Deşi în deceniile trecute au existat relaţii adverse între China şi Rusia, pe de o parte, şi între China şi India, pe de altă parte, în prezent, dată fiind schimbarea paradigmei teoriei relaţiilor internaţionale, în care tendinţa dominantă este de cooperare, este posibilă iniţierea unei cooperări triunghiulare între India, China şi Rusia.
Formarea unei axe Rusia-India-China este un fapt politic foarte important în era post-Război Rece. Iniţiatorul acestei propuneri a fost preşedintele rus Boris Elţân în 1993. Ideea a fost reluată de primul ministru rus Evgheni Primakov câţiva ani mai târziu. În timpul vizitei sale în India în 1998, Primakov a argumentat faptul că o astfel de iniţiativă ar reprezenta un impuls major pentru stabilitatea regională şi globală. Ideea a luat o formă tangibilă când cei trei miniştri de externe, Ivanov, Tang Jiaxuan şi Sinha, s-au întâlnit cu ocazia Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York, în septembrie 2002. Deşi întâlnirea nu s-a fructificat în nici un rezultat concret, totuşi ea a reprezentat prima încercare majoră a celor trei state de a delibera cu privire la problemele globale.Iniţiativa lui E. Primakov se desfăşura pe fondul imposibilităţii Rusiei de a influenţa în mod decisiv acţiunile pe care NATO tocmai se pregătea să le iniţieze împotriva Iugoslaviei. A fost un demers care avea ca scop colaborarea celor trei ţări cu scopul de a contrabalansa monopolaritatea americană, care tocmai se instaura.
Atunci, mulţi dintre observatorii scenei politice internaţionale (atât străini, cât şi ruşi) au criticat ideea cooperării Rusiei cu cele mai populate (40% din populaţia globului este concentrată în China şi India), dar nu şi cele mai bogate ţări ale lumii. Cu timpul, a devenit clar şi pentru diplomaţia celor trei state că dezvoltarea relaţiilor trilaterale se dovedea a fi o iniţiativă importantă, mai ales din punctul de vedere al consolidării poziţiei celor trei în arena internaţională. Tocmai acest aspect constituie forţa motrice a acestui “trialog”. Unul dintre primele rezultate obţinute în urma convorbirilor celor trei îi priveşte pe aceştia în mod direct. Este vorba despre apropierea sino-indiană, cel mai bun exemplu în acest sens constituindu-l vizita la New Delhi a premierului Wen Jiabao, în aprilie 2004. Cu acel prilej, cele două părţi au semnat circa 10 acorduri în diferite domenii şi, poate că acesta este cel mai important aspect, au reuşit să convină asupra unei modalităţi de rezolvare a problemelor de frontieră existente între cele două ţări. Mass-media internaţională a acordat o atenţie deosebită atunci cuvintelor rostite de primul ministru indian, Manmohan Singh, cu prilejul convorbirilor cu omologul său chinez: “Noi putem să transformăm lumea. “
Atunci când Primakov a sugerat posibilitatea creării unei astfel de axe, el a afirmat faptul că aceasta ar putea fi o opoziţie viabilă la supremaţia Americii. Propunerea lui Primakov pleca de la ipoteza că, deşi există o superputere (SUA), ţări ca India, Rusia, China au nevoie de o lume multipolară pentru a-şi asigura interesele naţionale. Pentru construcţia unei astfel de lumi multipolare, triunghiul strategic India-Rusia-China este indispensabil.
Rusia, China şi India au numeroase interese convergente care ar putea da substanţă dialogului tripartit. Toate trei împărtăşesc îngrijorarea privind dominaţia SUA şi toate trei au reacţionat într-o oarecare măsură faţă de războiul din Irak. Cele trei state susţin primatul Naţiunilor Unite în ceea ce priveşte capacitatea de soluţionare a crizelor internaţionale şi toate sprijină principiul non-intervenţiei în afacerile interne ale unui stat.
Analizând perspectiva iniţierii unei cooperări triunghiulare între Rusia, China şi India, apare necesitatea clarificării unor chestiuni de interes global: ce fel de cooperare este posibilă între cele trei şi care ar putea fi ariile de cooperare?
