Filosoful francez Buridan spunea că dacă pui în faţa unui măgar două găleţi de apă egal de pline, măgarul va muri de sete, neştiind din care să bea. PSD se află în momentul de faţă în faţa unei dileme asemănătoare. Pe de-o parte, integrarea europeană l-ar putea ajuta în plan politic, pe de altă parte, însă, cei mai afectaţi de aceasta ar fi oamenii săi, membri sau simpli alegători.
PSD – între interesul politic şi cel economic
Din punct de vedere electoral, PSD mizează exclusiv pe un electorat captiv al statului. Sunt oameni care trăiesc, fie din lefurile de la stat, fie din ajutoarele acordate cu generozitate de acesta, fie din ceea ce primesc şi din ceea ce îşi însuşesc din întreprinderile rămase încă în custodia statului. Şi, bineînţeles, ţăranii, pe de-o parte sărăciţi de politici agricole falimentare pentru ei, dar benefice pentru partid, pe de altă parte, miluiţi cu subvenţii cât să nu moară de foame.
Acestea sunt persoane slab instruite, sărace, total dependente de “tătuc”. Totuşi, ei încă nu au ajuns la gradul de disperare care alimentează bazinul electoral al partidului România Mare. Ba chiar, s-ar putea spune, în urma extinderii sistemului de rate, această categorie a cunoscut o serie de îmbunătăţiri ale calităţii vieţii.
În mod sigur, o bună parte dintre ei vor avea un mare şoc când nu îl vor regăsi pe listele candidaţilor la preşedinţie pe domnul Iliescu şi va fi interesant de văzut cu cine vor vota ei la alegerile generale.
Cu un astfel de profil, creşterea economică generală nu face altceva decât să lucreze – poate prea încet după gusturile unora – la erodarea bazinului electoral PSD. Pe măsură ce oamenii o duc mai bine şi devin din ce în ce mai independenţi de stat, opţiunile lor politice încep să se schimbe. Aderarea la Uniunea Europeană nu va face decât să accelereze acest fenomen. Deja, mulţi locuitori de la sate sunt la muncă în străinătate de unde livrează familiilor rămase acasă banii necesari subzistenţei. Ca atare, acestea, nu numai că nu mai sunt acum dependente de stat, ci din contră, realizează că şansele pentru o viaţă mai bună sunt în altă parte decât în “modelul românesc” propus de PSD. Deşi nu există statistici în acest sens, se pare că în străinătate sunt acum în jur de 1.500.000 de români, dacă nu chiar 2.000.000. În proporţie de 90%, ei provin din zonele rurale sau din oraşele mici şi la alegerile trecut au votat, cel mai probabil, cu PSD.
Intrând în contact cu alte culturi, cu alte norme, oamenii încep să realizeze că în România lucrurile nu stau aşa cum ar trebui şi că, poate ar fi necesară o schimbare.
Pe de altă parte, PSD este dependent economic de “baronii locali”. Aceştia s-au dezvoltat pe seama statului, prin licitaţii trucate, căpuşarea întreprinderilor de stat, deturnarea fondurilor europene şi alte asemenea metode. Ei nu sunt în stare să existe într-un mediu concurenţial, transparent, cum ar fi cel instaurat după aderarea la Uniunea Europeană. Capacităţile lor manageriale sunt atât de scăzute încât nici sprijinul statului nu poate împiedica falimentele. Cu o imagine controversată în exterior, PSD a încercat să mai spele ceva, renunţând la unii dintre cei mai compromişi membri ai săi. Însă, modul în care au făcut astalasă loc multor interpretări. “Alungatul” Vanghelie candidează la primărie şi beneficiează de o imagine la acelaşi nivel cu ceilalţi candidaţi PSD, în vreme ce candidatul oficial pentru sectorul 5 – al cărui nume nu-l ştie nimeni – nu este deloc prezent. Şi, cireaşa de pe tort, soţia şi fiica acestuia sunt membri ai stafului de campanie al lui Vanghelie.
