“Avem cel mai performant guvern al României din ultimii 15 ani” a declarat preşedintele Traian Băsescu, despre guvernul pe care l-a subminat atât cât i-a stat în putinţă de la începutul mandatului. Şi are dreptate. Raportul de monitorizarea marchează progresele evidente făcute de România. Iar preşedintele are dreptate când laudă guvernul. Fiindcă este singurul dintre instituţiile statului care şi-a făcut datoria din plin.
Preşedintele însuşi a stat două luni blocat în minora criză a ziariştilor iar după inundaţii s-a lipit de podul de la Mărăcineni ca marca de scrisoare. Parlamentul a fost centrul unor discuţii penibile cauzate de schimbarea regulamentelor, la care şi-au dat concursul atât cei din opoziţie, cât şi cei de la putere.
Desigur, deşi se prezintă împreună la poza de gală, miniştrii guvernului Tăriceanu au avut contribuţii inegale. Dacă, de departe, o putem distinge pe doamna Monica Macovei, pe ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, ale căror prestaţii îndreptăţesc speranţele, deşi domeniul celui din urmă chiar a primit unele critici. O altă zonă în care progresele sunt evidente este cea a disciplinei financiare, unde tânărul Sebastian Bodu pare hotărât să acţioneze, stârnind antipatii nenumărate. Gradul de recuperare a datoriilor statului a crescut vizibil, lucrul menţionat şi în raport.
Însă cu greu putem găsi un motiv pentru a-i lăuda pe George Copos sau Codruţ Şereş. Şi ei nu sunt singurii. Ba chiar domnul Copos riscă să creeze mari probleme prin încercarea de a lua apărarea cluburilor de fotbal în “meciul” cu şeful Fiscului. Nu văd ce om ar putea înghiţi “gogoaşa” sa conform căreia cluburile de fotbal ar fi nişte “fundaţii amărâte”. Prin curtea cărora găseşti ultimele modele de automobile, achiziţionate din salariul minim pe economie, cu cât, chipurile, este plătit un fotbalist.
Or, tocmai aici este marea problemă, care se reflectă şi în raportul de monitorizare. Dacă, în multe privinţe, actuala administraţie a demonstrat progrese clare, în materie de luptă împotriva corupţiei nu s-a văzut mare lucru. Desigur, nici un om serios nu se aştepta ca, imediat ce au luat puterea, să urmeze valuri de arestări cum promisese preşedintele într-un moment de maximă eufuziune, deşi multora le-ar fi plăcut să vadă nişte ţepe în Piaţa Victoriei.
Este timpul ca actuala administraţie să îşi ia inima în dinţi şi să atace marea corupţie. Este ceea ce aşteaptă nu doar Europa, ci şi ceea ce aşteaptă cei care au votat. Se pare că, din elanul iniţial, a mai rămas doar cota unică de impozitare, singura promisiune dusă până la capăt. Şi asta cu multe bâlbâieli, retractări şi modificări ce au transformat relaxarea fiscală într-o simplă mutare a poverii de pe un umăr pe altul, fără vreun câştig real pentru alegători.
Este greu de explicat întârzierea cu care au fost schimbaţi anumiţi oameni din poziţii-cheie, cum ar fi de pildă procurorul şef al PNA, domnul Ion Amăriei, cel care în toată perioada de existenţă a parchetului special anticorupţie nu a făcut altceva decât să mimeze munca. Fostul ministru al Justiţiei, domnul Diaconescu, spune că existau 40 de dosare, gata de a fi administrate în instanţă. Actualul ministru spune că nu sunt decât patru şi că ele mai necesită muncă suplimentară până să poată fi aduse în faţa instanţei.
Pe cine să crezi?
PSD a fost maestru în crearea de instituţii care să sune bine dar care, în realitate, să fie goale de conţinut. De asemenea, în materie de legi nu se poate spune că nu şi-a făcut datoria. Ceea ce a lipsit atunci, şi nu este foarte clar dacă există acum, este voinţa politică de a aplica legile. Atât şi nimic mai mult.
De la începutul anului s-au tot făcut arestări spectaculoase. Toate s-au încheiat în coadă de peşte. Ba o hârtie nu a fost semnată cum trebuie, ba nu era o aprobare dată de nu ştiu ce subsecretar de stat, ba mandatul era scris fără diacritice… Unele dintre aceste arestări pentru ştirile de la ora şapte, pot costa România foarte mulţi bani, cum este cea din cazul Rompetrol, pentru care a intervenit chiar Departamentul de Stat. În aceste condiţii este greu să discerni ce este justiţie şi ce este poliţă politică.
Chiar în zilele raportului, de la palatul Cotroceni demisiona o controversată consilieră, al cărei soţ este recent victima unei ample campanii de presă. Este a doua oară când Traian Băsescu este atacat pe tema consilierilor, înainte fiind vorba tot de o consilieră, şi tot pe seama afacerilor soţului acesteia. Or, dacă şi în preajama preşedintelui “grupurile de interese” reuşesc să îşi facă loc, este dificil de crezut cum anume poate fi abordată corect problema corupţiei.
“Grupurile de interese” sunt atât de bine infiltrate încât cu greu mai pot fi ele dislocate. De aceea, corupţia din România este mai degrabă asemenea iluziei cunoscute sub numele de “fata morgana” care apare însetaţilor din deşert amăgindu-i… Cu cât se apropie mai tare de ea, cu atât mai mult se depărtează.
Din acest punct de vedere, cred că problema este abordată greşit. Nu la mâna judecătorilor sau procurorilor este rezolvarea problemei corupţiei, ci la cea a mediului de afaceri. Simplificând legislaţia, simplificând fiscalitatea, eliminând cât mai mult din rolul statului în economie, introducând stabilitatea legislativă, se va ajunge la crearea unei mase critice de companii pentru care va fi mai simplu şi mai eficient să lucreze cinstit decât să apeleze la ilegalităţi. Introducerea cotei unice şi reducerea cotelor de asigurări sociale este un prim pas. Din păcate, Codul fiscal lasă (prea) multe portiţe, care trebuie închise obligatoriu.
Şi mai trebuie ceva. Actuala administraţie trebuie să reconstruiască încrederea cetăţeanului în autorităţi. În linii mari, dincolo de isteriile mass-media, trebuie recunoscut autorităţilor că au reacţionat cum trebuie în cazul catastrofelor care au lovit ţara în ultima perioadă, atât în cazul inundaţiilor, cât şi în cazul gripei aviare. Şi în cazul inundaţiilor, şi în cazul gripei aviare s-a găsit câte un papagal în guvern care să submineze eforturile colegilor săi. În primul caz a fost vicepremierul Seculici, în cazul gripei aviare chiar ministrul Sănătăţii.
În momentul în care mediul de afaceri va funcţiona pe baze corecte şi lumea va avea încredere în autorităţi, atunci vom putea spune că problema corupţiei va fi rezolvată. Dar pentru asta politicienii noştri trebuie să înţeleagă că nu ei trebuie să se integreze în Uniunea Europeană, ci România, cu cetăţenii săi.
