George Emil Palade a avut astfel un rol hotărâtor în evoluţia unei noi ştiinţe, despre care, un savant român afirma recent: “Biologia celulară la ora actuală este ştiinţa fundamentală a medicinii. Nu se poate vorbi de nici un proces medical fără ea… Pentru că tot ceea ce înseamnă viaţă este studiat prin această nouă ştiinţă”.
Savantul român de renume mondial George Emil Palade s-a născut la Iaşi, la 12 noiembrie 1912. A urmat studii preuniversitare susţinându-şi bacalaureatul în anul 1929 la liceul „B.P. Hajdeu” din Buzău. S-a înscris apoi la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care a terminat-o cu strălucire, susţinându-şi examenul de licenţă în anul 1935.
În perioada studenţiei a avut o serie de profesori celebri, din şcoala medicală românească, aceştia fiind cei care i-au influenţat hotărâtor formaţia şi caracterul şi care l-au ajutat, de altfel, la începuturile carierei sale. Între aceştia a fost savantul Francisc Rainer, unul dintre cei mai buni profesori de la Universitatea bucureşteană, care a avansat între altele celebrul postulat „Anatomia este ştiinţa formei vii”. Celebrul profesor a remarcat de timpuriu calităţile deosebite ale tânărului discipol. De altfel în 1940, F. Rainer îl aprecia pe George E. Palade asfel: „Inteligenţă prodigioasă, răbdare de benedictin. Întrevăd în el o mare personalitate a medicinii viitoare.” Încă din perioada studenţiei, ca şi după aceea, savantul de mai târziu a dat dovadă de o mare putere de muncă, urmărind în egală măsură dobândirea unor ample şi temeinice cunoştinţe de specialitate, ca şi a unor întinse cunoştinţe de cultură privind romanitatea şi universalitatea. Membrii familiei evocau puterea de muncă a tânărului, care dormea de obicei două-trei ore pe noapte, restul împărţindu-se între lecturi, cursuri, activitate în spital.
A fost un bun cunoscător al literaturii române, fiind între altele prieten cu Ion Pillat şi Vasile Voiculescu. Ştia pe dinafară pagini întregi din Vasile Pârvan, precum şi multe texte latine. S-a ocupat de traducerea în româneşte a unor texte din Victor Hugo.
După terminarea facultăţii, ca element remarcabil, a rămas între cadrele didactice ale catedrei de anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Într-un timp relativ scurt, de câţiva ani, a parcurs mai multe trepte din ierarhia universitară, precum preparator, asistent, şef de lucrări şi apoi conferenţiar. În anul 1940 şi-a susţinut teza de doctorat „Tubul urinifer ai delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparată”.
După război în anii 1945-1946, a lucrat în Bucureşti la clinica Dr. N.C. Lupu. Şansa a făcut ca în mediul academic să cunoască, să colaboreze şi să fie remarcat de o serie de personalităţi reprezentative ale medicinei româneşti, faimoasă atunci de altfel, la nivel european. Astfel a fost remarcat de către prof. Andre Boivin venit din Franţa, care preda la Bucureşti biochimia la nivel internaţional. Alături de acesta preda Grigore T. Popa, savant experimentator de renume mondial, care a avut de altfel un rol deloc neglijabil, pentru că scrisorile sale de recomandare i-au deschis lui G.E. Palade, în mare măsură, drumul carierei sale americane.
Întâmplarea a făcut ca în 1941 conferenţiarul universitar încă tânăr să aibă drept pacientă pe Irina, fiica unui celebru şi controversat industriaş român, Nicolae Malaxa. Pacienta a devenit soţia învăţatului, împărţind apoi cu acesta destinul său în ţară şi mai ales pe pământul Americii, unde cuplul a avut doi copii, Georgia şi Philip, ultimul profesor universitar şi el pe pământul american.
La terminarea războiului G.E. Palade, dornic de studiu şi de afirmare ştiinţifică, a înţeles lipsa de perspective în ţara sa natală, ocupată de Stalin şi în curs de comunizare. Anumite împrejurări favorabile i-au facilitat, cât a mai fost posibil, plecarea peste hotare, părăsindu-şi ţara, pe care avea să o mai revadă după multe decenii. Astfel în anul 1946 s-a stabilit în Statele Unite, devenind cetăţean american în 1952.
