În ajunul căderii lui Ceauşescu a rulat un film stupid ca mai toate filmele din perioada comunistă, dar cu un titlu premonitoriu: „Noiembrie, ultimul bal”. Alegerile europene şi referendumul par să reprezinte ultimul bal pentru Traian Băsescu.
Această campanie electorală ne arată un preşedinte obosit atât fizic, cât şi mai ales ca iniţiativă politică, neinspirat în acţiuni, primind decontul unor acţiuni politice negândite suficient. Cum s-a ajuns aici?
Lipsa unor consilieri competenţi
Momentul referendumului pentru suspendare a fost apogeul omului politic Traian Băsescu. De atunci, preşedintele o ţine tot într-o gafă, în toate planurile: politic, strategic, comunicaţional, uman. Desigur, greşelile sunt umane, însă la Traian Băsescu nu mai există nici măcar un „damage control” după erori, multe din acţiuni fiind pur şi simplu neinspirate. Eu nu cred acum că preşedintele este atât de inconştient încât să respingă sfaturi bune, utile pentru imaginea sa. Plecarea soţilor Săftoiu nu a fost acoperită, Valeriu Turcan şi Sebastian Lăzăroiu având competenţe mai mult decât limitate. Apogeul a fost interviul de la Realitatea TV din campanie, cu cele două gafe monumentale, minciuna cu privire la numărul românilor omorâţi în Italia şi citatul din Patriciu atribuit lui Raţiu. (Rămâne însă întrebarea de ce Realitatea i-a pus la dispoziţie preşedintelui un moderator integru şi nu pe Liana Pătraş, de exemplu, una din fanele preşedintelui.)
Pierderea concretului
Până de curând, preşedintele se implica mai ales în acţiuni concrete, cu efect practic asupra oamenilor. Salvarea ziariştilor răpiţi în Irak, vizitele pe teren la inundaţii, podul de la Mărăcineni. Până şi curăţarea gunoaielor de la Glina avea o urmă de concreteţe. În ultima vreme însă, preşedintele adoptă numai teme abstracte, ratează evenimentele cu potenţial de imagine (de ce oare nu s-a dus în Italia, în primele momente ale izbucnirii cazului Mailat, nu pot înţelege). Reforma clasei politice, votul uninominal, mogulii sunt teme abstracte, fără un impact imediat asupra oamenilor şi, în plus, sunt utilizate de trei ani cam în fiecare apariţie publică. În campania electorală repetă aceleaşi lucruri pe care le spune de trei ani: Patriciu, Voiculescu, Iliescu, cârdăşii, listaci, expiraţi…
Pierderea laturii umane
Când preşedintele dansa cu ţigăncile la terasă avea farmec. Era ceva inedit, uman, departe de scorţoşenia activistului de partid Ion Iliescu sau a răcelii distante a intelectualului Emil Constantinescu. Treptat însă, aceste gesturi au dispărut în favoarea gesturilor tipic electorale (să te duci în ziua referendumului la supermarket să cumperi apă minerală şi bere numai gest „uman” nu este…). O mare greşeală a fost că nu s-a profitat mediatic de boala preşedintelui care a fost transformată în secret de stat ca pe vremea comunismului. S-a pierdut astfel implicarea emoţională a cetăţenilor.
Mediatizarea exagerată
Deşi acum se plânge de un blocaj mediatic, evidenţele sunt altele, şi electoratul nu poate fi minţit chiar atât de neruşinat. De trei ani de zile, preşedintele este omniprezent în mass-media. Chiar şi în momentele în care spunea că este prigonit de moguli avea două apariţii pe săptămână la televiziuni (în afara declaraţiilor de presă de la Cotroceni). Era evident că o astfel de expunere exagerată va duce la epuizarea personajului Traian Băsescu, oricum nu unul foarte complex încât să poată rezista timp de trei ani, zi de zi, fără să plictisească. Sfârşitul său ca personaj mediatic a fost marcat de momentul în care Dan Diaconescu a avut o audienţă mai mare cu Elodia.
Greşeli politice.
PLD a fost un proiect fără viitor. Încă de acum un an scriam că PLD-ul nu va face decât să mute războiul fratricid dintre PD şi PNL între PD şi PLD. Pseudo-liberalii lui Stolojan nu au luat din electoratul PNL, ci din cel al PD-ului, susţinătorii preşedintelui neştiind în momentul de faţă care este de fapt partidul care se bucură de susţinerea preşedintelui. Aceste alegeri pot aduce în prim-plan nemulţumirile din PD, care momentan sunt bine ţinute sub control. În momentul în care Traian Băsescu îşi va fi pierdut rolul de locomotivă şi nu va mai prezenta o garanţie pentru obţinerea puterii, n-ar fi exclus ca partidul să se reorienteze. De asemenea, faptul că s-a aliat cu PSD-ul doar pentru a-l da jos pe Tăriceanu a fost o mare greşeală politică, la fel referendumul inutil. El şi-ar fi putut apropria legea guvernului, aşa cum a făcut cu proiectul pensiilor şi toată lumea ar fi rămas cu convingerea că dacă nu era preşedintele nu am fi avut vot uninominal (ceea ce nici nu este ceva neadevărat). Aşa însă, oricum ar fi, va ieşi prost. Dacă va aproba proiectul guvernului le va ridica mingea la fileu liberalilor, dacă nu îl va aproba, toată lumea îl va arăta cu degetul ca principal vinovat pentru ratarea introducerii votului uninominal.
