17 iunie 2005. În Iran au fost organizate alegeri prezidenţiale. A fost al nouălea scrutin organizat în Iran de la Revoluţia Islamică din 1979. Precedate de câteva atentate cu bombe, de depunerea mai multor candidaturi decât s-ar fi aşteptat electoratul, dar şi de arestări în medii considerate suspecte de către autorităţi, alegerile prezidenţiale iraniene au fost considerate un examen important al puterii, dar şi un bun prilej pentru punerea în discuţie a ordinii politice instituite de Revoluţia Islamică. Dincolo de alegerea unui nou preşedinte, scrutinul a fost aşteptat cu interes în Occident în urma discuţiilor aprinse pe marginea programului nuclear iranian.
Un scrutin fără miză?
Teoretic, preşedintele este al doilea om în stat după liderul religios suprem, în prezent ayatollahul Ali Khamenei. Preşedintele conduce guvernul şi gestionează afacerile curente ale ţării, dar prerogativele sale sunt limitate de diferite organisme mai mult sau mai puţin formale, mai mult sau mai puţin dependente de conducerea religioasă a ţării. Practic, puterea preşedintelui este contestată de puterea liderului religios suprem care are ultimul cuvânt în toate problemele care interesează statul. Ayatollahul este ales pe viaţă de adunarea liderilor religioşi, stabileşte direcţiile politicii interne şi ale politicii externe, dar mai ales conduce forţele armate şi serviciile de informaţii. Tot liderul religios numeşte şefii sistemului juridic, pe cel al mass-media electronice ale statului şi îşi desemnează reprezentanţi în toate organismele republicii. În realitate, liderul religios suprem conduce Iranul. Şi atunci de ce un interes atât de mare pentru alegerile prezidenţiale?
Lupta dintre trecut şi viitor
La o generaţie distanţă de Revoluţia Islamică, Iranul este la ora marilor semne de întrebare. Societatea iraniană este dominată de numeroase clivaje din care cel mai important este cel dintre generaţia revoluţiei şi generaţia tinerilor care privesc cu un ochi către trecut, dar cu celălalt spre Occident. 50% din iranieni au până în 35 de ani, cifră care spune foarte multe despre conflictele latente din societate.
Una dintre cele mai importante teme ale campaniei electorale a fost necesitatea restabilirii relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, întrerupte brusc de revoluţia islamică şi mai ales de criza ostaticilor de la ambasada Statelor Unite în 1979. Pentru Iranul oficial, America a fost de atunci Marele Satan, marele duşman care sprijină Israelul şi care urmăreşte distrugerea cuceririlor revoluţiei. În campania electorală din acest an aproape toţi candidaţii au optat pentru reluarea dialogului cu Washingtonul, semnal că există o presiune importantă din partea societăţii pentru deschiderea către exterior, pentru eliminarea izolării faţă de Statele Unite. Totuşi şansele normalizării relaţiilor cu America sunt mici în perspectivă imediată. Aproape toţi candidaţii au fost de părere că Statele Unite sunt cele care ar trebui să facă primul pas.
A doua temă principală a scrutinului a fost economia. Angajat în ultimii ani pe drumul modernizării şi diversificării industriale, Iranul rămâne în continuare dependent de o resursă majoră – petrolul. În consecinţă ofertele economice au fost limitate în dezbaterea electorală şi s-au limitat la promisiuni populiste, de genul celei făcute de fostul preşedinte al Parlamentului, Mehdi Harrubi, care a promis fiecărui cetăţean o stipendie lunară de aproximativ 55 de dolari americani. Alţi candidaţi au optat pentru reducerea aparatului administrativ şi unele privatizări, pentru numirea unor manageri competenţi şi combaterea corupţiei, dar reformarea economiei se loveşte de opoziţia totală a liderului religios suprem faţă de privatizări, în special în domeniul industriei petroliere.
Politica internă a fost o altă temă importantă a campaniei electorale. Tonul a fost dat în urmă cu opt ani, o dată cu alegerea preşedintelui Khatami, considerat la vremea respectivă un reformator şi şansa Iranului pentru democratizare. Între timp, cercurile religioase au anihilat eforturile preşedintelui care, epuizat de rezistenţa acerbă la schimbare a conducerii religioase, a sfârşit prin a spune că puterea sa nu diferă de cea a simplului cetăţean. În cei opt ani petrecuţi în fruntea administraţiei politice oficiale a statului, Khatami s-a confruntat cu o gamă largă de presiuni din partea conducerii religioase, de la blocarea proiectelor legislative la închiderea mass-media reformiste, de la arestarea ziariştilor critici la adresa clerului implicat politic la închiderea profesorilor şi a activiştilor politici simpatizanţi ai reformelor politice. Anul trecut, Consiliul Gardienilor Revoluţiei – organism alcătuit din 12 lideri religioşi aleşi prin mecanisme informale – a blocat participarea la alegerile parlamentare a sute de aliaţi politici ai preşedintelui. În campania electorală pentru scrutinul prezidenţial de anul acesta, majoritatea candidaţilor s-au pronunţat pentru adoptarea unor reforme politice interne, de la respectarea drepturilor omului la creşterea participării femeilor la viaţa politică şi chiar la admiterea acestora pe stadioane.
Nici unul dintre candidaţi nu a pus sub semnul întrebării programul nuclear iranian sau poziţia antiamericană a conducerii religioase pe această temă. Toţi candidaţii au fost de părere că deciziile strategice, printre care şi cea privind programul nuclear, aparţin liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Dintre cei 1014 candidaţi care au visat la titlul de preşedinte al ţării, şapte au fost admişi în competiţie, toţi bărbaţi. Doi sunt lideri religioşi şiiţi, iar trei au făcut parte din Gărzile Revoluţiei, instrumentul cel mai intransigent al revoluţiei islamice. Pentru prima oară din 1979 alegerile prezidenţiale au impus organizarea unui al doilea tur de scrutin. Îşi vor disputa victoria Akbar Hashemi Rafsanjani, considerat un lider religios pragmatic, şi Mahmud Ahmadinejad, adept al liniei dure şi considerat o adevărată surpriză a scrutinului. Politicienii reformişti au tras un puternic semnal de alarmă şi au cerut electoratului să împiedice victoria lui Ahmadinejad, apropiat, prea apropiat de Gărzile Revoluţiei şi de miliţia paramilitară Basij, braţul armat al revoluţiei islamice din 1979.
Primul tur al scrutinului prezidential iranian a prilejuit un nou schimb de replici între Teheran şi Washington. Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a pus sub semnul întrebării legitimitatea alegerilor din cauza implicării Consiliului Gardienilor Revoluţiei în selectarea candidaţilor. Imediat, ayatollahul Ali Khamenei a declarat că rata înaltă a participării la vot, 63%, este o palmă la adresa “ignorantului” Bush. Indiferent de rezultatul final al alegerilor, Iranul şi Statele Unite rămân pe poziţii opuse. Este de aşteptat ca retorica pe marginea programului nuclear iranian să se intensifice pe măsură ce Teheranul se apropie de punctul în care instalaţiile sale nucleare vor funcţiona la maximă capacitate. Un moment care va rupe echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, un moment pe care atât Statele Unite, cât mai ales Israelul vor să-l evite.(D. T.)
Publicat în : Politica externa de la numărul 27
