Revigorarea fenomenului extremei drepte în Europa este confirmată din ce în ce mai des, atât cu prilejul alegerilor generale sau locale, cât şi de diverse manifestaţii de stradă. La începutul anilor ’90, fenomenul era explicat prin căderea Cortinei de Fier şi consecinţele acestui eveniment asupra societăţilor foste comuniste, aflate în derivă socială şi economică. Ulterior, această explicaţie a fost extrapolată asupra societăţilor vest-europene, care se vedeau faţă în faţă cu emigranţii, dar şi cu propriul recul economic. Însă orientarea spre dreapta, din ce în ce mai prezentă în întreaga Europă, şi devierile extremiste, care, contrar unor teorii, au devenit mai frecvente în Europa de Vest, par să contrazică aceste explicaţii.
Dreapta europeană şi extrema ei
Atât alegerile pentru Parlamentul European din 2004, cât şi cea mai recentă rundă de alegeri naţionale din cele 15 state membre “vechi” ale Uniunii Europene (perioada 1999-2004) au arătat o tendinţă de creştere a preferinţei electoratului pentru formaţiunile de centru-dreapta şi spre partide mici, considerate deja la momentul alegerilor ca fiind “înghiţite” de rechinii bipolari ce se luptau pentru supremaţie pe un teren pe care nici o altă formaţiune nu părea a avea loc. Astfel, şapte din cele cincisprezece guverne naţionale s-au schimbat de la stânga la dreapta (Danemarca, Franţa, Portugalia, Italia, Olanda, Austria şi Grecia). Dintre aceste partide mici care au apărut pe scenele politice, la alegeri locale, naţionale sau chiar europene, cele mai multe sunt promotoarele unor ideologii populiste, extremiste, euro-sceptice, aşadar, partide “antisistem” sau pur şi simplu “altfel” decât cele mari şi consacrate, care atrag atenţia asupra răspândirii din ce în ce mai mari a “votului de protest” în rândul cetăţenilor Europei.
Sprijinul din ultimii ani pentru partidele de centru-dreapta s-a datorat noului context economic internaţional. Din punct de vedere economic, agenda campaniilor electorale nu a mai fost construită de-a lungul temei redistribuirii sociale, care despărţea prin tradiţie dreapta de stânga, ci s-a concentrat asupra riscurilor şi oportunităţilor, oferind un nou unghi de abordare a insecurităţii sociale. Această schimbare de agendă nu a determinat orientarea electoratului spre centru-stânga – locul protecţiei şi siguranţei sociale, ci spre dreapta şi, mai spectaculos, dar şi mai îngrijorător, spre dreapta extremă.
Tendinţa votului de protest arată nemulţumirea alegătorilor faţă de modul în care ei sunt reprezentaţi la nivel politic în general şi mai puţin nemulţumirea lor faţă de una sau alta dintre programele şi soluţiile prezentate de partidele mari. Votul de protest nu este unul pentru un partid şi, implicit, împotriva tuturor celorlalte, ci este un vot împotriva tuturor partidelor şi a felului în care ele gestionează problemele alegătorilor. Votul de protest nu este cauzat în special de anumite fenomene economice sau sociale negative (creşterea şomajului, creşterea criminalităţii etc.). El poate apărea şi în condiţii de creştere sau stabilitate economică şi socială, întrucât el este un semnal de alarmă al cetăţenilor care nu se mai simt reprezentaţi de nici unul din partidelede pe scena politică.
Germania – butelia pe care stă cu ochii Europa
Desigur, votul de protest îngrijorează. Nu atât de puţin încât să nu se discute despre el şi nu atât de mult încât să se găsească soluţii. Însă atunci când o astfel de formaţiune populist-extremistă se manifestă public sau câştigă voturi în Germania, lumea se alarmează mai tare decât în cazul oricărei alte ţări, cum s-a întâmplat recent cu ocazia alegerilor locale din Brandenburg şi Saxonia de la începutul acestui an. Uniunea Populară Germană (DVU) şi, respectiv, Partidul Naţional Democrat din Germania (NPD) au câştigat procente nesperate (în jur de 10%), în condiţiile în care ele au plecat de la zero în sondaje şi existau mai mult pe hârtie decât pe scena politică.