Lipsa alternativei.
Traian Băsescu a făcut aceeaşi greşeală ca şi cei „322” la referendum. Nu arată alternativa. OK, reformăm clasa politică, schimbăm din temelii sistemul, dar cu cine? Cu Elena Udrea? Cu Emil Boc? Cu Marinescu-Bideu, cu Willi Brânză, Nati Meir şi ceilalţi traseişti aciuaţi pe lângă PD? Cu această caricatură de partid liberal-democrat sau democrat-liberal născut peste noapte şi fără ca membri de rând să ştie? În condiţiile în care în ultima vreme în presă încep să apară din ce în ce mai multe articole despre afacerile PD-ului faptul că preşedintele îi exclude din „tagma corupţilor” devine hilar. Preşedintele nu are o alternativă serioasă, nu doar din punct de vedere moral, cât măcar din punct de vedere al competenţelor.
Lipsa realizărilor.
După trei ani de mandat, preşedintele nu prea are mare lucru să-şi treacă în bilanţ la capitolul realizări, decât lucruri negative: o politică externă varză, ţeapa luată în relaţia cu Moldova, ţeapa luată în relaţia cu Ucraina, ţeapa cu axa Bucureşti-Londra-Washington, distrugerea unei majorităţi parlamentare, stricarea unei alianţe politice, crearea unui avorton politic (PLD), (minim) un scandal pe săptămână, transformarea DNA-ului în „poliţie politică”, slăbirea instituţiilor statului, nici măcar o condamnare pentru corupţie. La capitolul realizări sunt mai degrabă elemente care nu ţin de job-description-ul său: salvarea ziariştilor, un pod dat în funcţiune mai devreme, un drum naţional eliberat în timp-record… Lui Traian Băsescu i se potriveşte foarte bine celebra zicală din fotbal „S-a născut talent şi a murit speranţă”. Practic, Traian Băsescu nu se poate lăuda cu nimic în nici una din funcţiile pe care le-a deţinut: ministru al Transporturilor, primar al Capitalei, preşedinte. De fiecare dată a dat naştere unor aşteptări uriaşe, din păcate niciodată împlinite. Vorbele sunt OK, însă nu pot ţine la nesfârşit loc de fapte. Mai devreme sau mai târziu vine şi scadenţa.
Izolarea politică.
Scorul slab obţinut de partidele sale la europarlamentare (36%, însumate) este prea mic în condiţiile în care trendul lor este unul descendent şi nu-i permite crearea unui pol suficient pentru a obţine guvernarea. Ostilizându-şi întreaga clasă politică nu a lăsat loc de colaborare, iar declaraţia sa despre cei care vor „zgâria cu gheruţa” pe la porţile palatului Cotroceni nu este de natură a creşte şansele dialogului. Reducerea şanselor ca gruparea sa să ajungă la guvernare poate îndepărta din sponsorii partidului sau din traseiştii acumulaţi.
Neasumarea eşecurilor.
Traian Băsescu a evitat asumarea vreunui eşec la referendum, acuzând televiziunile şi guvernul, clasa politică. El devine astfel la fel ca toţi ceilalţi pe care îi critică. Această neasumare are toate şansele să accentueze şi mai mult nerealizările mandatului său.
Ratarea temelor discursive
Traian Băsescu a avut câteva teme discursive majore: anticorupţia, schimbarea clasei politice, anticomunismul şi antisecuritatea, dragostea poporului. Anticorupţia a fost pierdută în momentul în care peste 50% dintre români sunt convinşi că DNA face poliţie politică. În plus, cercetările sociologice ne arată că pentru populaţie contează mai mult corupţia funcţionarului care ia un plic de cafea decât a politicienilor, considerată cumva implicită. Explicaţia este una simplă: acel plic de cafea îl afectează direct, fiindcă trebuie să-l cumpere din banii săi, în vreme ce „caltaboşii“ nu. Schimbarea clasei politice este un proiect eşuat în condiţiile în care PD(L)-ul este plin de traseişti politici, de figuri compromise, iar Elena Udrea este principalul purtător de cuvânt al acestuia. Dragostea poporului a cam dispărut în ultima vreme, preşedintele având probleme în a-şi asigura prezenţa la mintinguri, iar la referendum poporul i-a cam dat cu tifla. Anticomunismul şi antisecuritatea sunt teme preluate de PNL astfel încât preşedintele lasă impresia că îi copiază pe liberali.