În cazul în care România ar fi primită în Uniune în 2007, pentru PSD urmează momente dificile. Reformele pe care este obligat să le facă vor lovi puternic în bazinul său electoral şi vor afecta “puşculiţa” partidului. Pe de altă parte, însă, ratarea integrării poate afecta grav imaginea PSD – care s-ar vedea lipsit de cel mai puternic atu electoral.
Mai bine în 2010?
Recent, omul de afaceri Ion Ţiriac a ieşit în presă cu un expozeu impresionant, încercând să arate că România ar fi mult mai avantajată dacă ar negocia integrarea în 2010, în loc să se chinuie să atingă obiectivele pentru 2007. Nu este nici primul care face astfel de afirmaţii, probabil nu va fi nici ultimul. Însă, este persoana cu cea mai mare “greutate” care a făcut un astfel de gest. De fiecare dată, peşedintele Iliescu a reacţionat imediat: “O tâmpenie, obiectivul nostru este clar, integrare în 2007”.
Interesant este că, de fiecare dată, afirmaţii similare au fost făcute de persoane din anturajul guvernului şi, de fiecare dată, preşedintele a reacţionat prompt. Impresia generală este, astfel, că guvernul încearcă să obişnuiască lumea cu amânarea – previzibilă, de altfel – a negocierilor cu Uniunea Europeană. Omul de afaceri Ion Ţiriac a fost întotdeauna un apropiat al guvernelor, pe care le-a ajutat de multe ori, ba cu un lobby, ba prin aranjarea unor întâlniri cu oameni de afaceri, cu un sfat. Există zvonuri, neconfirmate în vreun fel, că PSD chiar i-ar fi propus acestuia să candideze la preşedinţie.
Argumentele omului de afaceri sunt că, astfel am avea mai mult timp să ne pregătim, mai ales în domeniile deficitare, cum ar fi agricultura sau protecţia mediului. Evident, ieşirea lui nu poate fi considerată credibilă. Având acces privilegiat la premier, ar fi putut să-l anunţe de mult pe acesta că politica economică a guvernului împinge România spre aderarea în 2010. Apoi, el însuşi a depus eforturi susţinute pentru a atenua criticile venite de la UE făcând un lobby puternic, inclusiv pe lângă Emma Nicholson, în plus, face parte şi dintr-o agenţie guvernamentală.
Din punct de vedere strict economic, este clar că România “lor” nu este bine pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ba am putea spune, chiar face în ciudă acesteia, guvernul adoptând o serie de măsuri care contravin pieţei libere – asta deşi pare revoltat de calificativul de economie de piaţă nefuncţională: autostrada Braşov-Borş, îngheţarea datoriilor companiilor de stat, tolerarea arieratelor, acordarea diverselor lucrări publice fără licitaţii prealabile etc.
Totuşi, avantajele amânării nu sunt deloc de neglijat: principalul avantaj ar fi păstrarea unui nivel scăzut al costurilor aferente locurilor de muncă. Altul ar fi de natură fiscală, anumite produse fiind protejate de importuri prin taxe ridicate, care ar trebui anulate în cazul aderării.
De asemenea, România ar beneficia de o serie de fonduri europene care ar putea ajuta firmele româneşti să se pregătească mai bine. De altfel, abia acum România accesează fondurile SAPARD aferente anilor 2000-2001, fiind aproape imposibil ca până în 2007 să fie consumate toate fondurile.
În ceea ce priveşte faptul că firmele româneşti vor avea timp să se pregătească mai bine până în 2010, nu este un argument serios. Partea sănătoasă a economiei româneşti este deja integrată în UE, unde exportă fără probleme. Cât despre partea nesănătoasă a economiei… Ea oricum este ţinută în viaţă artificial pentru clienţii partidului de guvernământ. Este ca o tumoră malignă, care, odată extirpată, va permte părţii sănătoase a organismului să se dezvolte mult mai bine. Desigur, există o serie de industrii care vor întâmpina probleme – industria laptelui, a cărnii – însă ele se pot rezolva prin negocieri eficiente.
