În ciuda multor declaraţii de presă, se pare că viitorul statut al Kosovo a fost deja decis. Într-o analiză bazată pe informaţii din surse diplomatice, Tim Judah arată că modelul folosit pentru reglementarea situaţiei din provincia sârbească va fi bazat în mare parte pe precedentul bosniac. Acest lucru va juca un rol foarte important în stabilizarea regiunii, însă s-ar putea să nu fie capabil să oprească migraţia sârbilor.
Cititorului de presă i s-ar ierta, probabil, faptul că vede viitorul provinciei Kosovo ca pe un mare mister. Cele mai des auzite întrebări sunt: va fi aceasta provincie independentă, va rămâne parte integrantă din Serbia sau se va separa? Statutul său va fi stabilit până la sfârşitul anului sau nu, şi dacă nu, atunci când?
Dacă le dăm crezare lui Vojislav Kostunica sau Agim Ceku, premierul Serbiei şi, respectiv, cel al provinciei Kosovo, am putea concluziona că nimic nu e cert şi totul urmează să se stabilească. De fapt, până acum s-au luat mai multe decizii referitoare la viitor decât îşi dau seama sârbii şi albanezii de rând. În lipsa unor evenimente neprevăzute, mai multe chestiuni sunt deja foarte clare. Un lucru e cert: nici sârbii, care vor să împiedice majoritatea albaneză din Kosovo să obţină independenţa, nici albanezii, care cer acest lucru, nu vor fi mulţumiţi în cele din urmă.
În plus, modul în care vor evolua lucrurile este presărat cu riscuri şi este posibil ca, în viitor, să apară un aşa-numit conflict „îngheţat”. În urma discuţiilor cu sârbi şi albanezi şi a declaraţiilor unor surse diplomatice, acum este posibilă estimarea evenimentelor viitoare din Kosovo. Viitorul misiunii internaţionale va împrumuta mult din modelul folosit în Bosnia şi Herţegovina imediat după încetarea focului în anul 1995. Cât despre statutul final al provinciei Kosovo, luarea unei decizii va fi, probabil, amânată până în luna martie a anului viitor. Acest lucru va atrage o rezoluţie ONU care nu va menţiona cuvântul „independenţă”.
În urma acestor lucruri, parlamentul din Kosovo îşi va declara independenţa, iar unele state vor recunoaşte noul stat. Altele, precum Rusia şi Grecia, probabil că nu o vor face, la început cel puţin.
Guvernul din Kosovo nu va avea autoritate în regiunile din nord, unde instituţiile guvernamentale sârbe vor continua, totuşi, să funcţioneze. Cum diverse ţări vor recunoaşte noul stat, poliţia sârbă din nord, care astăzi face parte din Serviciul de Poliţie din Kosovo, se va subordona autorităţilor locale sârbe.
Detaliile exacte ale planului negociatorului Martti Ahtisaari, plan ce va fi prezentat ONU până la sfârşitul anului, urmează să fie făcute publice. Însă Enver Hoxhaj, membru al echipei de negociere din Kosovo, spune că „adevăratele discuţii au început şi nu sunt duse între Priştina şi Belgrad, ci între membrii Grupului de Contact.” Grupul conţine jucători internaţionali implicaţi în observarea situaţiei din fosta Iugoslavie, iar două state membre, Marea Britanie şi SUA, sunt printre primele care susţin independenţa provinciei Kosovo, în timp ce Rusia se opune.
Însă, în timp ce ambele tabere aşteaptă anunţarea recomandărilor lui Ahtisaari, s-a început deja planificarea în detaliu a instituţiilor internaţionale care vor succeda actuala misiune a ONU în Kosovo, UNMIK.
O echipă formată din zece membri a fost deja desemnată să activeze în „Echipa de planificare a Biroului Civil Internaţional” (ICO), condus de Torbjorn Sohlstrom, un diplomat suedez în vârstă de 32 de ani. Acesta a fost numit reprezentantul lui Javier Solana, însărcinatul UE pe probleme de politică externă. Acum, acesta are un nou rol.
Pentru moment, echipa ICO i se subordonează lui Solana. Nouă din cei zece membri provin din state membre UE, iar al zecelea provine din SUA. Biroul lui Solana finanţează noul birou cu până la 890.000 de euro. Sohlstrom spune că rolul viitorului ICO va fi similar din mai multe puncte de vedere celui al Biroului Înaltului Reprezentant, OHR, în Bosnia-Herţegovina. Acest lucru înseamnă că, la desfiinţarea UNMIK, cele mai multe din atribuţiile acestuia vor cădea în sarcina autorităţilor din Kosovo. Totuşi, cel mai probabil planul lui Ahtisaari va stabili anumite condiţii impuse suveranităţii Kosovo, aici intervenind ICO şi UE.
