În lipsă de variante, PD a ales să meargă încă o dată pe mâna lui Traian Băsescu, dovedind că rămâne un partid mic, incapabil să evolueze în absenţa unui tătuc. A spune că la Congres a câştigat Emil Boc este o glumă condescendentă. Emil Boc nu poate să mai câştige nimic. Are o cotă de încredere minusculă, subminată de deciziile impopulare, bâlbâielile administrative, nepotism şi incompetenţă. Nici la Guvern, nici la partid nu poate face nimic pentru a-şi ajuta partidul să crească dincolo de cei 15-20% cât mai are în prezent. Tentativa de transformare a sa în martir al reformei este lipsită de şanse reale, deoarece Traian Băsescu a fost cel care a anunţat toate veştile rele şi – împreună cu Mugur Isărescu – interlocutorul FMI.
Nici Vasile Blaga nu are potenţial de a propulsa partidul mai sus de limita de 20%. Discursul său de la Congres a fost însă surprinzător de lucid – spre deosebire de discursul lăcrămos şi exagerat de laudativ al lui Traian Băsescu, potrivit mai degrabă unei înmormântări. Diferenţa mare de voturi între cei doi creează premisele unei rupturi în partid, nu atât în sensul plecării sau spargerii partidului, cât mai degrabă în sensul “aşteptării la cotitură”. În definitiv, până la următoarele alegeri mai este doar un an şi şansele ca PD să facă o performanţă deosebită sub Emil Boc sunt reduse. Un indiciu în acest sens este retragerea taberei Blaga de la alegerile funcţiilor în partid (cu excepţia notabilă a lui Sorin Frunzăverde). Pe fond, Vasile Blaga a avut însa dreptate. PDL are nevoie urgentă de reorganizare internă, are nevoie să strângă rândurile în jurul unei conduceri recredibilizate şi nu Emil Boc este cel mai potrivit pentru asta, nici măcar în calitate de locţiitor al lui Traian Băsescu.
În ciuda apelurilor la unitate, în discursul taberei Blaga s-a văzut o anumită agresivitate la adresa lui Traian Băsescu, iar retragerea din alegerile pentru celelalte funcţii a fost chiar ostentativă.
Pentru acesta din urmă, securizarea partidului este o miză importantă în perspectiva alegerilor următoare care pot aduce USL la putere. Nu pare să fi fost greu, judecând după scorul liniştitor obţinut de Emil Boc, ceea ce înseamnă că toată campania preşedintelui împotriva lui Vasile Blaga şi pentru Emil Boc a dat rezultate. Totuşi, nu este foarte clar dacă asta a contat sau “sacoşele” generos împărţite de Emil Boc înainte de Congres.
Surprinde, neplăcut, tăcerea şi lipsa de implicare a taberei „reformatoare”. Cu excepţia unui discurs plictisitor şi dogmatic al Monicăi Macovei, ceilalţi corifei ai reformei partidului au tăcut, lăsându-i lui Theodor Paleologu oportunitatea de a arăta că în PD mai există un om viu.
Pentru PD nu s-a schimbat nimic. Partidul continuă cu aceeaşi garnitură de lideri epuizaţi iar perspectivele de creştere sunt la fel de subţiri. Scenariul vehiculat, cu înlocuirea lui Emil Boc cu Mihai Tănăsescu, are puţine şanse de realizare. În primul rând, acesta este membru PSD şi destul de legat de guvernul Adrian Năstase. În al doilea rând, este reprezentantul FMI, ceea ce ar alimenta fobiile locale, una din acuzele la adresa lui Traian Băsescu fiind aceea că a „vândut ţara FMI”. De asemenea, nici scenariul unui premier „tehnocrat” şi a demisiei lui Emil Boc nu este fezabil, însemnând din partea PD atât o recunoaştere a incompetenţei administrative, cât şi decuplarea de „izvoarele” puterii de unde, dacă nu curge, mai pică, ba de zugrăvit o biserică, ba de o nocturnă la terenul comunal de fotbal… Întrucât un alt lider politic care să conducă guvernul nu există în PD, după cum nu a existat un altul ca variantă serioasă pentru a conduce partidul, democraţii vor merge mai departe cu Emil Boc. Iar Vasile Blaga va aştepta în continuare la cotitură…
