Interviu cu Margareta Matache – “Incluziunea romilor trebuie să treacă de pe hârtie în realitate”

Margareta Matache este directoarea Centrului Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii din Bucureşti – Romani CRISS –  una dintre cele mai importante şi active organizaţii ale romilor din România. Vocea Romani CRISS s-a facut tot mai auzită în ultimele luni pe fundalul crizelor sociale, dar şi diplomatice care au readus în atenţie situaţia romilor din ţară şi Europa, dar şi prin luările de poziţie ferme împotriva limbajului xenofob. Margareta Matache ne oferă o analiză şi o opinie din interiorul societăţii civile rome asupra situaţiei actuale a romilor şi a problemelor delicate ale acestei minorităţi.

Infracţionalitatea nu are culoare etnică

Care este părerea dumneavoastră faţă de situaţia socială a cetăţenilor români de etnie romă din străinătate?
Condiţiile în care atât romi, cât şi români din România trăiesc în tabere la periferiile oraşelor europene sunt extrem de similare cu situaţia în care romii trăiesc în Pata Rat (judeţul Cluj), de exemplu. Faptul că aceste probleme nu au fost rezolvate în România a condus la transferarea unei părţi din “problemă” la nivelul UE. Sunt convinsă că reprezentanţii Guvernului României ştiau de existenţa comu­nită­ţilor sărace din România înainte de integrare şi că au fost conştienţi că nu intrăm în Europa doar cu IT-iştii, translatorii şi europarlamentarii, dar şi cu problemele României, inclusiv cu problemele romilor.
Ar trebui ca statul român, şi chiar Uniunea Europeană prin instituţiile ei să ia măsuri speciale dedicate romilor? Care ar fi acestea?
Aş aborda aici tema educaţiei care este un exemplu bun de politică de măsuri afirmative dat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România, unul dintre puţinele ministere care a manifestat interes şi, mai ales, a înregistrat progrese în ceea ce priveşte romii. La nivel universitar, politicile MEC cu privire la romi au debutat în 1992-1993 (la iniţiativa Catedrei de Asistenţă Socială a Universităţii Bucu­reşti), au continuat până în 2006 şi au fost incluse şi la nivel liceal.
Faţă de aceste măsuri afirmative există reacţii legate de înţelegerea oamenilor de rând, a reprezentanţilor instituţiilor, ai mass-media, în ceea ce priveşte “nedreptatea” în cazul neapli­că­­rii principiului neutralităţii prin reven­dicările speciale pentru minorităţi (în cazul nostru pentru romi).
Poate că este dificil de înţeles de ce locurile speciale la facultate, licee nu sunt acte discriminatorii. În realitate însă, este destul de evident faptul că multe dintre nedreptăţile la care sunt supuşi romii din România, de exemplu, sunt diferite de nedreptăţile la care sunt supuşi majoritarii. Astfel, un pă­rin­te român nu va putea înţelege revolta unui părinte rom care este obligat să îşi trimită copilul într-o clasă separată pentru romi, unde calitatea educaţiei oferite de către cadrele didactice este foarte slabă. Nu va înţelege nici nedu­merirea unui părinte rom care doreşte să îşi dea copilul la un liceu privat, dar nu poate, pentru simplul motiv că pă­rinţii români ai elevilor înscrişi la acel liceu se opun.
Pentru astfel de situaţii sunt necesare mecanisme de protecţie a minorităţilor împotriva unor posibile nedreptăţi; nu este vorba, în nici un caz, despre privilegii nedrepte, ci, mai degrabă, despre compensarea unor dezavantaje.
Care este poziţia dumneavoastră faţă de romii care comit infracţiuni în străinătate? Cum pot fi acestea evitate?
Asocierea comiterii unei infracţiuni cu etnia nu are nici o importanţă din prisma informaţiei de interes public. Nu există date care să demonstreze că numărul infractorilor romi care comit infracţiuni în străinătate este mai mare decât numărul infractorilor de altă etnie. Răspunsul este simplu: tuturor infractorilor, indiferent de etnie, trebuie să li se aplice sancţiuni conform legis­laţiei în vigoare.
“Cuvintele au puterea de a determina acţiuni”
Care este situaţia actuală a minorităţii rome în România din punct de vedere social şi economic?
Ultimii ani au marcat în România o creştere considerabilă a preocupării autorităţilor pentru drepturile gru­pu­rilor minoritare, implicit ale romilor, dată fiind nevoia îndeplinirii criteriilor politice de la Copenhaga pe care România şi le-a asumat în vederea integrării în Uniunea Europeană.
În  România s-au produs progrese extrem de importante, în sensul în care avem la dispoziţie instrumente legale mai performante pentru a combate şi sanc­ţiona discriminarea şi abuzurile împotriva romilor. Guvernul României şi-a asumat implicarea în rezolvarea problemelor cu care se confruntă minoritatea romă, prin diverse iniţia­tive, cum ar fi participarea la Deceniul de Incluziune a Romilor sau adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 430/2001 – Strategia Guvernului României pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, cu modificările şi completările ulterioare sau, indirect, prin adoptarea legislaţiei antidiscriminare.
Ce face şi ce nu face statul român pentru cetăţenii de etnie romă?
Cu toate că, până la momentul actual, au fost elaborate o multitudine de măsuri menite a sprijini integrarea socială a romilor, este foarte important să fie analizate progresul şi modul în care aceste recomandări sunt puse în practică.
Dacă Guvernul a reuşit să dezvolte şi să adopte strategii naţionale pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, rămân în continuare lipsuri substanţiale cu privire la implementarea lor efectivă la nivel local. Un sector particular de îngrijorare este absenţa de mecanisme structurale/instituţionale care să ofere sprijin durabil programelor de integrare pentru romi. Alte probleme sunt finanţarea insuficientă, lipsa voinţei politice la nivel naţional şi apatia sau neglijenţa în a implementa politici la nivel municipal sau local.
Din păcate, în pofida îmbunătăţirii cadrului legal, nu a fost semnalată o îmbunătăţire şi în ceea ce priveşte atitudinile reprezentanţilor instituţiilor faţă de romi, în perioada 2005-2006 înregistrându-se acte grave de abuz şi discriminare săvârşite de către autorităţile locale faţă de romi.
Care este sursa atitudinii şi a limbajului xenofob al politicienilor? Ce se poate face pentru descurajarea acestor reacţii?
Declaraţiile recente ale unor lideri politici marcanţi au adus în spaţiul public dezbateri referitoare la “corectitudinea politică” atunci când abordam subiectul “romi”. Aceste decla­raţii au stârnit reacţii dure din par­tea organizaţiilor non-guver­na­men­tale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fiind sesizat în acest sens pentru mai multe situaţii. În acelaşi timp, însă, politicienii nu au înţeles reacţiile ONG-urilor, consi­de­rând minore aceste derapaje de limbaj în comparaţie cu acţiunile concrete legate de politicile pentru romi din ultimii ani.
Exprimarea unor opinii stereotipe si tendenţioase despre romi este accep­tată, la nivelul societăţii româneşti şi a formatorilor de opinie, motiv pentru care este important să conştientizăm persoanele publice că astfel de decla­raţii publice nu sunt acceptabile într-o societate democratică şi însu­şi­rea unui limbaj “politically correct” trebuie să devină parte integrantă din discursul public. În acelaşi timp, trebuie conş­tien­tizat faptul că limbajul “politically correct” nu este doar o formă de respect faţă de alţii, dar şi o măsură de prevenire a unor situaţii de conflict, resentimente etc. care pot apărea la grupul afectat de un limbaj neadecvat. Cuvintele au puterea de a determina acţiuni.

