În câteva din articolele anterioare din această rubrică am amintit de mai multe ori despre televiziunea de înaltă definiţie. Întrucât ea capătă o răspândire din ce în ce mai mare, fiind anunţate şi în Europa staţii TV care vor emite în acest format, iată despre ce este vorba. Televiziunea de înaltă definiţie, HDTV, oferă o imagine şi unsunet de cea mai bună calitate. Rezoluţia sporită oferă o claritate departe de standardele actuale. Filmele îşi păstrează lăţimea originală, oferind o experienţă de vizionare aproape de cea de la cinematograf, iar evenimentele sportive câştigă în spectaculozitate.
Ce este HDTV?
În televiziunea analogă, un semnal analogic de 6 Mz poartă intensitatea şi culoarea de-a lungul a 625 de linii orizontale (în SUA sunt 525), fiecare imagine fiind reîmprospătată la fiecare a 30-a parte dintr-o secundă. (În display-urile de tip interlaced, jumătate din linii au un refresh de a 60-a parte dintr-o secundă.)
Această rezoluţie era extraordinară acum 50 de ani, dar astăzi este depăşită. La orice monitor de calculator, cea mai joasă rezoluţie este deja de 640×480 pixeli, dar majoritatea folosesc deja o rezoluţie de 1024×768. Obişnuiţi cu rezoluţiile monitoarelor PC-urilor, rezoluţia receptoarelor TV de azi pare slabă.
Multe dintre sistemele actuale, ca şi cele DVD folosesc o codare digitală care permite imagini mult mai clare. La aceste sisteme, informaţia digitală este convertită la formatul analog pentru a fi vizualizată la televizoarele analogice. Imaginea arată astfel superioară formatului VHS, însă ar fi de cel puţin două ori mai bună dacă nu s-ar efectua conversia.
Din această cauză există în prezent presiuni către trecerea la formatul digital la receptoare. Astfel, televiziunea digitală înseamnă transmisiunea şi recepţionarea semnalelor tv direct în format digital.
Televiziunea de înaltă definiţie, HDTV, înseamnă combinarea televiziunii digitale de înaltă rezoluţie cu sunetul Dolby Digital Surround. Această combinaţie aduce atât imagini de o claritate extraordinară, cât şi un sunet deosebit. Sistemul necesită însă noi echipamente de producţie şi transmisie pentru posturile TV, precum şi noi aparate de recepţie pentru utilizatori. Însă câştigurile ar fi enorme în planul calităţii imaginii, permiţând rezoluţii aproape duble (1080 linii).
Formatele utilizate în HDTV sunt:
* 720p – 1280×720 pixels progressive
* 1080i – 1920×1080 pixels interlaced
* 1080p – 1920×1080 pixels progressive
Interlaced sau Progressive reprezintă modul de scanare a liniilor. În sistemul Interlaced, liniile impare sunt emise la o scanare a ecranului, iar liniile pare la a doua scanare. La 30 de cadre pe secunde, ecranul arată o jumătate de cadru la fiecare a 60-a parte dintr-o secundă. La ecranele mici, acest lucru nu este observabil, însă la ecranele mari se poate observa un efect de pâlpâire a imaginii.
Scanarea progresivă permite înfăţişarea imaginii complete la fiecare a 60-a parte dintr-o secundă, ceea ce oferă o imagine mult mai clară, însă la o frecvenţă mai largă.
MPEG-2
Pentru a utiliza formatele analoge actuale, posturile de televiziune trebuie să compreseze formatul digital pentru a “intra” în cei 6 MHz utilizaţi de televiziunea analogică. Acest lucru este permis prin comprimarea cu ajutorul software-ului.
Schema de compresie utilizată de televiziunea digitală este cunoscută sub numele de MPEG-2. Din fiecare cadru, se înregistrează exact atât cât este necesar ca să nu se observe că lipsesc porţiuni din imagine. În cadrele consecutive, se înregistrează numai elementele care se modifică de la un cadru la altul. Astfel, cantitatea de date se reduce cu o rată de compresie de 55:1.
Formatul acesta este deja standard pentru DVD-uri sau televiziunea prin satelit. Compresia reduce calitatea imaginii, însă ceea ce se pierde este oricum ignorat de ochiul uman. Iar utilizarea acestui standard permite interacţiunea cu alte echipamente digitale, cum ar fi computerele multimedia. Astfel, o emisiune în format HDTV poate fi înregistrată pe computer şi, invers, aplicaţiile de pe CD-ROM pot fi redate de televizor.
Prin ce diferă HDTV?
În SUA, standardul NTSC are o rezoluţie de 525 linii, dintre care doar 480 sunt vizibile. Astfel, un televizor obişnuit are o rezoluţie de aproximativ 200.000 de pixeli. Spre comparaţie, televiziunea digitală are o rezoluţie de două milioane de pixeli, adică de 10 ori mai mare!
Televiziunea analogică utilizează filmul de 35 mm, care are un aspect ratio de 1,37:1, destul de aproape de cel al unui televizor, adică 4:3 (1,33:1). Pentru HDTV însă, producătorii vor trebui să utilizeze alte echipamente pentru a putea face faţă televiziunii digitale care are un aspect ratio de 16:9 (1,78:1), care este foarte aproape de cel utilizat de filmele artistice, care au un aspect ratio de 1,85:1 sau 2,35:1. Pentru televiziunea digitală, staţiile TV trebuie să editeze filmele fie tăindu-le pentru a se încadra în cei 4:3 necesari, fie introducând sus şi jos o bandă neagră pentru a păstra aspectul ratio, blocând astfel inutil aproape jumătate de ecran.
Acest lucru nu va mai fi necesar pentru HDTV.
De asemenea, sunetul este foarte important, noile echipamente trebuind să fie compatibile cu Dolby System Surround.
Simplificând, HDTV aduce nou: o imagine mai lată, o rezoluţie de 10 ori mai mare şi un sunet de o calitate sporită.
Echipamente
Deja au început să emită numeroase staţii în format HDTV, astfel că există şi numeroase echipamente pentru recepţia acestor programe. Cele mai recomandate sunt, desigur, televizoarele cu plasmă, dar există şi receptoare HDTV la un preţ ceva mai mic, în jur de 2000$. De asemenea, există pe piaţă convertoare HDTV, care permit utilizarea vechiului televizor analogic, însă calitatea va fi inferioară, similară calităţii DVD.
Trecerea la televiziunea de înaltă definiţie este un proces care se va desfăşura treptat şi deocamdată nu există consens asupra rezoluţiei care să fie adoptată de toată lumea. Cert este că asistăm la începutul unificării a trei industrii uriaşe: computerele personale, industria divertismentului şi industria electrocasnică. Din această cauză, procesul de conversie va fi lent şi destul de costisitor. Însă rezultatul final reprezintă un progres remarcabil.
