Tehnologia începe să devină din ce în ce mai accesibilă, iar lumea din IT se gândeşte tot mai mult cum să ajute ţările mai puţin dezvoltate să recupereze prăpastia ce le separă de ţările dezvoltate.
Internet pe gratis de la primărie
O dată cu dezvoltarea tehnologiei wireless, din ce în ce mai multe primării ale marilor oraşe devin interesate de dezvoltarea de hot spoturi prin care să ofere internet ieftin sau gratuit cetăţenilor.
Deja majoritatea laptopurilor se livrează gata pregătite pentru o reţea wireless, în vreme ce costurile unui card normal se aşteaptă să ajungă sub 50 de dolari în maxim 3 ani. Deocamdată, reţelele wireless sunt accesibile pentru laptopuri, telefoane inteligente sau computere casnice de tip desktop, costurile unei astfel de reţele fiind sensibil mai mari decât ale uneia clasice, deşi preţul echipamentelor WiFi este în scădere drastică. WiMax (internetul broadband) începe să fie adoptat pe scară largă ca standard, ceea ce înseamnă că şi costurile echipamentelor WiMax vor începe să scadă.
Un proiect interesant este în desfăşurare în India şi urmăreşte realizarea unei infrastructuri internet în zonele rurale, profitând de reţele de fibră optică, existente, dar subutilizate, ce combină internetul broadband cu cel wirelles. Practic, se doreşte transmiterea internetului de la nodul de fibră optică spre locuinţele în care se va instala un dispozitiv wireless ce va permite conectarea la internet.
Laptopul de 100 de dolari
În ianuarie 2005, la Forumul Economic de la Davos, Nicholas Negroponte, fondatorul şi preşedintele MIT Media Lab, a anunţat lansarea programului de realizare a unui laptop care să coste 100 de dolari, care urmează să revoluţioneze educaţia.
“Începând din 2006”, a spus el participanţilor la o conferinţă patronată de “Wall Street Journal” la San Diego şi la care au mai participat şi alte vedete ale IT-ului, precum Bill Gates şi Steve Jobs, “vom construi între 100 şi 200 de milioane de laptopuri de 100 de dolari, pe care le vom distribui copiilor din lumea a treia.” Majoritatea participanţilor auziseră de ideea lui Negroponte şi zâmbiseră, respingând-o ca fiind prea excentrică. De data aceasta, auzind cum va fi el realizat şi înţelegând scara proiectului, ideea li s-a părut interesantă.
În ceea ce priveşte scopurile proiectului, ele sunt foarte clare: “Educaţia – un laptop pentru fiecare copil. Oricare dintre marile probleme ale omenirii, de la foamete la pacea mondială include în soluţia ei educaţia. Şi singurul lucru eficient prin care poate fi dezvoltată educaţia este prin dezvoltarea unor reţele peer-to-peer pentru studiul individual. Iar un laptop este cel mai bun ajutor pentru asta.”
Poate fi realizat un laptop de 100 de dolari? Evident, Negroponte susţine că da. În principiu, el vrea să renunţe la trei dintre cele mai costisitoare componente ale unui laptop: ecranul cu cristale lichide, sistemul de operare Windows şi hard diskul. Astfel, ecranul laptopului va fi realizat din aşa-numita “cerneală electronică” dezvoltată de MIT Media Lab; sistemul de operare va fi unul “open source”, adică Linux, şi în loc de hard disk se va folosi o memorie flash de 1 GB.
Sunt şi alte găselniţe tehnologice. Cum multe din satele din zonele sărace nu au acces la electricitate, HDL (Hundred Dollar Laptop) va funcţiona fie pe baza unei manivele (sic!) asemenea vechilor telefoane, fie pe baza unei surse de energie parazite, de exemplu pe baza tastării. Odată pornit, un HDL se poate conecta imediat cu celelalte HDL utilizând o reţea de tip “mesh” dezvoltată iniţial de MIT şi Media Lab. Într-o reţea de tip “mesh”, fiecare computer serveşte ca nod de comunicare a informaţiei. Locuinţele care posedă un astfel de aparat vor putea comunica telefonic sau prin e-mail. Mai mult, Negroponte doreşte ca fiecare reţea să aibă acces la internet. Pe laptopuri va fi instalat Skype, programul de convorbiri telefonice prin internet gratuit pe care l-am prezentat în urmă cu câteva numere. Ceea ce înseamnă că cea mai săracă zonă a globului va deveni parte integrantă a lumii.
Desigur, cea mai importantă parte a planului este şi cea mai provocatoare. Accesul la internet nu este deloc ieftin în ţările sărace, din cauza infrastructurii precare. Întrebat fiind despre aceste costuri “ascunse”, Negroponte a recunoscut că aceasta va fi cu adevărat o problemă, dar se caută soluţii ca, per total, costul pentru un copil să ajungă la 1 dolar pe lună.
La prima vedere, raţionamentele lui Negroponte se susţin economic. HDL, desigur, nu vor fi vândute în magazine, ci ele vor fi achiziţionate de ministerele educaţiei sau de agenţii guvernamentale. Profiturile vor fi foarte limitate, maxim 10 dolari pe bucată. Desigur, realizarea unui laptop de 100 de dolari înseamnă ceea ce economiştii numesc “economie de scară”. Adică un număr suficient de unităţi produse reduc suficient de mult costurile astfel încât să poată susţine un preţ redus. Astfel, pentru a fi fezabil, proiectul necesită minim şase milioane de comenzi. Deocamdată, China şi-a exprimat interesul de a achiziţiona două milioane de unităţi, iar Brazilia un milion. Cel puţin primele unităţi vor fi produse în China, acolo unde Negroponte a avut deja discuţii cu o serie de fabricanţi.
Desigur, nu toată lumea este la fel de optimistă şi mulţi se îndoiesc asupra acurateţii estimărilor privind costurile de fabricaţie. Însă majoritatea persoanelor sunt entuziasmate, deoarece reprezintă un fel de a doua şansă. În ciuda încercărilor de la începutul anilor ’90, “prăpastia” digitală s-a adâncit între ţările sărace şi Occident. În momentul de faţă, în ţările sărace există doar un procent de 40% din numărul de conexiuni la internet faţă de Occident. Lumea bogată are de trei ori mai multe computere decât lumea săracă. Pentru aproape 5 miliarde de persoane, internetul este încă un zvon. Inevitabil, copiii săraci sunt cei mai defavorizaţi, vieţile lor fiind circumscrise în mod mizerabil. Este adevărat că au nevoie de apă potabilă, mâncare şi medicamente, dar au nevoie şi de ceva pentru lărgirea orizonturilor.
Telefoane mobile sub 30 de dolari
Telefonia mobilă este un exemplu clasic de economie de scară. Pe măsură ce numărul de utilizatori a crescut suficient de mult, tehnologia a devenit mai ieftină. Astăzi un telefon mobil mediu costă undeva între 150 şi 200 de dolari. Majoritatea companiilor de telefonie mobilă oferă subvenţii pentru abonaţi şi astfel se ajunge până la costuri zero sau de câţiva dolari.
În acest sens, Texas Instruments a început explorările în India pentru construirea unei fabrici de cipuri speciale pentru ţările emergente. Platforma încearcă să combine funcţiile unui telefon mobil într-un singur cip pentru a reduce costurile telefoanelor de tip “entry level”, aspirând să ajungă la un cost total de 30 de cenţi pentru componentele telefonului, cărora desigur li se vor adăuga costurile fixe. Qualcomm încearcă să dezvolte un telefon similar pentru platforma CDMA.(C. B.)
Publicat în : Tehnologie de la numărul 29
