Bill Gates şi-a anunţat recent retragerea din conducerea companiei Microsoft începând cu luna iulie 2008. Bill Gates şi prietenul său Paul Allen au fondat Microsoft în 1975 şi, de atunci încoace, Bill a fost figura cea mai proeminentă a companiei. Cu toate că Bill Gates a renunţat de ceva vreme la funcţia CEO, dedicându-se dezvoltării, el rămăsese foarte implicat în activitatea de zi cu zi a companiei cu ajutorul lui Steve Ballmer.
Conform comunicatului oficial Microsoft, retragerea lui Gates a fost gândită pe doi ani pentru a permite o tranziţie uşoară. El va renunţa total la implicarea în companie, urmând a se dedica proiectelor umanitare dezvoltate prin fundaţia Bill & Melinda Gates. Gates va rămâne alături de companie însă şi va fi consultat în problemele cele mai importante.
Gates a spus că doreşte să le ofere urmaşilor săi Ray Ozzie care va deveni Chief Software Architect şi Craig Mundie care va deveni Chief Research and Strategic Officer o tranziţie uşoară.
“Cu excepţia unei vacanţe vara aceasta, care va fi ceva mai lungă decât de obicei, voi munci la fel de mult în următorii doi ani”, a spus Bill Gates într-o conferinţă de presă la sediul general Microsoft din Redmond, Washington.
Totuşi, Bill Gates va începe să petreacă din ce în ce mai puţin timp în companie, mai ales după ce Ozzie şi Mundie vor începe să-i raporteze direct lui Ballmer de anul viitor. Însă Gates a subliniat că nu doreşte să renunţe şi la preşedinţia Consiliului de Administraţie. “Nu văd un moment în viitor în care să nu mai fiu preşedintele acestei companii. Voi rămâne mereu cel mai mare acţionar al Microsoft. Steve este al doilea şi cred că amândoi suntem foarte mândri de asta.
Gates spune că doreşte să se dedice cât mai mult rolului său de preşedinte al fundaţiei Bill & Melinda Gates. El recunoaşte că habar n-are ce va însemna să părăsească Microsoft după atâta vreme. “Nu ştiu cum va fi să nu mai vin aici în fiecare zi şi să lucrez minim 10 ore”, spune el.
“Bineînţeles că nu a fost o decizie foarte uşoară”, a declarat el. “Sunt norocos că am două pasiuni şi că ambele sunt atât de importante pentru mine. Chiar dacă mă pregătesc să schimb priorităţile… ştiu că Microsoft este o companie bine poziţionată”.
Ray Ozzie, actualul Chief Technology Officer, va prelua imediat poziţia de Chief Software Architect. Ozzie a venit în companie în aprilie 2005, când compania sa Groove Networks a fost achiziţionată de Microsoft. Ozzie este cunoscut mai ales pentru contribuţia sa la software-ul de colaborare şi e-mail Lotus Notes.
Un alt director executiv care va ocupa un nou post este Craig Mundie, care devine Chief Research & Strategy Officer şi care, alături de consilierul general al Microsoft, Brad Smith, se va ocupa de acţiunile companiei în privinţa proprietăţii intelectuale şi legislaţiei tehnologiei. Înainte, Mundie (56 ani) era Chief technical officer of Advanced Strategies and Policy şi lucra alături de Gates la stabilirea strategiilor de business ale Microsoft.
Înfiinţată în 2000, Fundaţia Bill & Melinda Gates este una dintre cele mai mari organizaţii caritabile din lume, care se ocupă cu iniţiative legate de sănătate şi educaţie pe întreg globul. Fundaţia este cunoscută în special pentru contribuţiile la îmbunătăţirea sănăţaţii populatiei din Africa. Bill şi Melinda Gates şi Bono, solistul formaţiei rock U2, au fost declaraţi de către revista “Time” “Oamenii anului” în 2005 pentru contribuţiile din Africa.
Persoane apropiate renumitului miliardar spun că, în ultimii ani, Gates a devenit mai pasionat de rolul sau ca filantrop decât de cel de şef al celei mai mari companii software din lume. El a declarat că se simte responsabil să facă lumea un loc mai bun tocmai pentru că a avut şansa să devină atât de bogat de pe urma succesului cu Microsoft.