Ziarul Saechsischer Zeitung din Dresda comenta în felul următor acest succes al DVU: “Politicienii din Brandenburg ar trebui ca în următorii cinci ani să-şi depăşească dezgustul şi să aibă în vedere ceea ce afirmă DVU. Unii ar putea crede că acest interes i-ar da Uniunii mai multă importanţă decât merită. Dar polemica împotriva unor politicieni care propovăduiesc rasismul şi extremismul de dreapta nu înseamnă automat acceptarea lor ca egali… De exemplu, nu ar trebui să fie foarte dificil de demonstrat că emigranţii în Brandenburg, care reprezintă aproximativ 2% din populaţia landului, nu pot fi consideraţi responsabili pentru o rată a şomajului mai mare de 20%…”
Aşadar, fie electoratul este subinformat în legătură cu anumite fapte concrete, fie nu acestea sunt la baza votului pe care unele formaţiuni antisistem îl primesc în procente considerabile în raport cu forţa lor politică reală. Situaţia din Germania poate fi relevantă şi mai departe. Nu mult după alegeri, parlamentarii NPD din Bundesrat-ul Saxoniei au boicotat un tribut adus victimelor Holocaustului. Aşadar, prima lor poziţie publică de amploare nu a fost pentru rezolvarea nici uneia dintre problemele socio-economice pentru care se presupune că au fost votaţi, ci pentru o acţiune antisemită de o mare gravitate. Mai mult, acelaşi partid a patronat o manifestaţie de stradă, desfăşurată cu ocazia comemorării bombardamentelor din 13-14 februarie 1945, când oraşul istoric Dresda a fost distrus de aviaţia americană şi britanică. La această manifestaţie au participat aproximativ 5000 de militanţi care au mărşăluit cu drapele negre, purtând banderole prin care atacul asupra Dresdei era comparat cu Holocaustul, după expresia folosită de parlamentarii NPD, “Holocaustul cu bombe”.
Antisemitism, antisistem, anti…
Tendinţele de vot generale din Europa ultimilor ani, recentele evenimente din Germania şi alte evoluţii evidenţiate în studii şi rapoarte pot veni în sprjinul ideii că renaşterea sprijinului pentru mişcările şi formaţiunile politice cu orientare de extremă dreaptă nu este cauzată de factori economico-sociali imediaţi, ci, pe de-o parte, de neîncrederea în partidele tradiţionale şi, pe de altă parte, de un anumit context internaţional şi un anumit imaginar social. Spre exemplu, un raport al Departamentului de Stat descrie ca principale surse ale antisemitismului global următoarele:
* Tradiţionalul sentiment antievreiesc, dominant în Europa şi în alte părţi ale lumii de-a lungul secolelor, prezent nu numai în cazul ultranaţionaliştilor, dar şi al celor care consideră că evreii controlează guverne, presa, afacerile şi finanţele internaţionale.
* Puternicul sentiment anti-Israel care depăşeşte linia între criticile obiective aduse politicilor israeliene şi antisemitism.
* Sentimentul antievreiesc exprimat de populaţiile musulmane numeroase în Europa, bazat pe o antipatie de lungă durată faţă de Israel şi de evrei, precum şi pe opoziţia musulmană faţă de evenimentele din Israel, din teritoriile ocupate şi, mai recent, din Irak.
* Critica adusă atât SUA, cât şi globalizării, care se răsfrânge asupra Israelului şi evreilor în general, identificaţi cu ambele fenomene.
Aceste lucruri ar trebui să dea de gândit în direcţia de a schimba percepţia asupra cauzelor fenomenului extremei drepte. Pentru că numai corecta şi completa înţelegere a unui fenomen poate duce la abordarea şi soluţionarea lui eficientă.