Sohlstrom spune că liderul noii misiuni va avea de jucat două roluri, la fel ca Înaltul Reprezentant din Bosnia şi Herţegovina. Astfel, pe de o parte, Reprezentantul Civil Internaţional va conduce ICO, pe de altă parte fiind Reprezentantul Special al UE. Practic, ICO nu va fi un corp al UE, pentru a permite şi participarea altor state, precum SUA. În acelaşi timp, UE va desfăşura o nouă misiune ce va contribui la respectarea statului de drept. Forţele conduse de NATO vor rămâne în Kosovo, la fel ca OSCE.
În linie cu situaţia politică delicată din Kosovo, Sohlstrom diminuează puterile atribuite Reprezentantului Civil Internaţional, kosovarii urmând a-şi conduce singuri ţara. „Nu vrem să ajungem într-o situaţie în care comunitatea internaţională este nevoită să intervină prea des”, a afirmat acesta.
Sohlstrom spune că noua misiune va interveni doar în domenii precum „descentralizare, moştenire religioasă şi culturală, drepturile minorităţilor şi siguranţă.” Cu alte cuvinte, în mai toate domeniile importante, litigioase.
Sediul ICO va fi la Priştina, însă, probabil, va avea un birou şi în regiunea nordică, Mitrovica, controlată de sârbi, unde va încerca să reintegreze zona în instituţiile din Kosovo.
Dacă liderii locali sârbi pot acţiona pe cont propriu, această sarcină va fi sortită eşecului. Potrivit unor surse sârbe, 385 de oficiali ai fostei armate iugoslave au fost angajaţi din luna mai să organizeze o forţă de apărare civilă sârbă.
Potrivit sârbilor din regiune, Corpul de Protecţie din Kosovo, care se presupune să fie o forţă neînarmată care are însărcinări de protecţie civilă, cum ar fi deszăpezirea în caz de urgenţe, este o armată albaneză din Kosovo în devenire. Aceştia pretind – oarecum improbabil – că forţa pe care o organizează nu va face mai mult decât să furnizeze mai mulţi pompieri, de exemplu, municipalităţilor sârbe.
Întrebat dacă sârbii din nordul provinciei Kosovo intenţionează să declare o republică sârbă în Kosovo, Dragisa Mijovic, primarul din Zvecan, a afirmat că nu este necesară o declaraţie. „Nu e nimic de declarat, pentru că funcţionăm deja ca parte din Serbia”, a spus acesta. Referitor la ce s-ar putea întâmpla în legătură cu graniţa dintre nordul Kosovo şi Serbia, Mijovic a declarat că nu va exista o graniţă. Primarul a declarat că aceasta va fi reprezentată „probabil” de Ibar, râul care desparte jumătatea sârbă a oraşului scindat Mitrovica, de jumătatea sudică albaneză. Dacă previziunile primarului se adeveresc, separarea propriu-zisă a provinciei Kosovo va fi clară. Rămâne, însă, incertă situaţia sârbilor care trăiesc în enclave împrăştiate în centrul şi sudul Kosovo.
Surse diplomatice susţin că, dacă nordul provinciei întrerupe legăturile cu Priştina după ce Kosovo îşi declară independenţa, multe vor depinde de poziţia Serbiei.
Pe termen scurt, diplomaţii admit că ar fi posibil să nu poată face prea multe. Ei speră, totuşi, să asigure reintegrarea deplină a provinciei, în cele din urmă. „E greu de crezut că Serbia nu va dori, la un moment dat, să avanseze pe drumul integrării euro-atlantice,” a declarat un diplomat. „Nu va putea face acest lucru împiedicând stabilirea unui statut clar pentru Kosovo.”
Cât despre un loc în consiliul ONU, se pare că un viitor stat Kosovo nu îl va obţine automat şi nici foarte curând. Va fi nevoie de două treimi din voturi în şedinţa de toamna viitoare a Adunării Generale. Veton Surroi, expert politician şi negociator, a declarat că nimic nu vine de la sine. „Va trebui să luptăm pentru fiecare vot,” crede acesta.
Tim Judah este specialist pe probleme balcanice şi autor al lucrărilor „Sârbii: istoria, mitul şi distrugerea Iugoslaviei” şi „Kosovo: război şi răzbunare ambele publicate de Yale University Press.
Publicat în : Politica externa de la numărul 43
