Iranul desfasoara activitati în domeniul nuclear de peste 20 de ani, producândplutoniu si uraniu îmbogatit. Recentul raport al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) a atras atentia asupra gasirii, la centrul nuclear Iranian din Natanz, a unor urme de uraniu îmbogatit laun nivel suficient pentru a fi folosit la fabricarea armei nucleare. Raportul este rezultatul a opt luni de investigatii, a zeci de vizite ale inspectorilor agentiei în Iran si alunei munci de laborator asidue.
Directorul agentiei, Mohamed ElBaradei, sustine ca nu exista probe suficiente referitoare la încercarea Teheranului de a produce arme nucleare. Pe de alta parte, Statele Unite acuza republica islamica ca încearca sa construiasca bomba atomica si numeste raportul în cauza “imposibil de crezut”.
Raportul confirma alte stiri referitoare la echipament si oameni de stiinta specializati în arme nucleare implicati în programul nuclear Iranian. Totusi, liderii religiosi din Iran cred ca AIEA va evita o rezolutie dura care ar putea duce la sanctiuni si care sa genereze o criza. Pentru a trage de timp, oficialii iranieni sugereaza ca Teheranul ar putea sa semneze pâna la urmaProtocolul Aditional care va da posibilitatea inspectorilor ONU sa faca investigatii neanuntate în locatiile suspectate din Iran. Şi abia de aici încololucrurile vor începe sa devina interesante.
Surse din Teheran sustin ca Ayatolahul Khamenei si echipa sa au desavârsit un plan pentru a câstiga timp: Teheranul si-a anuntat consimtamântul pentru semnarea Protocolului Aditional, dar convorbirile pentru aceasta au fost amânate luna dupa luna. Odata începuta, tehnica de amânare iraniana va tine suspendata rezolvareacrizei. Între timp, Teheranul va cere ca “flexibilitatea” sa sa fie rasplatita prin acordul AIEA pentru transferul de tehnologie nucleara înproiectele sale civile de energie.
În sfârsit, Protocolul Aditional va fi semnat, dar aceasta nu va însemna rezolvarea situatiei. O multime de institutii birocratice, cum este Consiliul de Aparare condus de Khamenei, vor trebui sa ratifice semnarea lui, înainte ca acesta sa aiba efect. Aici vor aparea amânari care pot fi “confectionate”, înainte ca avertismentele comunitatii internationale sa forteze aprobarea. Chiar si asa, Khamenei mai are un atu: va declara ca, problema nucleara fiind de importanta nationala, aprobarea finala trebuie sa vina de la el, liderul national spiritual suprem al Iranului. Astfel, nimeni din tara- nu va îndrazni sa îl grabeasca.
Cu ajutorul acestor trucuri si stratageme, conducatorii iranieni cred ca vor câstiga doi ani înainte de a fi fortati sa deschida granitele pentru inspectiile internationale neanuntate si nelimitate. Aceasta ar da timp suficient pentru fabricarea unei bombe nucleare “primitive”. Se mizeaza si pe faptul ca problema irakiana va capta întreaga atentie a Statelor Unite, dând, astfel, Teheranului posibilitatea sa fabrice bomba nucleara.
ElBaradei- mai mult prieten decât dusman
Reprezentantul Iranului la întâlnirea AIEA din Viena, Ali Akbar Salehi, arata, în raportul sau, ca directorul agentiei, Mohamed ElBaradei, a afirmat ca nu exista informatii suficiente pentru a decide care este natura activitatilor nucleare ale Iranului, si este adeptul unei abordari non-conflictuale cu privire la problema în cauza.
Speculând originea directorului AIEA, liderii religiosi iranieni i-au tinut acestuia “lectii” asupra importantei reînvierii maretei religii musulmane în lume, fara a mentiona bombele nucleare. Au insistat, de asemenea, ca republicile musulmane au nevoie de tehnologie avansata pentru a pastra pacea cu Occidentul. Ayatolahii chiar au sugerat recompense în cazul în care primul inspector nuclear al ONU ar face un serviciu credintei sale si l-au încurajat sa fie moderat si evaziv în raportarile viitoare referitoare la Iran. Atunci când ElBaradeia explicat ca nu poate dicta inspectorilor AIEA ce anume sa puna în rapoartele lor, i s-a amintit, de catre oficiali iranieni, ca el este responsabil pentru forma finala a raportului.
Mai mult decât atât, Iranul a încercat sa-si gaseasca aliati în 15 din cele 35 de state membre ale conducerii AIEA. Franta a fost, bineînteles, cea mai amabila, promitând sa sprijine interesele Iranului – în schimbul unor anume afaceri profitabile secrete, care includ cumpararea de echipament nuclear francez si continuarea cooperarii cu unele companii franceze în dezvoltarea unor câmpuri petrolifere iraniene. În desfasurarea programului sau nuclear Iranul s-a bucurat, de-a lungul timpului, de sprijinul logistic si politic al Rusiei. Aceasta este considerata de unii analisti furnizorul cheie pentru programul nuclear iranian.
Punctul critic sau calea fara întoarcere
Ayatolahul Khamenei a cerut celor 37 de experti din cadrul Comisiei Iraniene pentru Energie Atomica, care se ocupa de diferite proiecte la Natanz, Arak, Esfahan si Kashan, agenda din care sa reiasa momentul în care programul pentru înarmare nucleara atinge punctul critic – etapa premergatoare ansamblarii bombei nucleare. El a fost informat de catre experti ca testarea centrifugelor din Natanz va fi terminata în câteva luni, iar îmbogatirea uraniului poate începe chiar în decembrie 2003. O îmbogatire a uraniului de peste 70% ar aduce Iranul la câteva luni distanta de construirea unei bombe nucleare “primitive”, similara cu cea pe care Teheranul crede ca o poseda Coreea de Nord.
Iranul mizeaza pe faptul ca Washingtonul va aplica aceeasi politica cu privire la proiectele sale nucleare, la fel ca în cazul programului nuclear al Coreei de Nord. Pe plan intern, Ayatolahul Khamenei a ordonat purtatorului sau de cuvânt sa se refere la programul nuclear iranian ca la o sursa de energie electrica – nu de armament, atragând atentia chiar si asupra faptului ca în Coran este prohibita existenta armelor de distrugere în masa. Totusi, judecând dupa titlurile a trei dintre cele mai importante ziare din Teheran (Kayhan, Resalat si Hohouri-e Eslami), opinia publica iraniana se opune semnarii Protocolului Aditional si încurajeaza guvernul sa urmeze exemplul Coreei de Nord, sa nu tina cont de cererile Occidentului si sa se retraga din tratatul international de neproliferare. Hossein Shariat-Madari, editor la Kayhan, a scris ca nici o putere din lume nu are dreptul sa spuna Republicii Musulamane Iran cum sa se apere si cum sa-si apere cetatenii; un punct de vedere care si-a gasit ecoul si în alte publicatii iraniene.
Opiniile reformiste îndeamna, pe de alta parte, guvernul religios de la Teheran sa nu declare razboi comunitatii internationale si sa semneze Protocolul Aditional.
Publicat în : Cover story de la numărul 9