Dezavantajele amânării
Argumentele împotriva amânării sunt mult mai puternice decât cele în favoarea amânării. Orice amânare va permite executivului să se “relaxeze” – nu că acum ar fi foarte concentrat, devreme ce a permis celor mai importanţi miniştri ai săi – cel de externe şi cel al administraţiei şi internelor- să se înscrie în cursa electorală pentru alegerile locale, posturi cu care nici unul din ei nu are prea multe de-a face. Relaxarea guvernamentală ar pune în pericol ţintele macroeconomice. Este posibil, chiar, ca obiectivele să fie amânate cu câţiva ani, ceea ce ar periclita inflaţia, de exemplu, deficitele bugetare, care şi aşa sunt la limita de avarie.
Poate că cel mai important, din punctul de vedere al omului simplu, aderarea în 2007 va impune presiune asupra modernizării administraţiei publice, domeniu la care România stă cel mai prost. În momentul de faţă, unul din patru români lucrează în administraţia publică, procent enorm, care însă nu este la acelaşi nivel cu eficienţa. Administraţia funcţionează pe criterii clientelare şi pare a avea drept scop organizarea de sărbători şi chiolhanuri publice cu vedete de muzică uşoară. Incredibil, dar adevărat, Consiliul orăşenesc Tulcea a locat 20% din bugetul local pe un an întreg pentru sărbătorirea zilei oraşului! Astfel de risipe se întâlnesc în zonele dominate de partidul de guvernământ… În “provincia europeană Vrancea”, se organizează aproape lunar astfel de manifestări, în vreme ce locuitorilor din Focşani era cât pe-aci să li se taie gazele din cauza facturilor neplătite. Noroc că domnul Oprişan a pus o vorbă bună la partid şi Dan Ioan Popescu a dispus amânarea măsurii, că doar nu era să fie lăsaţi electorii fără gaze tocmai înainte de alegeri. Şi astfel de exemple pot fi date de pe tot cuprinsul României.
Prin reformarea administraţiei, PSD va pierde o pârghie importantă în mituirea electoratului, ceea ce în mod evident – în lipsa altor argumente poate duce la pierderea alegerilor.
Prin amânarea aderării, este posibil să se piardă o serie de oportunităţi economice, prin amânarea unor investiţii. Păstrarea unei inflaţii ridicate va încetini însănătoşirea economică. Guvernul îşi va pierde şi bruma de credibilitate care i-a mai rămas. În schimb, îşi va putea continua politica de ajutoare de stat masive – adevărate pomeni organizate.
Dar, poate cel mai important aspect al amânării îl constituie plasarea României în aceeaşi categorie cu Turcia, eternul candidat, – care are şanse minime de aderare, fiindcă este greu de presupus că Uniunea Europeană îşi poate permite într-un viitor pe termen mediu o graniţă comună cu Irakul.
Avantajele integrării
Avantajele integrării sunt evidente. Va avea loc o creştere economică şi a nivelului de trai. Guvernul va fi constrâns să aplice politici economice şi sociale pe baze sănătoase, fiind reduse ajutoarele acordate din banii publici întreprinderilor nerentabile. Aceasta va conduce la o accelerare a competivităţii economiei. În plus, dispariţia graniţelor va permite accesul produselor şi serviciilor româneşti la o piaţă uriaşă. De asemenea, forţa de muncă românească va avea acces mult mai uşor la locurile de muncă din străinătate.
Un alt aspect important îl reprezintă fondurile, care vor fi de trei ori mai mari pentru România în calitate de membru, decât cele pentru statutul de candidat.
Nu sunt de neglijat nici aspectele legate de dezvoltarea sistemului democratic. Autorităţile vor fi obligate să adopte altă atitudine faţă de cetăţeni, iar anumite derapaje vizibile astăzi nu vor mai fi acceptate. Mimarea jocului democratic nu va mai fi suficientă, ci chiar vor trebui să ia măsuri pentru întărirea statului de drept şi a instituţiilor democratice.
Prin aderarea României şi Bulgariei, zona Balcanilor va căpăta mai multă stabilitate şi siguranţă, ceea ce, în mod sigur, va duce la creşterea investiţiilor în zonă şi, implicit la o dezvoltare economică durabilă.
Căpşunarul, salvatorul PSD. Tot el îl va distruge?
