storia reţine Europa ca fiind continentul care a dat naştere ştiinţei şi tehnologiei moderne. În prezent, o treime din descoperirile ştiinţifice ale lumii se fac în Europa. Şi totuşi, competiţia tot mai strânsă din exterior, în special din America de Nord şi Asia, ridică semne de întrebare asupra cercetării de pe bătrânul continent. Cum răspunde Europa?
În ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea, Uniunea Europeană nu are o strategie clară. Deşi în prezent universităţile sunt mai deschise la colaborarea cu aceste sectoare, Europa a avut o evoluţie destul de problematică în domeniul cercetării ştiinţifice, mai ales după ce oamenii de ştiinţă au părăsit continentul în anii 1930, din cauza persecuţiilor diverselor guverne. La început, Războiul Rece a transformat cercetarea ştiinţifică într-o competiţie între Statele Unite şi Uniunea Sovietică şi sateliţii săi, o competiţie în care Europa lua parte destul de rar. Apoi, după căderea Zidului Berlinului, a apărut Asia ca potenţial concurent al Statelor Unite, iar Europa a rămas în continuare în afara cursei.
Deşi au existat oameni de ştiinţă importanţi în Europa în ultima sută de ani, bătrânul continent nu are o etică a cercetării şi inovării. Ceea ce este în avantajul Americii de Nord şi al Asiei.
Politică slab coordonată
Nu este nici un secret că sectorul cercetare-dezvoltare în Europa este unul viciat de birocraţie. Un patent este de cinci ori mai scump în Europa decât în SUA, iar documentaţia necesară este şi ea de cinci ori mai stufoasă. În Europa nu există o apreciere evidentă a realizărilor cercetătorilor sau cel puţin nu la fel de substanţială ca în America de Nord. Când aţi văzut un film european care să vă facă să vreţi să deveniţi om de ştiinţă?
Bugetul pentru cercetare al Statelor Unite depăşeşte bugetele statelor membre UE la un loc. Ca să nu mai vorbim de rasismul din sistem. UE este cunoscută pentru discriminarea pe care o face împotriva cercetătorilor străini, în mare parte în dezavantajul Europei înseşi. Şi, chiar dacă există infrastructura necesară în Europa, se vorbeşte prea puţin despre descoperirile ştiinţifice, atât în rândul oficialilor guvernamentali, cât şi în presă. Dezbaterile politice aprinse sunt preferate subiectului cercetării ştiinţifice. Un studiu francez recent sugera că UE ar avea nevoie de 50 de ani pentru a recupera diferenţa faţă de Statele Unite în acest domeniu. Păcat, pentru că inovaţia ar putea contribui la soluţionarea unui mare număr de probleme actuale, de la mediu la sănătate, pentru a îmbunătăţi productivitatea continentului, mai ales ţinând cont că Europa a suferit din cauza unei economii în stagnare în ultimii ani.
Strategia Lisabona este ineficientă
În martie 2000, Comisia Europeană a realizat un plan pe zece ani menit să creeze locuri de muncă şi să ajute Europa să devină “cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, până în 2010”, cunoscută sub numele Agenda Lisabona.
La jumătatea planului de 10 ani, măsurile care ar fi trebuit să ajute Europa să-şi atingă acest ţel nu dau rezultate. Relocarea industriei este unul din principalele motive care au împiedicat funcţionarea strategiei. Numeroase locuri de muncă, inclusiv în cercetare, au fost relocate în Asia, un cadou oferit concurentului Europei în acest sector.
Scopul strategiei Lisabona era de a consolida piaţa europeană a inovaţiei. În realitate, decalajele tot mai mari între statele europene nu ajută deloc la implementarea planului. În timp ce statele scandinave au performanţe foarte bune în domeniu, Franţa şi Italia rămân în urmă, iar statele din estul Europei au de recuperat foarte de mult.
Europa are tot ce-i trebuie pentru a deveni centrul mondial al cercetării, aşa cum era cândva. Dar, dacă nu încetează să se concentreze asupra divergenţelor politice şi nu începe să lucreze cu toate forţele la realizarea unui plan bazat pe cooperare în domeniul inovaţiei, decalajul dintre Europa şi competitorii ei nu va face decât să se mărească.
