Preşedintele american ales Barack Obama îşi preia funcţia într-un moment în care lumea se confruntă cu o gravă criză economică. El trebuie să continue să sprijine comerţul liber, dar în acelaşi timp trebuie să ajute sute de mii de americani care se luptă cu şomajul, cu scăderea preţurilor şi pierderea caselor ipotecate, şi o incertitudine enormă în domeniul sănătăţii, a energiei şi a altor resurse. În acelaşi timp, Obama trebuie să gestioneze două războaie, dintre care la unul a hotărât să renunţe. Dar s-ar putea să fie nevoie ca trupele din Irak să fie transferate în Afganistan, scenă a unor violenţe în creştere. Obama trebuie să atingă un echilibru între promisiunile făcute în timpul campaniei cu provocarea de a face faţă multelor realităţi grave, pentru a satisface atât aşteptările americanilor, cât şi pe cele ale străinilor.
Capacitatea lui Obama de a se ridica la nivelul speranţelor străinilor va fi esenţială pentru îndeplinirea promisiunilor pe care le-a făcut americanilor. Victoria lui Barack Obama este istorică, dar nu doar pentru că este primul preşedinte afro, ci şi pentru entuziasmul global pe care l-a generat şi care a sporit dimensiunea provocării cu care se confruntă atât în ţară, cât şi în străinătate. Pe 20 ianuarie 2009, Obama va intra în Biroul Oval ca şef al unui guvern aflat sub povara unui munte de datorii, un guvern care conduce o ţară ce priveşte cu teamă la norii ameninţători ai unei mari depresiuni, în timp ce oamenii de bine de peste hotare îl imploră să reia conducerea lumii. Obama are sarcina, deloc de invidiat, de a-şi convinge concetăţenii din ce în ce mai izolaţionişti că ţara are nevoie să rămână deschisă şi să ofere lumii ghidare, nu atât pentru că este destinul evident al SUA, ci pentru că dependenţa sa de o economie globalizată îi impune asta.
Obama trebuie să rămână fidel angajamentului său pentru comerţul liber, jucându-se între timp cu politici care să ofere un respiro muncitorilor americani rămaşi fără slujbe din cauza concurenţei. Protecţionismul care afectează comerţul mondial nu ar face decât să omoare găina cu ouăle de aur – chiar ouăle care sfârşesc prin a finanţa datoriile SUA. Obama va trebui să le reamintească americanilor că prosperitatea de care s-au bucurat a provenit din apropierea lor de restul lumii.
În timp ce americanii se bucurau de bogăţia furnizată de un comerţ din ce în ce mai deschis, strângând un deficit comercial uriaş în acest proces, economii străine masive intrau în ţară pentru a plăti aceste importuri şi a susţine euforia cumpărăturilor imobiliare cu ipoteci mici. Mulţumită celor aproape 5 trilioane de dolari împrumutate de străini în ultimii opt ani, Pentagonul a cheltuit mai mult decât restul ministerelor apărării din întreaga lume la un loc. Economiile din ţările în curs de dezvoltare şi producătoare de petrol, investite în bonuri de trezorerie americane şi în piaţa de capital, au permis economiei SUA să crească şi să îşi proiecteze puterea peste hotare. Uimiţi acum de prăbuşirea unor giganţi americani, străinii care au împrumutat SUA până acum au intrat în defensivă în relaţiile cu sectorul privat. Planul lui Obama de a pune capăt recesiunii prin stimuli financiari şi măsuri de creare de slujbe de genul New Deal într-o economie „verde” va depinde, prin urmare, foarte mult de împrumuturile acordate în continuare de străini – pentru a acoperi un deficit bugetar de peste un trilion de dolari în 2009.
Preţul în scădere al petrolului s-ar putea să fi fost cândva o veste bună pentru consumatorii americani, dar acum nu. Acum este un vestitor al recesiunii globale. Cu o rată a şomajului în creştere abruptă – 760.000 de oameni concediaţi doar în anul 2008 – şi oameni care fac tot mai puţine cumpărături, deficitul comercial al SUA s-ar putea în sfârşit să scadă. Dar, fiindcă asta ar fi rezultatul scăderii consumului şi nu al creşterii exporturilor, exportatorii străini nu vor fi încântaţi, inclusiv ţările care aşteaptă cu nerăbdare conducerea lui Obama, pentru a evita să fie atraşi în vârtejul unei recesiuni globale.
Cei care speră să vadă trupele americane întorcându-se acasă din Irak s-ar putea să fie şi ei dezamăgiţi de realităţile crude cu care se confruntă noul preşedinte. În timp ce Obama se va concentra pe vindecarea economiei naţionale, s-ar putea ca forţele americane din străinătate să fie de fapt transferate în Afganistan, pentru a contracara insurgenţa talibană tot mai puternică. Paradoxal, acest fapt ar creşte în loc să scadă costurile militare americane în cele două ţări, care se ridică la 100 de miliarde de dolari pe an. Operaţiunile din Afganistan costă SUA mai mult decât cele din Irak. Dacă un influent lider democrat a vorbit despre reducerea bugetului pentru apărare cu un sfert, aplicarea unei astfel de reduceri nu va fi uşoară. În primul rând, ar fi o sinucidere politică să se propună reducerea cheltuielilor alocate militarilor din zonele de război. În al doilea rând, eforturile de a elimina noile programe de producere de armament vor fi întâmpinate cu o opoziţie vehementă de politicienii care se luptă să salveze slujbele alegătorilor lor din clasa muncitoare în mijlocul crizei economice.
Fără îndoială, Obama are în faţă un număr uriaş de provocări, dar se poate consola la gândul că atunci când Franklin D. Roosevelt a preluat preşedinţia Americii post-crah în martie 1933, în jur de un sfert din muncitori erau şomeri, iar trei sferturi din băncile din ţară îşi închiseseră porţile. Acum în schimb, în ciuda recentei avalanşe de concedieri, rata şomajului în SUA este de doar în jur de 6 la sută şi, mulţumită intervenţiilor guvernului, majoritatea băncilor rămân solvabile. Atunci nu existau fonduri suverane atât de mari, nici ţări cu un comerţ bun şi cu rezerve şi economii enorme, care ar putea să fie convinse să împrumute economia SUA. Se poate ca sectorul privat al Statelor Unite să fi pierdut încrederea lumii, dar economia încă inspiră respect, în special când este susţinută de un guvern condus de un preşedinte nou şi dornic de schimbare. Capacitatea lui Obama de a se ridica la nivelul speranţelor străinilor va fi esenţială pentru îndeplinirea promisiunilor pe care le-a făcut americanilor.
