Referendumul din Transnistria din 17 septembrie 2006 nu a însemnat altceva decât o lovitură semnificativă a forţelor de influenţă ruseşti asupra chestiunii de integritate teritorială a Republicii Moldova. Integritatea teritorială mai reprezintă o problemă majoră pentru Moldova şi orice acţiune întreprinsă împotriva soluţionării conflictului din raioanele de est ale Moldovei este interpretată ca o ameninţare la adresa securităţii statului.
Strategia „3D”
În ultimii ani, mulţi analişti şi politicieni şi-au dat cu părerea referitor la soluţionarea problemei transnistrene, de la planuri de federalizare a Republicii Moldova la cele de demilitarizare şi democratizare a Transnistriei. Pe seama disputelor politice cu privire la soluţionarea chestiunii transnistrene s-au creat două blocuri de abordări strategice neformale – prorusesc, format din grupuri de presiune ruseşti care susţin ideea OSCE de federalizare a Republicii Moldova şi cel proeuropean, care, de facto, susţine ideea demilitarizării doar a Transnistriei şi nu a întregii republici. Interesele politice ale Rusiei şi-au găsit expresia în politica de federalizare a Transnistriei, care îi oferă regiunii o cale liberă spre o eventuală independenţă faţă de Moldova. Nu este clară poziţia OSCE de a pleda în continuare pentru politici de federalizare a ţării, când toate proiectele recente au eşuat.
Demilitarizarea raioanelor de est ale Moldovei ţine de implementarea strategiei „3D” ce are la bază, de facto, semnarea unui „Acord internaţional în reglementarea conflictului din Moldova“ dintre Republica Moldova şi mediatorii fără implicaţii directe în conflict – România, SUA, UE, Ucraina şi OSCE. Acest document-proiect „3D” are trei obiective decesive – demilitarizarea, democratizarea şi decriminalizarea Transnistriei pentru reintegrarea teritorială a Republicii Moldova. Tonalitatea acestei strategii nu este militară şi nu presupune oaplicare a forţei sau a măsurilor de constrângere. Din contră, se face apel la crearea mecanismelor speciale democratice de implementare în mod consecutiv a procesului de demilitarizare, decriminalizare, democratizare cu sprijinul diplomatic al SUA, României, Ucrainei, UE şi OSCE. Rusia este partea reală cu implicaţii directe în conflictul transnistrean şi joacă rolul de oponent în acest proces de soluţionare a problemei, însă, dacă Rusia refuză în mod diplomatic să ia parte în calitate de mediator la acest proces de soluţionare şi să-şi retragă forţele militare din Transnistria, atunci strategia „3D” prevede ca Republica Moldova să-şi asume dreptul de stat suveran şi să apeleze la SUA şi la structurile internaţionale ca OSCE şi UE pentru consolidarea unui cadru de lucru – Consiliu Colectiv de Reglementare cu caracter provizoriu – care ar respecta formatul „3+1” (OSCE, UE şi SUA plus Moldova) pentru monitorizarea procesului de soluţionare a conflictului transnistrean. În acest caz, forţele pacificatoare ruseşti din raioanele de est ale republicii vor fi înlocuite cu cele ale ONU sau UE. Cel din urmă moment rămâne de negociat, deoarece se admite ideea că atât forţele pacificatoare ale ONU, cât şi cele ale UE ar putea fi prezente pe teritoriul Transnistriei.
Demilitarizarea
Demilitarizarea regiunii are ca miză evacuarea trupelor ruseşti din raioanele de est ale Moldovei. Prezenţa forţelor armate ruseşti în regiune influenţează doar negativ sectorul politic şi economic al ţării, creând noi premise de contradicţii şi dispute politice dintre Chişinău şi Moscova cu privire la securitatea naţională a ţării. De pe urma presiunilor ruseşti, în societatea Republicii Moldova s-a creat o atmosferă de nelinişte şi nesiguranţă, fiind completată cu ultimele evenimente dramatice de la Tiraspol.
Decriminalizarea şi democratizarea
Decriminalizarea regiunii presupune stoparea traficului ilicit de armament şi a fluxurilor de contrabandă care astăzi domină economia tenebroasă a Moldovei. În final, se aplică democratizarea ca proces în care trebuie să fie implementate valorile democratice şi cele europene legate de vectorul politic al ţării şi asimilate de populaţia din raioanele de est ale Moldovei. Democratizarea este actul culminant care va contribui, conform strategiei „3D”, la integritatea teritorială a ţării.