Cum se implică societatea civilă

Ce acţiuni pentru promovarea imaginii romilor şi combaterea discriminării desfăşuraţi? Ce impact şi rezultate au avut campaniile?
Organizaţia Romani CRISS a avut, foarte des, un rol incomod, criticând instituţiile publice atunci când acestea au aplicat tratamente diferenţiate în ceea ce privea comunităţile de romi, raportând diverselor organisme pentru drepturile omului situaţiile de discri­mi­nare, abuz şi violenţă. În acelaşi timp, orga­nizaţia noastră a încercat să sprijine autorităţile atunci când acestea au încercat să producă o schimbare a situaţiei romilor. Acest lucru s-a realizat fie oferindu-le exem­ple de bună practică, preluate apoi şi dezvoltate în cadru instituţional (cum ar fi instituţia mediatorului sanitar), fie acţionând ca parteneri în diferite proiecte.
În anul 2007, am continuat cam­pa­niile de promovare a imaginii romilor şi de combatere a discriminării prin realizarea unui spot TV “Altfel. Dar la fel”, a unui videoclip “Hora Ursarina” inter­pretat de Hara si Tamango (în care se arată modul în care se întrepătrund şi comunică două lumi aparent diferite, dar care învaţă una de la cealaltă), cât şi materiale informative despre istoria romilor şi mecanismele discriminării. În plus, s-au organizat dezbateri cu viitori medici, avocaţi, magistraţi şi ofiţeri de politie, dar şi cu jurnalişti.
Un eveniment mai deosebit al cam­paniei a fost “Rasismometrul”, o meta­foră de testare a sănătatii civice. Unul dintre rezultatele surprinzătoare a fost că foarte mulţi dintre cei aproape 800 de participanţi au optat pentru soluţii segregaţioniste în cazul romilor, deşi nu avuseseră niciodată un conflict sau altercaţie de orice fel cu romii. Iată că stereotipul se transmite şi are efecte fără măcar a se forma din gene­ralizarea unei experienţe personale.