În discursul său, Gates a ţinut să precizeze că rolul sau ca inovator în companie nu este chiar atât de crucial şi că Microsoft va continua să fie lider în producţia de software care schimbă viaţa oamenilor. “Lumea are tendinţa să arunce disproporţionat toată atenţia asupra mea”, a spus el.
“Compania noastră şi conducerea ei nu au fost niciodată mai puternice, iar Microsoft are o poziţie privilegiată care-i va aduce succes şi în anii ce vor veni. Sunt avantajat să am în cadrul companiei lideri precum Ray şi Craig. O să rămân în cadrul Microsoft full-time şi o să dau 100% până în iulie 2008; voi lucra alături de Ray şi Craig ca să mă asigur că tranziţia va fi una fără probleme. A fost o decizie foarte grea pentru mine. Sunt foarte norocos să am două pasiuni pe care să le simt la fel de importante şi care să-mi ofere provocări egale. În acest moment, când mă pregătesc pentru schimbare, sunt absolut sigur că în viitor Microsoft va avea aceeaşi traiectorie ascendentă”, a declarat Gates.
Gates a fondat Microsoft, pe vremea aceea Micro-Soft, în 1975, alături de Paul Allen, când a ales să renunţe în primul an de facultate la studiile de la Harvard University. Cinci ani mai târziu, Gates l-a convins pe amicul său de la Harvard, Steve Ballmer, să i se alature. Ballmer, primul non-inginer de la Microsoft, a devenit Chief Executive Officer în 2000 după ce, multă vreme, a fost considerat copilotul lui Gates.
Allen a plecat de la Microsoft în 1983 după ce a fost diagnosticat cu boala Hodgkin, un tip de cancer al sistemului limfatic.
Ballmer a afirmat că este un moment extrem de emoţionant pentru el, care a lucrat cot la cot cu Gates timp de peste 26 de ani. El a adăugat că, deşi rolul lui Gates în companie se diminuează, impactul pe care îl are asupra companiei va continua să se resimtă în următorii ani.
“Deşi Bill va petrece mai puţin timp aici, amprenta sa asupra companiei nu se va sterge niciodată”, a spus el. “Se va reflecta în continuare în tot ceea ce facem”.
Într-adevăr, înlocuirea lui Gates va fi o responsabilitate destul de mare şi se pare că aceasta va cădea pe umerii lui Ozzie despre a carui numire pe postul de Chief Architect analiştii spun că nu este o surpriză.
“Mă aşteptam ca Ray Ozzie să devină inima Microsoft încă din momentul în care a fost angajat”, spune Rob Enderle, analist de la Enderle Group. El spune că postul de Chief Software Architect înseamnă să fii “programatorul programatorilor” de la Microsoft. Din anumite puncte de vedere, Ozzie este chiar mai calificat decât Gates pentru a ocupa acest post.
Gates se va retrage din activitatea companiei imediat ce Microsoft va lansa Office 2007 şi Windows Vista, două dintre cele mai mari şi mai ambiţioase produse ale companiei din ultima vreme.
La modul simplist spus, Gates va fi înlocuit de o gândire colectivă, poate mai lentă, dar în mod cert mai eficientă şi mai vizionară. Este o metodă fezabilă prin care compania încearcă să-şi reducă dependenţa de un anume individ, oricare ar fi acesta. Imediat după anunţul lui Gates au apărut voci pe Wall Street, dar şi în presă care au cerut demisia directorului executiv Steve Ballmer, căruia i se reproşează o serie de erori manageriale, manevrele financiare care au dus la scăderea valorii acţiunilor companiei şi anchetele antitrust care au avut loc în Statele Unite şi Europa. Rob Enderle crede că actuala situaţie de la Microsoft îl va împinge pe Ballmer să-şi părăsească postul în următorii doi până la cinci ani. Dar Ballmer pare să nu gândească aşa, pentru că la conferinţa de presă din 15 iunie a respins ideea categoric, ba chiar a plusat: el a declarat, cu un ton încrezător şi optimist, că Microsoft intenţionează să-şi extindă reţeaua de clienţi cu un miliard de persoane în cursul următorilor zece ani.