Hunedoara este una dintre cele mai ciudate şi contrastante zone din România. Valea Jiului, deşi face parte din judeţ, are un statut aparte, este de fapt un mic stat unde locuieşte mai mult de jumătate din populaţia judeţului. Acolo, pare a fi rămas totul încremenit în negru. Nu există nici legi, nici reguli, dar, în haosul instalat, guvernator este minerul. Care are haină de miner de coborât în subteran şi haină de miner de ieşit în oraş, de sărbători. Aceşti oameni nu s-au îmbrăcat niciodată în civil, iar zilele se numără abia la ieşirea din şut.
A fost o vreme în care ei câştigau cel mai bine, dar asta i-a făcut să devină robii băuturii. Şi ei, şi nevestele lor. “Aici bătăile şi crimele au loc din cauza sticlei pe care soţul sau soţia o găsesc goală. Mai de mult când era zi de salariu se închideau toate barurile şi erau păzite de poliţişti. Acum au găsit o soluţie, dau salariile în ziua de vineri, iar până luni se satură de băutură”, ne spune un localnic. Apartamentele lor arată dezastruos, nici unul nu a găsit necesară o investiţie minimă în confort. Copiii lor, nu puţini, învaţă din ceea ce văd, dar se pare că viitorul lor e prea puţin important.
Migraţia inversă
După disponibilizările în masă ale minerilor, sute de familii au luat drumul Moldovei, de unde au venit cu ani în urmă ca într-un veritabil El Dorado. În urma lor au rămas oraşele din Vale – Vulcan, Aninoasa, Uricani, Petrila, Lonea, Lupeni – devastate. În blocurile părăsite au intrat ţiganii, cu copii şi cai laolaltă. Imediat după ce treci de Haţeg, ai senzaţia că intri într-o altă lume. Sinistră şi părăsită, lipsită de orice semn al civilizaţiei.
Nici Hunedoara sau Călanul nu sunt într-o situaţie mai bună, acolo totul este distrus, scheletele fostelor combinate sunt ca nişte năluci negre peste oraş.
1998 a fost anul în care guvernanţii au hotărât privatizarea acestor coloşi industriali şi aşa a început jaful, care nu a dus doar la falimentul economic, ci şi la decăderea oamenilor. Care, pentru o bucată de pâine pe masa copiilor, erau în stare să scurme precum cârtiţele şi să se expună radiaţiilor, să păşească zilnic pe drumul către mormânt. Şi ei nici măcar nu pot avea bucuria post-mortem de a li se pune la cap o cruce din marmură, pe care au pus alţii monopol. Pentru ei era suficientă o cruce din două lemne bătute într-un cui, care scârţâia sinistru în vânt, după ce bătea ploaia. Pentru mulţi, mina a devenit un mormânt, cavou comun, în care moartea este, ca şi viaţa, un iad.
Notabilităţile din Vale s-au lamentat mereu că oamenii nu au bani nici pentru strictul necesar, reuşind să obţină miliarde de lei de la guvern, bani care nu ajungeau niciodată la cei nevoiaşi, ci tot în buzunarele aleşilor locali.
Bombele ecologice
Lângă Hunedoara, zeci de mii de locuitori trăiesc lângă două bombe ecologice, haldele de steril aparţinând Combinatului Siderurgic. Una este acoperită cu vegetaţie, iar hunedorenii cred că este ecologizată. Unii scurmă prin pământ după cocs şi mor în fiecare zi câte puţin, intoxicaţi. Îşi cultivă legumele pe halde şi se bucură că au ce mânca. Nu ştiu şi nici nu le pasă că la fiecare masă înghit otravă. Pe dealurile din jur oamenii şi-au construit nişte cocioabe cărora le zic case, dar în care nu au loc să doarmă, astfel că se culcă cu rândul. Au fost nevoiţi să plece din blocuri deoarece nu şi-au mai putut permite să plătească întreţinerea. O femeie cu trupul şi faţa mâncate de boală şi suferinţă suspină: “Am doi copii. Fetiţa, care are acum un an şi opt luni, nu a fost nici măcar o zi sănătoasă”.
