Deseori am vazut pe ecranele televizoarelor demonstratii ingenioase ca maniera de desfasurare sau violente împotriva politiei, desfasurate o data cu reuniunile anumitor organizatii internationale. Acestea sunt clasificate sub confortabila denumire de organizatii antiglobalizare, fara sa se stie însa prea multe despre cine sunt participantii, care sunt scopurile lor si de ce apeleaza la violenta atunci când o fac.
Miscarea anti-globarizare îsi are originea în miscarile non-violente ale actiunii directe din Statele Unite si Europa din deceniul 7 al secolului XX, de la care a “mostenit” structura bazata pe mici grupuri autonome, practica luarii deciziei prin consens si un stil de protest care se circumscrie practicilor nesupunerii civile.
Miscarea anti-globalizare este caracterizata, în primul rând, prin diversitate, atât doctrinara, cât si tactica si actionala. De aceea, este imposibil sa vorbim de o ideologie a acestor miscari. Ele adopta o serie întreaga de teme, referitoare la drepturile omului, ecologism, drepturile animalelor, etc. Totusi, ideologia dominanta pentru majoritatea activistilor anti-globalizare o reprezinta o forma fluida a anarhismului. Ei sunt dispusi sa accepte economia politica a marxismului, sustin organizarea bazata pe comunitati mici, însa nu exclud grupurile mari, privesc cu suspiciune orice structura de autoritate, în special statul, însa nu neaga în totalitate nevoia de putere statala, în anumite grade si forme.
Identificarea “tintelor”
Aceasta miscare, desi are o serie întreaga de productii intelectuale originale, nu se poate defini printr-o ideologie unitara, ceea ce îi leaga fiind mai degraba obiectivele comune, sau mai bine spus “tintele comune”.
Activismul miscarilor antiglobalizare este orientat, în principal, împotriva “big business” – puterea corporatiilor multinationale, si, în al doilea rând, împotriva acordurilor globale asupra cresterii economice. Acuzatiile privind exploatarea si abuzurile asupra drepturilor omului au aparut înca de la jumatatea anilor ’90, atunci când o serie de corporatii cu un brand puternic, precum Nike, Gap, Starbucks, au fost acuzate de interzicerea sindicalizarii, de conditii de munca exploatatorii si practici de folosire a muncii copiilor, la scara globala. Printre alte multinationale au fost enumerate McDonalds, Shell Oil si Monsato. Lista de acuzatii cuprinde un spectru larg, mergând de la plata unor salarii foarte mici, lipsa asigurarilor de sanatate, distrugerea ecosistemelor si a padurilor tropicale, pâna la folosirea de pesticide, productia de alimente modificate genetic, violarea drepturilor animalelor, terminând cu asocierea cu regimuri politice violente si represive.
Aceste acuzatii continua si în prezent, însa lor li s-au adaugat, în prezent, demonstratii împotriva Organizatiei Mondiale a Comertului, Fondului Monetar International si Bancii Mondiale. Din perspectiva militantilor antiglobalizare, aceste institutii netezesc drumul puterii corporatiilor multinationale, ceea ce face ca, treptat, guvernele statelor sa devina treptat, în plan international, mai putin importante decât institutiile economice globale si de eforturile acestora de a directiona si largi cresterea economica. Activistii sunt însa destul de divizati în pozitiile lor. Cea mai mare parte sprijina restructurarea corporatiilor în sensul cresterii responsabilitatii si transparentei; un segment mai mic al acestei miscari, desi sprijina aceleasi obiective, doreste disparitia totala a structurilor globale, inclusiv a OMC-ului.
O alta directie de atac, în afara corporatiilor multinationale si a institutiilor internationale de schimb, o reprezinta capitalismul însusi, considerat a fi principalul vinovat pentru ignorarea nevoii de bunastare a indivizilor,pentru distrugerea diversitatii culturale si a planetei în goana pentru crestere economica si profit.
Cine sunt militantii anti-globalizare?
Principala caracteristica a acestor miscari este diversitatea. Ele reunesc mai multe generatii (însa cei mai multi militanti sunt tineri), diferite clase sociale si categorii ocupationale si mai multe teme politice. Pentru cele mai multe dintre grupurile care participa la demonstratiile antiglobalizare, globalizarea nu este un scop în sine, ci doar un mijloc în vederea atingerii unui alt scop. Practic, participarea mai multor grupuri cu interese comune, duce la crearea unei organizari puternice, important factor de auto-identificare pentru membrii diferitelor miscari si de identificare în opinia publica.