Integrare şi cultură romă

În ce fel vedeţi realizată integrarea romilor? Cum se poate produce aceasta, prin ce acţiuni, măsuri politice şi ale societăţii civile?
Incluziunea socială a unui grup minoritar, aşa cum este cel al romilor, nu constă doar în scrierea de strategii şi planificarea unor costuri minime. Dimpotrivă, este o acţiune pe termen lung, care implică nişte costuri însemnate, o voinţă politică deosebită şi, mai ales, interes din partea insti­tuţiilor care să aplice acelaşi trata­ment, respect şi acceptare a grupului minoritar pe care le aplică în mod curent cetăţenilor majoritari.
Mai mult, incluziunea socială a unui grup etnic presupune şi recu­noaş­terea contribuţiilor acestuia la istoria şi la cultura naţională. Problemele romilor din România nu persistă din cauza legislaţiei, a strategiilor şi a planurilor existente, ci este vorba, mai degrabă, de implementarea acestor măsuri, de schimbarea practicilor şi a atitudinilor. Acest proces, însă, este unul de durată, care necesită eforturi serioase de educaţie în spiritul accep­tării diversităţii şi trebuie să determine autorităţile să acţioneze cel puţin pentru combaterea discriminării instituţionale.
Ce se întâmplă cu cultura autentică a romilor? De ce nu este aceasta mai mult susţinută şi promovată? Cum poate fi schimbată această situaţie care ar duce deopotrivă la sporirea stimei şi a conştiinţei de sine a romilor pe de o parte şi la o mai bună cunoaştere a lor de către ceilalţi cetăţeni, pe de altă parte?
Atunci când România va fi pre­gă­tită să privească romii ca pe cetăţeni egali, şi nu cetăţeni de “mâna a doua”, când politicienii vor vorbi despre romi folosind argumente, şi nu doar infor­maţii din presă, atunci cand acţiunile instituţiilor locale vor fi realizate în conformitate cu nevoile specifice ale comunităţilor, atunci când vom învăţa despre romii din Romania la orele de istorie a României, vom asista şi la un proces de creştere a stimei de sine a romilor, de creştere a numărului celor are îşi afirmă identitatea, a celor care învaţă limba romani.
În ceea ce priveşte muzica aute­ntică romani, eu mi-aş face mari pro­bleme şi spun asta pentru că româ­nilor le place muzica romani, însă sunt intoleranţi cu romii!
Cum se vor împăca tradiţiile rome cu legislaţia actuală privind căsătoria, drepturile copilului etc.?
Deşi ilegale, căsătoriile între minori romi continuă să aibă loc în comunităţi tradiţionale din România şi în prezent fără intervenţia autorităţilor, a orga­ni­zaţiilor de romi şi a liderilor locali.  În ceea ce priveşte legislaţia, eu nu cred în compromisuri, “împăcări”, însă nici nu cred că măsuri exclusiv punitive şi în masă vor rezolva pro­ble­ma căsă­to­riilor timpurii. Deşi acest subiect este abordat frecvent în mass-media în ultimii 10 ani, nu s-a realizat o abor­da­re reală, din partea mai multor actori, care să ducă la o ameliorare. Repre­zen­ta­nţii direcţiilor de protecţie a copilului ignoră aceste situaţii pentru că “asta este tradiţia lor” sau pentru că se tem să intre în comunităţile tradiţionale, iar organizaţiile de romi nu au oferit modele de intervenţie în astfel de cazuri.
Nu cred că trebuie găsită o soluţie de compromis, ci consider că atât autorităţile, cât şi reprezentanţii romilor trebuie să înceapă să lucreze efectiv cu aceste comunităţi.
Cum vedeţi viitorul romilor din România? Cum vor putea aceştia să se integreze în societatea românească şi în alte societăţi europene fără să îşi piardă identitatea?
Diversitatea culturală reprezintă o premisă a învăţământului de calitate şi existenţa unor relaţii sociale etnic diverse în interiorul şcolii/clasei poate avea un impact pozitiv asupra dezvoltării personale a copiilor, atât romi, cât şi neromi.
Autorităţile române trebuie să se asigure că, la toate nivelurile educa­ţio­nale, se predau informaţii despre con­tribuţia romilor la societatea româ­nească în tot cursul istoriei, împreună cu limba şi cultura romilor. Există o ne­voie clară şi substanţială de conştien­tizare la nivelul populaţiei şi cu precădere la nivelul instituţiilor publi­ce, cu privire la prejudecăţi şi stereo­tipuri împotriva romilor, cu privire la anti-discriminare.

Interviu realizat de Roxana MAZILU

Publicat în : Interviu  de la numărul 53