Există o serie largă de chestiuni şi domenii în care cele trei state ar putea coopera. Aceste arii includ: anti-unilateralismul, drepturile omului, contraterorismul, protecţia mediului înconjurător, lupta împotriva traficului de droguri, împotriva spălării banilor şi a criminalităţii transfrontaliere. Orice analiză sau reflectare asupra perspectivei şi posibilităţii de cooperare între cele trei state începe cu o clară înţelegere a contextului în care ar fi posibilă şi ar putea progresa o astfel de cooperare. Toate cele trei state au o lungă istorie de interacţiune, schimb şi cooperare. După cel de-al doilea război mondial, s-au înregistrat faze de suişuri şi coborâşuri în relaţiile dintre ele. Au fost chiar perioade de totală răcire a relaţiilor, chiar de ostilităţi efective (relaţiile sino-sovietice în ani ’60 şi relaţiile sino-indiene la începutul anilor ’60). Abia spre sfârşitul anilor ’70, a început o restructurare a relaţiilor, în particular a relaţiilor India-China şi China-Rusia.
Sfârşitul Războiului Rece a accentuat necesitatea restructurării şi reajustării relaţiilor, iar procesul de cooperare a fost accelerat pe la jumătatea anilor ’90. De vreme ce toate cele trei state sprijină o ordine internaţională justă şi raţională, bazată pe democratizare şi multipolarizare, există o serie de arii posibile pentru cooperarea politică, economică şi strategică între cele trei state.
1. securitatea energetică
Rusia este o ţară cu surplus energetic, în vreme ce China şi India sunt deficitare în acest sector. Dacă cele trei state pot conlucra, ar putea investi în proiecte comune care ar facilita transferul de petrol şi gaze din Rusia spre China şi India. Această axă ar putea îmbunătăţi scenariul securizării energiei atât în Asia, cât şi pe plan global.
2. ASEAN
Toate cele trei ţări au participat la TAC (Tratatul de Prietenie şi Cooperare ASEAN) şi la forumul privind securitatea regională din Phnom Penh. Sunt astfel primele ţări din afara ASEAN care au semnat un pact pentru a deveni parteneri strategici cu ASEAN. De asemenea, ele intenţionează să dea o mai mare forţă strategică Forumului Regional ASEAN.
3. Naţiunile Unite
China şi Rusia sunt ambele membri permanenţi în Consiliul de Securitate ONU. India intenţionează să dobândească şi ea acest statut. Rusia, China şi India se subscriu principiului potrivit căruia responsabilitatea de a se preocupa de dezvoltarea economică şi socială globală, precum şi de ameninţările la pacea şi securitatea internaţională trebuie să fie exercitate în mod multilateral. Toate trei consideră că ONU trebuie să îndeplinească rolul central, fiind cea mai reprezentativă organizaţie mondială.
Ministrul de externe rus Igor Ivanov a afirmat că Rusia vede în acest triunghi strategic un factor de stabilitate globală. Factorul major care a contribuit la această iniţiativă de cooperare trilaterală este unilateralismul SUA, tendinţa SUA de a căuta soluţii militare la problemele de securitate globală, în afara cadrului Naţiunilor Unite. Waltz argumentase încă din 2000 că politicile “neadecvate” ale SUA faţă de Rusia şi China determină o apropiere a acestor două ţări şi ar putea chiar să ducă la formarea unei noi balanţe de putere împotriva SUA.
Raporturile dintre India şi China au oscilat între cooperare, conflict şi competiţie, şi afectează relaţiile internaţionale la nivel regional în Asia de Sud, Asia de Sud-Est şi la nivel mondial. Iniţial, după al doilea război mondial, cele două state au colaborat în cadrul aşa-numitei mişcări de nealiniere. Principala problemă diplomatică nerezolvată în relaţiile Indiei cu China a constat în demarcarea frontierei care începe cu Kaşmirul de Est, trece prin culmile himalayene, prin Nepal şi Bhutan şi se opreşte la poalele munţilor.
Beijingul a adoptat o politică specială faţă de problematica din vestul şi estul Indiei. Protestele guvernului Nehru au provocat incursiunea din octombrie 1962 a forţelor chineze, declanşată pe fondul crizei cubaneze şi a celei sino-sovietice şi a atitudinii faţă de Tibet (Dalai Lama s-a refugiat în India după represiunile din 1959). Armata populară a înfrânt unităţile indiene din zona estică Nefa, dar apoi s-au retras, în timp ce Moscova şi Washingtonul pregăteau ajutor pentru India. De la războiul din 1962, interacţiunile şi schimburile dintre cele două state au rămas reduse, mai ales pentru două state care au o frontieră comună. În absenţa unei cooperări economice semnificative şi a unor dialoguri politice, percepţia fiecărei ţări despre cealaltă a devenit un factor major determinant în relaţiile sino-indiene.
Continuare în numărul viitor