Oamenii se bucură că nu sunt atât de grav bolnavi încât să nu poată merge cu căruţa sau pe picioare până la spital, pentru că la ei Salvarea nu vine niciodată. Când plouă, este dezastru. Nu mai pot urca nici căruţele, nici caii, nici oamenii pe jos. Pământul este ori alunecos, ori moale, de se afundă cizmele în el.
Până şi pe aceşti nenorociţi bătuţi de soartă s-a găsit să-i escrocheze cineva, nişte interlopi care se dau funcţionari şi le cer taxă pentru că stau acolo.
Autorităţile se scuză foarte uşor. Primarul Hunedoarei spune că a încercat să-i mute de acolo, dar că aceştia nu vor deoarece trăiesc din furtul şi vânzarea cocsului.
Dincolo de siderurgie şi minerit
Hunedoara nu înseamnă numai mine şi siderurgie; este judeţul cu cele mai multe monumente istorice din ţară (peste 500), dar şi rezervaţii naturale de o valoare inestimabilă, naţională şi internaţională (Parcul Naţional Retezat, Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina). Cele mai multe dintre monumentele istorice sunt lăsate de izbelişte, iar rezervaţiile naturale sunt distruse încet de intervenţia iraţională şi lacomă a omului.Cel mai recent scandal este cel legat de fabrica de ciment de la Chişcadaga aparţinând firmei germane Heidelberg Cement Group, care distruge echilibrul ecologic din aria protejată Calcarele din Dealul Măgura. Aici sunt numeroase specii de animale şi plante extrem de rare protejate de lege. Pe colinele ce urmează a fi decopertate se găsesc resturi fosilizate de animale din perioada sarmatică. Academia Română a atras atenţia că extinderea carierei se face în afara cadrului legal, fără respectarea normelor europene în materie de mediu. Pe lângă laleaua sălbatică şi ienupăr – plantă care a determinat decisiv acordarea statutului de arie protejată -, aici se găseşte şi cel mai nordic punct european în care trăieşte vipera cu corn, specie ocrotită de UE.
Deasupra tuturor se ridică politicienii, pentru care aceste aspecte sunt minore comparativ cu interesele lor. Pentru liberali precum Dan Radu Ruşanu şi Mircia Muntean, democraţi ca Adriean Videanu şi să nu mai vorbim de social-democraţi ca Aurelian Serafinceanu, Mihail Rudeanu, sărăcia din Valea Jiului a fost motorul care i-a aruncat în topul celor mai bogaţi oameni din zonă, unii chiar din ţară.
Deva, oraş “european”
Liberalul Mircia Muntean este de nouă ani primarul Devei. Şi-a câştigat popularitatea cu un limbaj rudimentar, dar cu priză la electorat. A început să intre în combinaţii cu lumea interlopă, ceea ce i-a atras nu doar câteva dosare penale, dar şi o proastă reputaţie. A ridicat statui oribile, una dintre ele, a împăratului Traian, amplasată în Piaţa Primăriei. Despre acest monument oamenii spun că ar fi fost comandat special, ca împăratul să aibă trăsăturile lui Mircia Muntean. Mai este un grup amplasat în partea centrală, “Flacăra Olimpică şi Gimnastele”. Prima aduce cu o ceapă desfăcută, iar cealaltă reprezintă un afront adus sportului românesc prin care românii s-au făcut cunoscuţi în lume.
Pentru a da cu totul peste cap liniştea devenilor, edilii le-au asigurat oamenilor adevărate concerte de clopote. Liberalii au adus din Austria şase clopote care intonează “Oda bucuriei” a lui Beethoven, devenită “Imnul Europei”. De trei ani, din oră-n oră, devenii aud această melodie, care, când se defectează ceva, devine un lălăit enervant, astfel că au ajuns să se sature de integrare. Însă asta nu e tot. La o altă catedrală, tot în centru, s-au mai adus cinci clopote, cel mai mare fiind de trei tone. Când încep toate să bată, oamenii sunt îngroziţi.
Poate cea mai cinică şi sinistră imagine din Deva este cea dată de comerţul cu cruci de marmură. La fiecare poartă sunt câteva bucăţi, iar localnicii te îmbie să le cumperi cu atâta căldură de parcă ar vinde obiecte artizanale.
Publicat în : Politici regionale de la numărul 26
