Relatări nedocumentate ale personalului medical din Africa şi Asia de Sud-Est scot la lumină un nou curent îngrijorător: medicamente folosite cu succes de ani de zile împotriva malariei, a tuberculozei şi a HIV încep să nu mai dea rezultate. Diagnosticarea eronată a bolii împreună cu folosirea neadecvată sau excesivă a medicamentelor joacă un rol important, mai ales în ţări unde resursele sunt rare, iar testele pentru diagnosticare nu sunt disponibile sau sunt prea scumpe pentru a putea fi realizate. Dar mulţi medici suspectează o altă cauză: medicamentele contrafăcute.
Nimic nu este mai periculos pentru un biet pacient cu o boală potenţial fatală decât să ia medicamente care nu dau rezultate. Nu doar că medicamentele în cauză pot otrăvi pacienţii (peste 100 de copii au murit în Panama, de pildă, după ce luaseră sirop de tuse care fusese amestecat cu glicol de dietilenă, ingredient comun în producerea de antigel), ci elimină şi posibilitatea unui tratament eficient. Doctorul nu are de unde să ştie dacă un pacient nu răspunde conform aşteptărilor sau dacă de vină este medicamentul în sine. Medicamentele greşite, care conţin o cantitate prea mică de substanţă activă pentru a da rezultate, pot stimula rezistenţa, reducând eficienţa pe termen lung a tratamentelor corecte.
Astfel de produse abundă de-a lungul Deltei Mekong, mai ales în Cambodgia, iar autorităţile locale par a nu şti cum să reacţioneze. Un exemplu este Dora Akunyili, director general al autorităţii de reglementare în domeniul farmaceutic din Nigeria, care contra-atacă ţările exportatoare. “India şi China nu ne ajută, oficialilor chinezi nu le pasă de problemă. Nici cei indieni nu sunt serioşi“, susţine ea. Până acum a interzis unui număr de peste 20 de firme din India şi China să exporte în Nigeria.
O problemă-cheie este aceea că ambele ţări au lacune mari în legislaţia naţională: India nu are o agenţie federală pentru medicamente; autorităţile de la nivel de stat sunt adesea influenţate de considerente politice şi afectate de corupţie. Iată de pildă Provincia Haryana, unde locuieşte bine cunoscutul falsificator Paval Garg. O echipă BBC l-a filmat recent cu camera ascunsă pe Garg lăudându-se cu furnizarea de medicamente contrafăcute la cerere şi cu mituirea oficialilor locali, pentru a împiedica investigaţiile. Când vine vorba despre exportul de produse contrafăcute în afara ţării, el a fost direct: “Ţara mea este problema mea, ţara voastră este problema voastră.”
Chiar şi atunci când producătorii încearcă să facă medicamente de bună calitate, standardele de igienă sunt adesea încălcate. Guvernul indian susţine că sub 0,5% din produsele Indiei sunt contrafăcute şi sub 8% sunt sub-standard, dar experţii locali afirmă că testele aleatorii ale guvernului nu sunt corect realizate, în special prin anunţarea firmelor producătoare că urmează să se colecteze mostre, ceea ce evident afectează rezultatele.
China are probleme asemănătoare. Are mii de producători de medicamente, şi potrivit Dr. Akunyili, politicienii corupţi sunt plătiţi să nu inspecteze capacităţile de producţie sau să nu evalueze calitatea medicamentelor produse. Uneori fabrici mici de medicamente contrafăcute din nordul Chinei funcţionează în interiorul bazelor militare – un obstacol semnificativ pentru cei care ar fi dorit să notifice autorităţile. Cu câţiva ani în urmă, când softuri comerciale şi DVD-uri erau produse în interiorul bazelor militare din provincia Guangdong, autorităţile locale nu au putut să împiedice producţia.
Cercetările profesorului Jin Shaohong, director al Institutului Naţional pentru Controlul Produselor Farmaceutice şi Biologice al Chinei, afirmă că există îmbunătăţiri în calitatea produselor. În 1998, în jur de 14% din medicamente erau sub-standard; astăzi cifra este sub 10%. Beijingul a cheltuit sute de milioane de dolari pe inspecţii aleatorii la faţa locului. Însă, Dr. Jin susţine că “infractorii sunt foarte inteligenţi şi au cunoştinţe aprofundate de chimie“. Produsele falsificate sunt adesea făcute în aşa fel încât să treacă teste elementare de control al calităţii, folosind de pildă înlocuitori ai anumitor ingrediente, care au o activitate chimică foarte asemănătoare cu cea a ingredientului autentic.
Aşa s-a întâmplat cu exporturile de heparină, pastă de dinţi şi mâncare pentru animale din China spre SUA în ultimii trei ani. Este nevoie de atenţie sporită pentru a detecta falsurile. Deşi unii oficiali din Beijing iau măsuri, dacă politicienii continuă să protejeze infractorii şi fabricile conduse de personalul militar continuă să funcţioneze, medicamentele sub-standard vor fi în continuare produse.
Pentru că, dacă legislaţia specifică poate şi trebuie îmbunătăţită în China şi India, adevărata problemă este neaplicarea legilor existente. În ambele ţări sunt prea puţini inspectori care să examineze unităţile de producţie suspecte; aceşti inspectori sunt rareori intransigenţi când descoperă rezultate proaste. Iar atunci când îndrăznesc să ia măsuri, vinovaţii nu sunt deferiţi justiţiei.
Lucrurile se pot schimba, dar doar dacă autorităţile americane, europene şi africane continuă să preseze Beijingul şi New Delhi în vederea unor inspecţii mai riguroase şi a unei legislaţii mai bune. India a făcut un pas înainte, acceptând un parteneriat cu Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA şi permiţând accesul inspectorilor străini. Iar Agenţia intenţionează să creeze opt posturi full time, permanente, şi în China.
Demiterea şefului Agenţiei specializate chineze, Zheng Xiaoyu, anul trecut, pentru luare de mită de la firmele locale farmaceutice, a fost un răspuns politic puternic. Însă astfel de gesturi măreţe nu îmbunătăţesc calitatea medicamentelor care ajung la (şi îi ucid pe) cei mai săraci dintre africani şi asiatici, decât dacă sunt însoţite de verificări mai prozaice, dar esenţiale, la nivelul activităţilor de producţie şi distribuţie.
