Noiembrie a fost o lună nebună pentru moneda naţională. BNR s-a decis brusc să lase liber cursul, şi leul s-a întărit imediat faţă de principalele valute. Profitând şi de conjunctura de pe piaţa internaţională, dolarul american a ajus la nivelul de acum trei ani, nici moneda europeană nesimţindu-se prea bine… Momentul a fost considerat oportun de BNR pentru a lansa campania de informare asupra leului greu.
De ce creşte leul?
BNR anunţase deja că intenţionează să nu mai monitorizeze cursul valutar şi să se concentreze mai mult pe inflaţie. Primele momente de “libertate” ale leului au fost privite cu uimire şi neîncredere de principalii actori de pe piaţă şi câteva zile leul şi-a făcut de cap. Intrările masive de valută au dus la scăderea principalelor valute, nu însă la un nivel care să îngrijoreze Banca Naţională. Deşi leul a ajuns la cursuri care nu mai fuseseră atinse de acum trei ani pentru dolar şi de acum doi ani pentru euro, BNR nu a intervenit, lăsând piaţa să-şi urmeze cursul
Întărirea leului faţă de principalele valute se datorează unei conjuncturi favorabile, dată de intrările masive de valută. De la românii care muncesc peste hotare vor intra anul acesta cel puţin trei miliarde de euro. Privatizările făcute (Petrom, distribuţiile de energie şi gaze etc.) aduc alte două miliarde de euro. La acestea, se adaugă capitalul speculativ, estimat deja la circa un miliard de euro, şi investiţiile. Aceste sume au creat un surplus pe piaţa valutară şi, ca la orice marfă în exces, preţul scade. Şi, atâta vreme cât trendul va fi de intrări valutare, presiunea pe aprecierea leului va fi foarte mare şi nu ar fi exclus să asistăm în continuare la o apreciere a monedei naţionale. Şi astfel, în loc de patru lei noi pentru un euro să avem trei lei şi 60 de bani. Şi vreo doi lei şi 70 de bani pentru un dolar.
Este de aşteptat ca, din aprilie sau chiar mai devreme, în funcţie de momentul ales de BNR pentru liberalizarea completă a contului de capital, capitalurile speculative să crească, după cum şi încasările provenind de la românii din afară să crească. În aceste condiţii estimăm că moneda naţională va continua să se aprecieze – într-un ritm pe care probabil BNR îl va mai tempera.
Care sunt implicaţiile
Creşterea monedei naţionale a surprins firmele româneşti nepregătite. Obişnuite ca valuta să aibă o singură direcţie, în sus, managerii şi directorii financiari din firmele româneşti s-au trezit că nu numai direcţia s-a schimbat, dar nici nu pare să se oprească… Deşi există suficiente metode prin care o companie se poate proteja împotriva unor asemenea diferenţe de curs valutar, dintre care cea mai cunoscută este hedgingul, ea nu a fost folosită. Acest lucru pune serioase semne de întrebare asupra capacităţii companiilor româneşti de a face faţă unei economii concurenţiale cum este cea din Uniunea Europeană. Este foarte clar că, de-acum, companiile româneşti vor trebui să gândească strategii financiare mai complexe care să le pună la adăpost de situaţii de acest gen.
Se poate specula că momentul ales de BNR pentru a da liber la curs a fost ales special în perioada electorală, deoarece el avantajează în principal electoratul PSD – partid majoritar în Consiliul de administraţie al BNR – care are veniturile în moneda naţională şi dezavantajează electoratul Alianţei D.A. care are venituri în general raportate la una dintre valute.
Desigur, cei mai dezavantajaţi sunt exportatorii care-şi văd astfel limitate profiturile, în vreme ce profiturile importatorilor vor creşte. Dar aici, desigur, este o problemă de strategie şi nu ar fi rău ca firmele româneşti să se trezească la realitate.
De acum înainte, companiile româneşti trebuie să se obişnuiască şi să înveţe să se protejeze de variaţiile de curs valutar, mai ales că BNR a anunţat un palier de fluctuaţie destul de larg, de cincisprezece procente.
