Rabbi Steven Carr Reuben, Ph.D.
15 august 2014
De câte ori aud cuvintele „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viaţa, Libertatea şi Căutarea Fericirii…” din Declaraţia noastră de Independenţă, îmi creşte inima de mândrie faţă de documentele fondatoare ale ţării noastre şi de valorile care stau la baza a tot ceea ce înseamnă de fapt America. Îmi dau seama că poţi spune multe despre adevărurile profunde care modelează o ţară, un guvern sau o organizaţie citindu-i documentele fundamentale. Aşa că poate putem învăţa ceva important despre valorile fundamentale ale Israelului şi ale Hamas în mod asemănător, adică analizându-le documentele fondatoare.
Este posibil ca, deşi conflictul în sine pare adesea copleşitor de complex şi imposibil de clarificat, împărtăşirea câtorva elemente din documentele fondatoare ale fiecărei părţi să contribuie la identificarea a ceea ce reprezintă, în fundamentele lor, atât Israelul cât şi Hamas, „Mişcarea de Rezistenţă Islamică”, şi astfel să aducem puţin mai multă lumină în toată această fierbere şi traumă.
Pe 29 noiembrie 1947 Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite adopta o rezoluţie privind înfiinţarea unui stat evreu independent în Palestina, recunoscând drept evident dreptul poporului evreu de a fi o naţiune, la fel ca toate celelalte naţiuni, în interiorul unui stat suveran delimitat de graniţele patriei sale istorice, străvechi.
După votul ONU privind împărţirea Palestinei în două ţări, una evreiască şi una arabă, conducătorii evrei au înfiinţat statul Israel şi au redactat Declaraţia de Independenţă a Israelului, pe 14 mai 1948, care exprima, în următorii termeni esenţiali, valorile ce au reprezentat fundamentul Israelului ca ţară din 1948 până astăzi. Iată un fragment din această declaraţie:
„Ţara Israelului a fost locul naşterii poporului evreu. Aici s-a format identitatea sa spirituală, religioasă şi naţională. Aici şi-a câştigat independenţa şi a creat o cultură de importanţă naţională şi universală. Aici a scris şi a dăruit lumii Biblia. Exilat din Palestina, poporul evreu a rămas credincios acestui loc în toate ţările unde s-a răspândit, neîncetând niciodată să se roage şi să spere că se va întoarce şi îşi va recâştiga libertatea naţională.”
„Conduşi de această asociere istorică, evreii s-au străduit, de-a lungul secolelor, să revină în patria strămoşilor lor şi să îşi reconstruiască statul… Ei au recucerit sălbăticia, şi-au reînviat limba, au construit oraşe şi sate şi au înfiinţat o comunitate puternică şi în continuă creştere, cu o viaţă economică şi culturală proprie. Au căutat pacea, dar au fost întotdeauna pregătiţi să se apere. Au adus binecuvântarea progresului tuturor locuitorilor ţării.”
„În anul 1897 Primul Congres Sionist, inspirat de viziunea lui Theodor Herzl privind statul evreu, a proclamat dreptul poporului evreu la o renaştere naţională în propria lor ţară. Acest drept a fost recunoscut prin Declaraţia de la Balfour din 2 noiembrie 1917, şi reafirmat prin Mandatul Ligii Naţiunilor, care a conferit recunoaştere internaţională explicită legăturii istorice a poporului evreu cu Palestina şi dreptului lor de a-şi reconstrui Casa Naţională…”
„Prin urmare, noi, membrii Consiliului Naţional… în virtutea dreptului natural şi istoric al poporului evreu şi a Rezoluţiei Adunării Generale a ONU, PROCLAMĂM acum înfiinţarea Statului Evreu în Palestina, sub numele de ISRAEL…”
„STATUL ISRAEL va fi deschis imigrării tuturor evreilor din toate ţările în care s-au răspândit; va promova dezvoltarea ţării în folosul tuturor locuitorilor săi; se va baza pe preceptele libertăţii, dreptăţii şi păcii propovăduite de Profeţii Evrei; va susţine deplina egalitate socială şi politică a tuturor locuitorilor săi, fără deosebire de rasă, credinţă sau sex; va garanta deplina libertate de conştiinţă, religie, educaţie şi cultură; va proteja sanctitatea şi inviolabilitatea lăcaşurilor de cult şi ale Locurilor Sfinte ale tuturor religiilor; şi se va dedica principiilor cuprinse în Carta Naţiunilor Unite…”
„În mijlocul agresiunii gratuite, facem apel la locuitorii arabi ai Statului Israel să revină la mijloace paşnice şi să îşi joace rolul în dezvoltarea Statului, cu cetăţenie deplină şi egală şi reprezentare corectă în instituţiile şi organismele sale provizorii sau permanente.
„Oferim pace şi unitate tuturor statelor şi popoarelor vecine, şi le invităm să coopereze cu poporul evreu independent, pentru binele comun al tuturor…”
„Cu încredere în Dumnezeu Atotputernicul, semnăm prezenta Declaraţie, în această Sesiune a Consiliului Provizoriu de Stat, în oraşul Tel Aviv, în acest ajun de Sabbath, a cincea zi a lunii Iyar, 5708, 14 mai 1948.”
Pe tot parcursul istoriei Israelului, în care a primit cu braţele deschise imigranţi din întreaga lume, inclusiv sute de mii de evrei evacuaţi cu forţa din ţinuturi arabe unde trăiseră în pace timp de mii de ani, această Declaraţie de Independenţă a modelat principiile directoare ale ţării, împreună cu valorile fundamentale biblice şi evreieşti care fac parte din moştenirea spirituală a Israelului, veche de mii de ani, mergând până la ţinuturile evreieşti străvechi, în care Ierusalimul era capitala Regatului lui David în timpurile biblice.