Datorită corupţiei endemice şi a problemelor grave pe care le are România, s-a ajuns astfel ca, pe ultimii 3 ani, cei mai importanţi investitori în economia românească să fie românii înşişi. După estimările mai mult sau mai puţin oficiale, se pare că au intrat, numai pe căi legale, 6 miliarde de euro în ultimii 4 ani, sumele intrate pe alte canale fiind, probabil, de un nivel aproape similar. Pentru anul acesta sunt aşteptaţi 1,8 miliarde euro pe canale oficiale şi cel puţin un miliard “la negru”. Ceea ce ar însemna că fiecare “căpşunar” aduce, în ţară, aproximativ 2000 de euro anual, sumă foarte plauzibilă.
Aceste sume uriaşe au perfuzat economia românească, ţinând în viaţă artificial guvernul PSD, care are o politică economică neperformantă. Banii căpşunarilor au adus creşterea economică – pe care şi-o asumă guvernul, deşi performanţele sale economice sunt reduse. Dacă din statisticile triufaliste se scad aceste sume, România nu numai că nu ar fi avut creştere economică, ci ar fi consemnat chiar o scădere.
Aceste sume au încurajat consumul în ultimii 2 ani, ducând la explozia lanţurilor de retail. Vânzările în rate au explodat şi s-a îmbunătăţit masiv calitatea vieţii. Comune întregi au aproape 50% din polulaţie plecată la muncă, acasă rămânând numai copii şi bătrânii. Casele vechi au fost reparate, în multe gospodării au apărut tractoare sau chiar combine – deşi încă agricultura cu calul şi căruţa este predominantă în satele româneşti.
Dacă ei au salvat guvernul PSD de la convulsiile sociale – inevitabile în absenţa acestei supape – rămâne de văzut cu cine vor vota ei la alegerile generale următoare. Deocamdată, ei par a fi ignoraţi de toate partidele, care nu au o strategie de atragere a voturilor lor. Sunt totuşi, aproape 1,5 milioane de voturi! Adică aproape 5% din electori, care, împreună cu familiile pot, aduce între 15 şi 20% din voturi. Adică suficient pentru a câştiga alegerile.
Ultimele dezvoltări
De curând, BBC a făcut publică o informaţie conform căreia România şi Bulgaria vor fi acceptate în Uniunea Europeană din 2007, însă va fi vorba de o “aderare condiţionată”. Cele două ţări vor fi mai strict monitorizate, printr-un mecanism care va permite UE să amâne aderarea uneia dintre ţări, dacă aceasta nu-şi îndeplineşte angajamentele. “Trebuie schimbată strategia de extindere”, au declarat oficialii europeni. “Singurul mod în care putem controla şi avea o pârghie politică asupra României şi Bulgariei este acest mecanism de monitorizare, care va permite să amânăm cu un an sau doi intrarea unei ţări care nu-şi transpune în practică angajamentele.” Şi de asta s-au temut cel mai mult guvernele din România şi Bulgaria, care ar fi dorit să beneficieze de aceleaşi reguli şi principii care au dus la integrarea în UE a primelor 10 noi state la 1 mai.
Vasile Puşcaş – negociatorul şef al României a declarat într-un comunicat de presă că “suntem convinşi că acest proces normal de monitorizare nu va însemna o diferenţă arbitrară de tratament între cei zece şi România şi Bulgaria. […] Monitorizarea permanentă a ceea ce întreprinde România în pregătirea pentru aderare nu face decât să ne ajute să implementăm mai bine acquis-ul comunitar”. Detaliile despre noul plan al Uniunii Europene vor fi dezvăluite oficial abia în septembrie.
În concluzie
Dacă aceste noi dezvoltări se vor adeveri, urmează zile grele pentru guvernul Năstase, care are de ales între a-şi dinamita propriul bazin electoral şi “puşculiţa de partid” sau intrarea în istorie cu reuşita integrării europene. Indiferent de situaţie, şansele PSD de a mai rămâne un partid puternic în cazul în care va câştiga alegerile din toamnă sunt aproape nule. Fie că va face reforme şi va pierde alegerile în 2008, fie că va rata integrarea pentru a rămâne la putere, criza politică va fi atât de puternicăîncâtimplozia nu va fi departe.