Protestatarii reprezinta un spectru larg de cauze si scopuri – ecologisti, activisti pentru drepturile animalelor, membri de sindicat, aparatori ai drepturilor omului, anarhisti. Însa, cu exceptia câtorva organizatii mari, bine cunoscute, numele si titulaturile grupurilor implicate nu spun nimic. Sunt doar organizatii mici, cu un numar mic de membri, formate strict pentru nevoi de moment, care îsi schimba numele frecvent, sau sunt localizate în anumite regiuni; în multe cazuri, membrii anumitor grupuri sunt simultan suporteri ai mai multor cauze. Mult mai importanta decât organizarea sunt cauzele si motivatiile care îi anima pe acesti militanti. În functie de acestea, se pot face estimari în ceea ce priveste tipul de protest pe care îl vor genera.
Dintre cele mai cunoscute organizatii si cauze prezente în demonstratiile antiglobalizare fac parte: AFL-CIO, care actioneaza în numele intereselor sindicale; People for Ethical Treatment of Animals (PETA) una dintre cele mai importante grupuri de aparare a drepturilor animalelor. Rainforest Action Network, Earth First! si Sierra Club sunt printre cele mai bine-cunoscute organizatii ecologiste, în vreme ce Global Exchange, Direct Action Network, Nader’s Group si Global Trade Watch militeaza pentru apararea drepturilor omului. Printre grupurile militante care au facut deseori apel la violenta se numara Third Position, Black Bloc, Anarchist News Service, Black Army Faction si Anarchist Action Collective, care se revendica de la miscarea anarhista si care îsi legitimeaza deseori actiunile violente prin doctrina de sorginte anarhista a actiunii directe si propagandei prin fapte.
În functie de evenimentul care a determinat protestul, la demonstratiile antiglobalizare participa, în numar semnificativ, organizatiile sindicale. Un astfel de exemplu este demonstratia de la Seattle, din noiembrie 1999, atunci când agenda Organizatiei Mondiale a Comertului a cuprins numeroase referiri la conditiile de munca, unde sindicatele au contribuit masiv nu doar la protestele de strada, ci si la organizarea si finantarea lor.
Avantajele noii tehnologii
În vreme ce diversitatea a contribuit la modernizarea si întarirea protestelor si demonstratiilor, noile tehnici si tehnologii, colective si individuale, au schimbat radical înfatisarea activitatilor protestatare.
Cel mai mare impact îl are Internetul, datorita faptului ca permite organizatorilor sa aranjeze foarte repede si usor demonstratiile si protestele la nivel planetar. Indivizi si grupuri sunt capabili, prin intermediul acestui mijloc, sa stabileasca date, sa împartaseasca experiente, sa accepte responsabilitati, sa asigure logistica necesara, sa coordoneze nenumarate activitati, imposibil de întreprins la fel de repede si eficace în trecut. Demonstratiile internationale pot fi organizate la aceeasi data, astfel ca o serie întreaga de proteste au loc concertat, în diverse locuri. Internetul a oferit un nou suflu filosofiei anarhiste, permitând comunicarea în lipsa unui centru de comanda si coordonarea cu un minimum de resurse si birocratie.
Organizarea protestelor propriu-zise se face cu câteva luni înainte, fiecare din micile grupuri participante asumându-si o anumita sarcina, de la furnizarea locurilor de cazare pentru demonstranti, pâna la mâncare si transport. Dintre manierele de protest, cele mai importante sunt cele întreprinse cu violenta, în care au loc atacuri asupra proprietatii sau asupra reprezentantilor autoritatilor – politie în special, si tehnica numita “reclaim the streets” (dupa numele organizatiei care a folosit-o initial), care transforma demonstratiile în adevarate spectacole ambulante.
Miscarile antiglobalizare reprezinta una dintre cele mai moderne forme de manifestare politica si, desi sansele de institutionalizare sunt minime (date fiind principiile miscarii), potentialul acestor miscari este, paradoxal, foarte mare, în contextul unei lumi globale.