Pe de altă parte, scăderea valutelor poate avea darul de a încuraja şi mai mult creditarea în euro sau dolari (deşi, după scăderile din ultima vreme, nici o bancă românească nu mai acordă credite în moneda americană), cu consecinţe riscante pe termen lung. Fiindcă trendul se poate inversa oricând, mai ales că, în momentul de faţă, economia românească nu este în stare să suporte o monedă naţională atât de puternică, creşterea ei fiind datorată exclusiv surselor externe. Atâta vreme cât ratele dobânzilor sunt ridicate şi oferă randamente superioare celor din vest, România rămâne vulnerabilă capitalului speculativ. Desigur, nu sunt posibile evenimente de genul celor petrecute în timpul crizei de la mijlocul anilor ’90 în ţările vecine, dar rămâne oricând deschisă posibilitatea unei căderi de 30-35% peste noapte. Un alt semn de îngrijorare este dat chiar de creşterea inflaţiei, care a dus la ratarea ţintei stabilite de BNR pentru acest an.
Inflaţia, o ţintă ratată
După patru ani de dezinflaţie am avut pentru prima oară o creştere a inflaţiei, care împreună cu exagerările electorale ale guvernului PSD au făcut ca BNR să rateze ţinta de inflaţie anul acesta, fie şi doar cu un procent sau chiar mai puţin. Introducerea leului greu are menirea de a mai calma puţin inflaţia şi de a o situa din nou pe un trend descendent. Scenariile sunt însă greu de estimat, deoarece istoria ţărilor care au făcut denominarea înaintea noastră este contradictorie – în unele ţări inflaţia scăzând, în altele, din contră, crescând. În plus, BNR nu este (sperăm) atât de naivă să creadă că simpla tăiere a unor zerouri va duce miraculos la scăderea inflaţiei. Această operaţiune strict tehnică nu are nici o relevanţă atâta vreme cât guvernul păstrează o atitudine moale faţă de restanţele acumulate în economie, faţă de rău-platnici şi amână restructurările unor domenii încă neclintite.
Momentul ales pentru trecerea la un regim de ţintire a inflaţiei şi a introducerii unui leu greu pare mai degrabă greşit. Inflaţia este uşor în creştere şi, din cauza campaniei electorale şi a venirii iernii, acest trend se accentuează. De asemenea, creşterile de preţuri la principalele utilităţi – benzină, electricitate, gaze – vor influenţa şi ele inflaţia. Chiar dacă până la momentul introducerii leului greu aceste tendinţe se vor fi calmat, noua monedă le va amplifica din nou, fără doar şi poate.
1 iulie, începutul unei noi ere?
Întărirea monedei naţionale se suprapune pe lansarea campaniei de promovare a leului greu, prin care BNR vrea să inducă populaţiei încrederea în moneda naţională şi să prefaţeze trecerea la moneda unică europeană. Mai mult chiar, BNR vrea să marcheze astfel o nouă eră a economiei naţionale. Aşa cum semnala un coleg, iniţiativa BNR seamănă mai degrabă cu un elev care, la începerea unui caiet nou, promite că nu va mai face nici o greşeală.
Trebuie să fii complet nerealist să consideri că, brusc, de la 1 iulie, economia românească va deveni prin decret economie funcţională de piaţă. Problemele sunt mult prea grave şi serioase pentru a fi şterse cu buretele. Chiar crede cineva că de la 1 iulie firmele vor deveni brusc bune platnice şi-şi vor achita toate datoriile la timp? Cele care au făcut asta până acum o vor face şi în continuare şi probabil lor li se va adăuga un procent din celelalte. Este clar că arieratele nu vor fi rezolvate decât poate printr-o amnistie fiscală, procedură care reprezintă însă o decizie politică extrem de riscantă pe care nu şi-o va asuma nimeni. De asemenea, nu se poate face restructurarea integrală până la 1 iulie a sectoarelor rămase “în discuţie”.
Dar, înainte de toate, chiar BNR însăşi va fi cea care ar trebui să dea tonul schimbării şi să se transforme din debitor net faţă de băncile comerciale în creditor. BNR ar trebui să-şi schimbe politicile prudenţiale exagerate şi conservatoare prin care imobilizează resurse importante ale băncilor comerciale. Pentru că totuşi sistemul bancar românesc s-a asanat, concurenţa începe să-şi facă simţită prezenţa. Primele zece bănci din România, care deţin peste 80% din clienţi, sunt deja instituţii solide, private sau în curs de privatizare. Iar puţinele bănci care ar necesita supravegheri suplimentare deţin o cotă de piaţă neglijabilă.