Hamas, ales la putere în Gaza, are şi el o cartă, un document fondator. Ca şi Declaraţia de Independenţă israeliană, Carta Hamas, articulată prima dată în 1988, reflectă ţelurile şi valorile fundamentale ale Hamas, rămase neschimbate până azi. Iată un fragment din Carta Hamas:
„Articolul Şase: Mişcarea de Rezistenţă Islamică (Hamas) este o Mişcare Palestiniană de sine stătătoare care îşi proclamă credinţa în Allah, îşi derivă modul de viaţă din Islam şi luptă pentru a ridica stindardul lui Allah peste fiecare centimetru din Palestina.”
„Articolul Șapte: Vremea (controlului islamic asupra întregii Palestine) nu va veni până ce musulmanii nu se vor lupta cu evreii și îi vor ucide; până ce evreii se vor ascunde în spatele stâncilor și al copacilor, care vor striga: O, musulmane! În spatele meu se ascunde un evreu, vino și omoară-l!”
„Articolul Opt: Motto-ul Hamas: Allah este ţelul său, Profetul modelul său, Coranul Constituţia sa, Jihadul calea sa, iar moartea pentru cauza lui Allah cea mai scumpă credinţă a sa.”
„Articolul Unsprezece: Strategia Hamas: Palestina este un Waqf islamic. Mișcarea de Rezistenţă Islamică are convingerea că ţara Palestinei este un Waqf islamic de-a lungul generaţiilor și până în Ziua Învierii, nimeni nu poate renunţa la ea sau la o parte din ea, nu o poate abandona, în întregime sau în parte. Nicio ţară arabă sau toate ţările arabe împreună, nici un rege sau președinte arab sau toţi împreună, nu au acest drept, după cum nu au acest drept nicio organizaţie sau toate organizaţiile împreună, fie ele palestiniene sau arabe, deoarece Palestina este un Waqf islamic de-a lungul generaţiilor până în Ziua Învierii. Cine poate pretinde că vorbește în numele tuturor generaţiilor islamice până în Ziua Învierii? Acesta este statutul [ţării] conform Shari’a islamice, și este același pentru toate teritoriile cucerite de Islam prin forţă și transformate astfel în Waqf după cucerirea lor, pentru toate generaţiile musulmane până în Ziua Învierii.”
„Articolul Treisprezece: Soluţii pașnice, Iniţiative de Pace și Conferinţe Internaţionale
Iniţiativele de pace, așa-numitele soluţii pașnice și conferinţele internaţionale privind rezolvarea problemei palestiniene sunt toate contrare convingerilor Mișcării de Rezistenţă Islamice. Întrucât renunţarea la orice parte a Palestinei înseamnă renunţarea la o parte a religiei; naţionalismul Mișcării de Rezistenţă Islamice este parte a credinţei sale, mișcarea își educă membrii să adere la principiile sale și să înalţe stindardul lui Allah asupra întregii lor patrii, atunci când își poartă Jihadul…. Nu există soluţie la problema palestiniană în afara Jihadului.”
„Articolul Douăzeci și doi: Puterile care susţin Inamicul. Acestea au fost în spatele Revoluţiei Franceze, al Revoluţiei Comuniste și al majorităţii revoluţiilor despre care auzim în diverse părţi ale lumii. Tot ele și-au folosit banii ca să înfiinţeze organizaţii clandestine ce se răspândesc în întreaga lume, pentru a distruge societăţile și a promova interesele sioniste. Astfel de organizaţii sunt: Francmasoneria, Rotary Club, Lions Club, B’nai B’rith și alte asemenea. Toate acestea sunt organizaţii distructive, de spionaj. De asemeni, ele folosesc finanţele pentru a prelua controlul asupra statelor imperialiste și a le face să colonizeze numeroase ţări, în scopul de a le exploata bogăţiile și a răspândi în ele corupţia. În ce privește războaiele locale sau mondiale, se știe și nimeni nu contrazice faptul că ele au fost în spatele Primului Război Mondial, pentru a desfiinţa Califatul Islamic. Au strâns câștiguri material și au preluat controlul asupra multor surse de bogăţie. Au pus la cale Declaraţia de la Balfour și au înfiinţat Liga Naţiunilor pentru a conduce lumea prin intermediul acestei organizaţii. Tot ele au provocat Al Doilea Război Mondial, din care au obţinut avantaje imense făcând comerţ cu material de război, și au pregătit înfiinţarea propriului stat. Ele au inspirat înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite și a Consiliului de Securitate, care au înlocuit Liga Naţiunilor, pentru a conduce lumea prin intermediul lor. Nu a existat niciun război care să fi izbucnit undeva și care să nu poarte amprentele lor.”
„Carta” Hamas vorbește de la sine, prin propriile cuvinte: „Nu există soluţie la problema palestiniană în afara Jihadului … Hamas luptă pentru a ridica stindardul lui Allah peste fiecare centimetru din Palestina.” Iar dacă scopurile Hamas, așa cum sunt ele afirmate în propria cartă, ar fi îndeplinite, nu doar că Israelul nu ar mai exista ca ţară, dar cei peste 6 milioane de evrei care trăiesc între graniţele sale ar fi uciși. Cu mii de rachete lansate nediscriminatoriu de Hamas, din Gaza spre Israel, fiecare având ca ţintă populaţia civilă, nu este deloc surpinzător că Israelul răspunde așa cum ar face-o orice ţară civilizată pentru a-și apăra populaţia de asemenea încercări de anihilare, atât de clare, de evidente și de arogante. Ce tragedie că atât de mulţi bărbaţi, femei și copii palestinieni sfârșesc prin a plăti preţul acestei agresiuni.