Rusia este sigură în politica sa de influenţă în regiune deoarece nu a simţit încă o altă putere care ar dezechilibra poziţia ei şi ar face-o să-şi schimbe strategia şi să-şi revendice priorităţile în Transnistria. Contradicţiile politice pe seama conflictului transnistrean au trecut bunăoară într-o nouă sferă, din cea politică în cea economică, declanşându-se războiul vinurilor şi apoi cel energetic dintre Moscova şi Chişinău. După aceste evenimente, o chestiune a devenit evidentă pentru Chişinău – situaţia nu poate rămâne astfel. Chiar dacă cheile de soluţionare a problemei, cum susţine Kremlinul, se află în mâinile Chişinăului, o eventuală presiune rusească, fie aceasta implementată prin politici energetice fie altfel, nu poate fi evitată, este nevoie de a găsi o alternativă de soluţionare a problemei transnistrene.
Un parteneriat european
Alternativa acestor chei este nu altceva decât un puternic parteneriat strategic cu structurile europene, care ar permite Republicii Moldova să-şi exprime poziţia faţă de problema transnistreană la scară mondială şi, astfel, să-şi găsească aliaţi politici în soluţionarea acesteia, apelând la şi aplicând regulamentele internaţionale şi nu forţa, aşa cum Rusia încearcă să se menţină pe poziţii în regiune.
Balanţa de puteri în Sud-Estul Europei revine României, Bulgariei şi restului Balcanilor. Nici una din ţările respective nu este capabilă să influenţeze situaţia creată în regiunea transnistreană. Aderarea Bulgariei şi României la UE contribuie la modificarea politicilor geostrategice ale acesteia din urmă. Această modificare ar putea fi în favoarea Republicii Moldova, dacă analizăm importanţa menţinerii securităţii şi stabilităţii economice în Sud-Estul Europei. Republica Moldova ar trebui să se implice mai intens în politicile economice regionale, contribuind la crearea unei euroregiuni, cum ar fi de exemplu Iaşi-Ungheni, pentru a deschide astfel uşile investitorilor din UE şi a-şi consolida un teren stabil de export spre Sud-Estul Europei. Acest moment ar depăşi chestiunea transnistreană şi ar putea contribui la aderarea Moldovei la o conductă europeană de gaze naturale ce ar face ţara să nu mai depindă energetic de Rusia şi astfel Moldova ar putea pune un embargou total Transnistriei.
Problema Transnistriei aparţine UE
Evident că nesoluţionarea chestiunii transnistrene nu reprezintă altceva decât un mare obstacol pentru UE în realizarea politicilor de securitate în Sud-Estul Europei, care ţine de lupta împotriva crimei organizate transfrontaliere, lupta împotriva traficului de fiinţe umane şi traficului ilicit de armament. Este ştiut că armamentul din depozitele ruseşti din Transnistria a ajuns în Cecenia. Eventual, planul de demilitarizare a regiunii ar închide uşile comerţului ilegal de armament şi ar opri producerea acestuia în Transnistria, unde se găsesc întreprinderi militare unice în felul lor şi reprezintă puncte strategice în industria militară a Rusiei încă din perioada sovietică.
Regimul lui Smirnov
Puterea politică a lui Smirnov este anticonstituţională şi se concentrează într-un regim totalitar-poliţienesc. Mai mult decât o dictatură politică, această autodeclarată putere se bizuie doar pe influenţa rusească în regiune. Regimul lui Smirnov nu este recunoscut decât de Rusia şi de liderii politici ai surorilor compatrioate ale Transnistriei – Abhazia şi Osetia de Sud, cele două regiuni separatiste din Georgia.
Sub egida lui Smirnov, Transnistria devine izolată de Republica Moldova, inclusiv de Europa. Fluxul de informaţie din UE şi Moldova se opreşte la aşa-zisa „frontieră de trecere” în raioanele de est ale Moldovei. În schimb, televiziunea transnistreană difuzează informaţii propagandistice despre statul bunăstării transnistrean cu aluzii la actuala guvernare a Republicii Moldova. Beneficiind de susţinerea Rusiei, Smirnov urmăreşte posibil consolidarea regimului autoritar având ca exemplu cazul Uzbekistanului cu preşedintele autocrat Islam Karimov, al Turkmenistanului cu preşedintele autoritar Sapurmurat Niyazov sau al Kârgâzstanului cu preşedintele dictator Askar Akaev. Aceste dictaturi politice reprezintă consecinţele scenariului rusesc implementat acum mai bine de un deceniu în fostele republici sovietice, inclusiv în Rusia, când politica lui Elţân a mizat pe bancherii şi oamenii de afaceri cu venituri subterane numărate în miliarde de dolari americani, persoane care intraseră în guvern, influenţând conducerea statului potrivit propriilor interese.
Regimul lui Smirnov este o marionetă într-un mare context de interese politice şi energetice ruseşti. Smirnov tinde să fie un lider autoritar atâta timp cât Rusia are interese în Sud-Estul Europei. Astfel, Transnistria pare a fi o jucărie în mâinele Rusiei cu care se poate manipula până se ajunge la alta – Balcanii.