În aceste condiţii, introducerea unei monede noi nu este decât o schimbare superficială, în realitate rămânând aceeaşi Marie, dar cu altă pălărie.
O problemă de sincronizare
Introducerea leului greu are o problemă de sincronizare. O bună parte a analiştilor au criticat această decizie, spunând că ea vine prea târziu şi că noua monedă va avea o durată de viaţă prea mică pentru a justifica efortul, mai ales că vom trece la euro. Răspunsul BNR a fost mai degrabă comic. Trecerea la leul greu, ni se spune, va face mai uşoară trecerea ulterioară la euro, fiindcă se trece mai uşor de la patru lei la un euro, decât de la 4000 la un euro şi că populaţia va avea timp să se obişnuiască să utilizeze cifre mai mici…
Dar populaţia este deja obişnuită. Multă lume are salariile raportate la o valută, preţurile bunurilor importante (case, maşini, utilaje etc.) sunt exprimate în valută şi toate ofertele comerciale între firme sunt exprimate în valută şi convertite în lei la “cursul BNR”. Operatorii de telefonie mobilă, cu peste opt milioane de utilizatori, au tarifele exprimate în valută. Iar, de când românii plecaţi în străinătate pompează în economia românească valută, euro a ajuns cunoscut şi la Cucuieţii din deal. Practic, în România euro este a doua monedă de facto, ca atare o perioadă de “ajustare” chiar nu se justifică… Mai mult, peste trei ani, Polonia, Cehia şi Ungaria şi-au propus să adopte euro, ceea ce înseamnă că la graniţa vestică vom fi vecini cu zona euro.
Argumentul patriotic este că, după ce şi Turcia va face denominarea, vom rămâne singura ţară candidată cu o monedă atât de slabă… Nu vedem care este problema. Italia a intrat în zona euro cu o monedă naţională chiar mai slabă decât este leul actual.
Calendarul trecerii la leul greu mai pune alte două probleme. Denominarea se va face la mijlocul anului, ceea ce va crea greutăţi suplimentare firmelor care vor fi nevoite să facă două bilanţuri… Evident, câteva hârtii în plus erau exact ce le mai lipsea firmelor româneşti. De asemenea, conservatorismul BNR şi-a spus cuvântul şi asupra perioadei de desfăşurare a denominării, un an şi jumătate, o perioadă exagerat de mare după orice standarde… La finalul ei, deja leul nou va fi vecin la vest cu euro. Şi n-ar fi exclus ca până atunci, presiunea asupra transpunerii în lege a ceea ce se întâmplă de fapt să fie suficient de mare pentru ca România să solicite adoptarea monedei unice europene.
Pălăria Mariei
BNR va pune deci Mariei o pălărie nouă, fără să se gândească dacă îi vine bine, dacă e la modă… Ne temem însă că nu de pălărie avea nevoie Maria. Dar zarurile au fost aruncate. Nu este nici prima, şi în mod sigur nu va fi nici utima oară când în România se iau decizii de azi pe mâine fără a se privi imaginea de ansamblu şi a se gândi în perspectivă.
La modul teoretic, BNR şi-a ales acum să se ocupe de inflaţie şi să-şi restrângă intervenţiile în economie. Ceea ce, desigur, este de salutat, fiindcă şi guvernul mai trebuie să facă ceva pentru a urni economia românească. Însă a transforma acest lucru într-o “revoluţie”, o nouă eră, este cel puţin exagerat, în condiţiile date. BNR a intrat în luptă fără a face dovada convingătoare că posedă armele necesare pentru a utiliza eficient această politică. În plus, a început noua eră cu stângul. Pe de-o parte, deja a ratat prima ţintă de inflaţie, pe de altă parte, această decizie controversată, insuficient dezbătută, ce a fost impusă unei societăţi pentru care nu reprezenta o prioritate. Nu de o astfel de schimbare cosmetică avea nevoie economia românească. Ci de o intervenţie serioasă asupra problemelor sale reale. Dar, desigur, asta nu este treaba BNR. Sau numai a BNR. România mai trebuie şi guvernată.
