“Când nu ai bani pentru un blid cu mâncare – obligatoriu pentru toţi cetăţenii -, nu oferi la schimb cele mai noi medicamente, cea mai nouă tehnologie. Dacă suntem fraţi, putem renunţa la hrana noastră pentru ca un muribund să trăiască, dar nu ne lăsăm copiii noştri fără pâine. Nici un guvern nu a făcut o listă de priorităţi; şi, dacă ar fi făcut-o, ar fi respectat-o?”
Aţi iniţiat, de curând, o propunere legislativă pentru aprobarea în regim de urgenţă a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, împreună cu colegi ai dumneavoastră din PPRM, PSD şi PUR. De ce este important un astfel de proiect legislativ la acest moment?
În orice ţară- civilizată se face o acreditare a spitalelor. Chiar înainte de 1989 existau patru tipuri (grade) de spitale în funcţie de dotările existente şi complexitatea patologiei care putea fi tratată în spitalele respective. Vechea ierarhie a spitalelor impunea o anumită ordine şi era corelată -deseori arbitrar – cu pregătirea personalului medical din spitalele respective. Şi dotările se făceau în funcţie de gradul spitalului. Erau şi neajunsuri ale acelei centralizări: era doar o coerenţă a sărăciei şi mizeriei totalitare. De medicamente adevărate şi de tratamente în străinătate nu beneficiau decât nomenclaturiştii. Spitalele erau doar depozite de bolnavi, iar personalul medical era obligat să practice o medicină a anilor 50, cu diagnosticuri deseori nebazate pe date ştiinţifice, pe dovezi, ci pe arta medicului. Pentru a deveni europeni, avem nevoie de spitale în care normele de igienă să fie respectate, patologia să fie diagnosticată pe dovezi, iar actul medical să poată fi cuantificat şi retribuit în consecinţă. Acreditarea spitalelor printr-o comisie naţională este necesară, este obligatorie. Cu o singură condiţie: să nu se facă decât pe criterii medicale, nu politice. Acreditorii să ştie ce înseamnă un spital – nu din cărţi! – şi care sunt normele europene care trebuie să fie îndeplinite.
Aveţi în spate o impresionantă carieră, nu doar medicală, ci şi administrativă. Din perspectivă administrativă, credeţi că există tare fundamentale ale sistemului românesc de sănătate şi, dacă da, care sunt acelea?
Tara fundamentală este lipsa de criterii – competenţă, eficienţă – în administrarea spitalelor. Sănătatea este doar o lozincă electorală; între alegeri personalul medical este doar subiect pentru presă. Hărţuirea medicilor este un sport naţional. Se fac tot felul de experimente după mintea şi educaţia unor manageri-scriitori care nici nu încearcă să adapteze datele unui sistem medical – de exemplu cel francez – la cel românesc. Când nu ai bani pentru un blid cu mâncare – obligatoriu pentru toţi cetăţenii -, nu oferi la schimb cele mai noi medicamente, cea mai nouă tehnologie. Dacă suntem fraţi, putem renunţa la hrana noastră pentru ca un muribund să trăiască, dar nu ne lăsăm copiii noştri fără pâine. Nici un guvern nu a făcut o listă de priorităţi; şi, dacă ar fi făcut-o, ar fi respectat-o? Cu 4 milioane de cotizanţi la asigurările de sănătate (şi ce cotizaţii!) nu se poate asigura nici în domeniul sanitar o listă de priorităţi. Pachetul minim e trâmbiţat de toţi miniştrii, dar nimeni nu-şi ia răspunderea întocmirii lui. Dacă raţionalizezi serviciile medicale, vei realiza minimum două greşeli: te vei face de râs şi nu vei putea asigura nici acea raţie de jalnice servicii medicale. Despre bani… Românii au de două ori mai puţini bani pentru sănătate decât bulgarii. Alte comparaţii… tot cu Albania? Şi vinovaţii pentru degradarea biologică a poporului român sunt, desigur, medicii. Nu vă mai miraţi, iubiţi conducători, că tinerii fug de facultatea de medicină sau, după terminarea facultăţii, îşi iau lumea-n cap. Cu poliţistul la uşă, cu camera ascunsă în cabinet, într-o permanentă poziţie de drepţi, nu se poate îngriji un bolnav. Cei/ cele ce au ales să plece la căpşuni au văzut mai bine şi mai departe decât noi.
Există soluţii posibile pentru aceste probleme, pe termen mediu?
Soluţii nu ai decât dacă eşti la guvernare şi eşti sprijinit politic. În rest – vorbe.
Credeţi că abordarea actualului ministru al Sănătăţii, domnul Cinteză, este de natură să ofere soluţii pentru criza cu care se confruntă, de mai bine de 15 ani, sistemul sanitar românesc – în special în ceea ce priveşte problema medicamentelor gratuite şi compensate?
