social-democraţilor, dar diferenţa mică faţă de PD atenuează din greutatea loviturii. Este de aşteptat ca după alegeri să se redeschidă „dosarul” taberelor din PSD, astfel vom asista probabil la ultima confruntare internă din acest partid înainte de alegerile locale.
Partidul România Mare este cea mai mare victimă a acestor alegeri nereuşind să atingă pragul electoral de 5%, cauzele fiind multiple pornind de la slaba prezenţă la vot a membrilor acestui partid până la aberaţiile din ultimul an ale preşedintelui acestui partid.
Disoluţia PRM poate apărea în viitorul apropiat dacă liderii partidului nu iniţiază un program de reformare a acestei formaţiuni politice şi construirea unei platforme-program în spirit contemporan.
Dincolo de învingători şi învinşi alegerile europarlamentare constituie o dovadă relevantă a faptului că, deşi societatea şi economia evoluează, singurul element incapabil să accepte schimbările ce se petrec în România rămâne clasa politică rămasă într-o stare de imponderabilitate haotică.