Iniţial a lucrat la Universitatea New York, remarcându-se în cadrul unui simpozion internaţional, organizat de cercetătorul belgian Albert Claude, privind aplicarea microscopului electronic în cercetările de anatomie celulară. A început atunci o fructuoasă şi îndelungată colaborare între cei doi savanţi. Învăţatul belgian a mijlocit intrarea lui G.E. Palade într-una dintre cele mai selecte şi exclusiviste instituţii ştiinţifice americane. Astfel G.E. Palade a devenit cercetător la departamentul de biologie celulară al Institutului Rockefeller din New York. În primii doi ani, în calitate de „viziting investigator”, nu a fost remunerat, pentru ca ulterior, în calitate de profesor, să devină o figură emblematică a celebrului aşezământ ştiinţific american.
În acei primi ani de şedere a sa în Lumea Nouă, G.E. Palade s-a implicat şi în activităţi de natură politică. S-a remarcat într-un numeros grup de exilaţi, care au făcut cunoscută lumii situaţia grea a României comunizate, aflându-se în compania unor remarcabile personalităţi ale exilului, precum Grigore Gafencu, Nicolae Rădescu, a tânărului Mircea Eliade, precum şi a multor altora.
A participat la unele activităţi, începând din 1949, ale Comitetului Naţional Român, adevărat guvern patriotic în exil. A fost unul dintre membrii fondatori ai Ligii românilor liberi din Statele Unite ale Americii. Ulterior, ani de zile, în cele mai diverse feluri, şi-a manifestat interesul pentru soarta compatrioţilor săi, pronunţându-se pentru democratizarea României şi sprijinind în fel şi chip eforturile ştiinţifice, şi nu numai, de afirmare a celor din patria sa de origine.
Este unui dintre creatorii biologiei celulare, o ştiinţă nouă, care a realizat progrese deosebite în desluşirea proceselor vieţii. Încă din 1952 a descris structura mitocondriei, a energiei la nivel celular. Ulterior s-a ocupat de problematica părticelelor de citoplasmă, numite iniţial şi „corpusculele lui Palade”, intrate ulterior în circuitul ştiinţific cu numele de „ribozomi”. A studiat de asemenea tot felul de alte formaţiuni subcelulare, stabilindu-le originea, caracteristicile etc.
Realizările sale i-au adus faimă universitară şi academică. După cariera profesorală de la New York, în anul 1973 a devenit profesor la Yale, una dintre cele mai celebre şi selecte universităţi americane, iar din 1990, profesor la San Diego în California. A devenit pe rând membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe a S.U.A., al Academiei Naţionale de Ştiinţe a S.U.A., al Academiei Româno-Americane. Din anul 1975 este membru de onoare al Academiei Române.
De-a lungul anilor, cercetările sale s-au concretizat şi în numeroase lucrări, studii, comunicări, apărute în volume sau publicate în reviste de prestigiu din întreaga lume. Între acestea menţionăm doar câteva: A Study of Fixation for Electron Microscopy (1952); The Fine Structura of Mithochondria (1952); A Small Particulate Comportment of Cytoplasm (1953); Microsomes and Ribonucleoprotein Particies (1958); Struccture and Function at the Cellular Level (1966); Structural Modulations of Plasmalemmal Vesicles (1968, în colaborare).
De-a lungul anilor, eforturile sale au fost recunoscute şi încoronate prin numeroase premii şi distincţii. Astfel a dobândit în S.U.A. prestigioasele premii Albert Lasker în 1966 şi Hurwitz în 1970. La 12 martie 1986, preşedintele în funcţie al S.UA, Ronald Reagan, i-a decernat medalia naţională pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei.
Incontestabil însă că cea mai de seamă distincţie şi totodată recunoaştere internaţională a meritelor deosebite ale românului biolog, medic şi profesor, a fost decernarea la Stokholm, în anul 1974, a titlului de laureat al Premiului Nobel în biologie şi medicină, cea mai înaltă consacrare ştiinţifică şi culturală a oamenilor geniali ai vremurilor noastre.