Ministrul Cinteză nu poate rezolva singur “brambureala sanitară” (dorită?) construită în ultimii 15 ani
PROBLEME MOŞTENITE DE LA VECHEA GUVERNARE
– Buget redus: doar 3,6% din PIB, adică 60-70 euro pe cap de locuitor, comparativ cu Bulgaria (6% din PIB, 150 euro/cap locuitor), Ungaria (6% din PIB, 400 euro/locuitor), cu Germania (6-7% din PIB şi peste 1200 euro/locuitor).
– Nerezolvarea problemelor medico-sociale: sute de mii de asistaţi social care nu plătesc asigurări şi sunt mari consumatori de servicii medicale; marea majoritate este reprezentată de cazuri mai curând sociale decât medicale care ar trebui să se afle în “ograda” Ministerului Muncii.
– Renunţarea la cei 7% plătiţi de pensionari (deci renunţarea la circa 10 mii miliarde lei) sub pretextul măririi pensiilor.
– Folosirea, aparent haotică, a puţinelor fonduri destinate sănătăţii: medicii de familie (baza sistemului sanitar) primesc doar 5-6%; spitalele au diferenţe foarte mari de finanţare pe număr de paturi (diferenţe nejustificate medical, ci politic); centre private de diagnostic în care, de exemplu, o ecografie este plătită de 10 ori mai mult decât într-un spital “de stat”; centre de diagnostic private unde se dau bani din fondurile publice fără justificare; parteneriat public-privat ilegal, plătit tot din fondurile publice; compensarea de 90% a medicamentelor – care nu există nici unde în lume – va fi plătită în ianuarie 2006!?; datoriile spitalelor au fost plătite integral numai până în anul 2002 inclusiv, motiv pentru care distribuitorii de materiale sanitare şi medicamente nu vor să mai “sponsorizeze” aceste spitale; înfiinţarea ilegală a unor lanţuri de farmacii; plata preferenţială a farmaciilor “politizate”; asigurarea medicamentelor compensate doar pentru primele zile ale fiecărei luni, ceea ce provoacă nemulţumirea totală a populaţiei; lipsa unei liste de medicamente compensate care să fie făcută în concordanţă cu nevoile reale ale populaţiei.
PROBLEME DE REZOLVAT PENTRU ACTUALA GUVERNARE
– Nu va avea posibilitatea de a creşte la 6% procentul din PIB pentru sănătate, nici să obţină autonomia CNAS.
– Creşterea numărului de şomeri şi noul sistem de impozitare vor însemna aproape înjumătăţirea bugetului Casei Naţionale de Asigurări (pierderea va fi mai mare de 30 mii miliarde).
– Doar încercarea de a aduce la normalitate – în sensul plăţii unor servicii medicale în funcţie de competenţă şi eficienţă – va crea mari probleme atât impostorilor din lumea medicală, cât şi patronilor marilor firme de medicamentesau de materiale sanitare.
– Noul ministru, prof. dr. Mircea Cinteză, a fost, timp de 15 ani, în postura celui care arată spre greşelile celorlalţi şi spre lipsa de fonduri a altor guverne; astăzi se află în situaţia inversă, de a răspunde solicitărilor.
– Profesia medicală, fiind o profesie liberală, nu permite asocierea medicilor, ceea ce va duce la permanenta anatemizare a corpului medical “vinovat” de dotarea necorespunzătoare, de lipsa de medicamente, de o legislaţie aberantă şi de o administraţie aiuritoare.
– Actualul ministru are două sarcini majore ingrate:
o Să scoată România din fruntea ţărilor europene în privinţa frecvenţei tuberculozei, SIDA şi a altor boli cu coloratură socială importantă.
o Să înlăture mafia din sistemul sanitar (atât de bine organizată în ultimii 4 ani).
În general, medicii care au făcut carieră politică au realizări de excepţie în specializările lor – alături de dumneavoastră îi putem menţiona pe profesorii doctori Irinel Popescu, Sorin Oprescu, Dan Georgescu şi mulţi alţii. Domnul doctor Bogdan Marinescu a cochetat la rândul său, vreme îndelungată, cu politica. De ce este atractivă politica pentru oameni cu o carieră medicală impresionantă ca a dumneavoastră?
Medicilor adevăraţi nu le place politica; nici nu au timp pentru politică. Dar medicina modernă are nevoie de înaltă tehnologie a cărei distribuire se face de către… politicieni.
Există solidaritate între medicii din Parlament – solidaritate care să depăşească rivalităţile de partid, pentru promovarea intereselor pacienţilor, pe de o parte, şi ale medicilor, pe de altă parte?
Solidaritatea medicilor din Parlament există, dar ea nu poate fi evidentă decât în sprijinirea unor iniţiative legislative care…nu vin.
Interviu realizat de Cezar Dobre
Publicat în : Interviu de la numărul 26
