Prefaţă
În istoriografia română, există două filoane preţioase ale cercetărilor privind Europa de Sud-Est. Cel dintâi, are la origine crearea, în 1913, la Bucureşti, a Institutului de Studii Sud-Est Europene, de către Nicolae Iorga, Gheorghe Munteanu-Murgoci şi Vasile Pârvan. Cel de-al doilea, Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice, fondat în 1938, la Bucureşti, de Victor Papacostea. Graţie acestor două instituţii ştiinţifice şi a unei pleiade de cercetători de înaltă valoare, în istoriografia română s-a conturat o direcţie de cercetare – aceea a studiilor privind Europa de Sud-Est –, ilustrată prin contribuţii documentare şi interpretative, care au căpătat o largă recunoaştere ştiinţifică. Periodice precum „Revue historique du sud-est européen” şi „Balcania” au cunoscut cote de apreciere ştiinţifică, neîntâlnite în bibliografia istorică românească.
În descendenţa acestor iluştri înaintaşi, s-a plasat şi regretatul profesor Gheorghe Zbuchea, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Bizantinist de formaţie, el a trecut, apoi, la studiul Europei de Sud-Est în perioada modernă, având, astfel, avantajul de a cunoaşte rădăcinile istorice ale unor situaţii dintr-o arie, care a aparţinut, după formula fericită a lui Dmitri Obolenski, Commonwealth-ului bizantin.
Unul din elevii săi, domnul Vladimir Cezar Dobre, şi-a consacrat teza de doctorat studiului problemei macedonene, a implicării României în problema macedoneană şi a activităţii macedo-românilor pe teritoriul ţării noastre. Oricine este, cât de cât, familiarizat cu istoria balcanică cunoaştea complexitatea problemelor din această arie, considerată drept „butoiul de pulbere” al Europei. Tensiuni, lupte, războaie au devastat Peninsula Balcanică şi au pus pe istorici în faţa unor mari dificultăţi atât în reconstituirea trecutului, cât şi în interpretarea lui.
Domnul Vladimir Cezar Dobre nu s-a lăsat descurajat de aceste dificultăţi, şi, întemeiat pe o informaţie bogată, a izbutit să se orienteze în labirintul problemelor balcanice, să prezinte aspecte puţin cunoscute ale problemei macedonene – în ansamblul ei – şi să-l facă pe cititor să înţeleagă de ce şi astăzi problema macedoneană şi problema macedo-românilor rămâne deschisă. Firul Ariadnei în străbaterea acestui labirint a fost pasiunea pentru istorie a autorului. El a izbutit să ofere imaginea clară a unei chestiuni încărcate de patimi şi ură.
Pentru cititorul român, soarta fraţilor noştri sud-dunăreni nu poate fi indiferentă. Aşa cum spunea, cu dreptate, Nicolae Iorga în aceşti fraţi ai noştri din sudul Dunării este mai multă romanitate decât în noi pentru că s-au aflat un timp mai îndelungat sub stăpânirea Romei. Istoria însă nu i-a răsfăţat, şi, astăzi, romanitatea sud-dunăreană traversează o perioadă dificilă.
Un interes deosebit prezintă paginile consacrate de autor „Societăţii de cultură macedo-române”, care a adunat în cadrul ei oameni devotaţi neamului lor atât de la nord, cât şi de la sud de Dunăre, şi care au jucat un rol esenţial în afirmarea identităţii etnice şi în dezvoltarea culturii române.
Volumul de faţă este nu numai o contribuţie istorică, dar şi un prilej de meditaţie. Cunoaştem – graţie investigaţiei domnului Vladimir Cezar Dobre – un capitol agitat al istoriei balcanice şi, în acelaşi timp, suntem invitaţi să gândim asupra responsabilităţii noastre faţă de soarta românilor macedoneni.
Acad. Florin Constantiniu
