Rene Sedillot a scris în anii ’70 “Istoria petrolului”, un best-seller ce el însuşi a scris istorie. În ultimul deceniu preţul la petrol a crescut de şase ori, economia mondială intrând într-o nouă eră. Barilul atinge pragul de 115 $, aşteptările pentru 2008 sunt de 150 $/baril, ca să nu spun de pesimiştii care împing preţul spre 200 $/baril. Istoria petrolului este rescrisă astăzi sub ochii noştri.
Noi recorduri
Cele două crize ale petrolului au avut loc în anii 1973 şi 1979, maximul istoric fiind atins în aprilie 1980 – atunci preţul petrolului ajustat la inflaţie era de 102,53 $/baril. Vineri, 18 aprilie, petrolul a trecut de 116 $/baril.
Situaţia este una foarte sensibilă, preţul fiind tot uşor influenţat în ultimele luni de orice ştire: de la comentariile lui Ben Bernanke, preşedintele băncii centrale americane (Federal Reserve), asupra stării economiei americane până la perturbările recente ale producţiei în Nigeria, de la anunţul privind stocurile reduse ale SUA până la incendiul la un terminal de gaze naturale în Norfolk (Marea Britanie). Sigur, astfel de anunţuri au influenţat mereu piaţa, în consecinţă preţul suferind variaţii.
Acum însă amplitudinea variaţiilor este mult mai ridicată şi, de cele mai multe ori, nu există o tendinţă de revenire şi/sau stabilizare a preţului. Practic în primul trimestru al anului preţul a crescut cu 15%, un procent ridicat având în vedere că nu au mai avut loc evenimente cu grad ridicat de risc. În raportul întocmit pentru luna martie 2008, OPEC a remarcat o volatilitate excesivă, preţurile fiind vulnerabile la evenimente care în mod normal au impact doar pe termen scurt.
În ciuda apelurilor lansate de statele mari consumatoare, Chakib Khelil, preşedintele OPEC, a anunţat că, deşi este de aşteptat ca preţul să continue să crească, nu este necesar să majoreze plafonul producţiei de petrol, susţinând că oferta şi cererea sunt echilibrate. Chakib Khelil a afirmat că OPEC poate creşte plafonul producţiei cu 2 milioane de barili pe zi pe seama marilor exportatori precum Arabia Saudită, Venezuela, Algeria, Libia şi Nigeria. De asemenea, preşedintele OPEC a atenţionat că plafonul de producţie a fost majorat şi anul trecut, dar, cu toate acestea, preţul a continuat să crească.
Chakib Khelil aruncă o importantă parte de vină pe devalorizarea dolarului, apreciind că o devalorizare a monedei americane cu 1% produce un salt al preţului la petrol cu 4 $/baril.
Companiile petroliere
Pentru anul acesta OPEC îşi menţine previziunile privind creşterea cererii de petrol cu 1,4%. Aceasta reprezintă o creştere de 1,2 milioane barili/zi, atingându-se un plafon de producţie de 87 milioane barili/zi.
Pericolul unei crize economice globale ridică semne de întrebare şi asupra preţului petrolului. În fapt, o restrângere importantă a producţiei ar reprezenta şi o scădere drastică a cererii, care la rândul său ar genera fenomene periculoase pe piaţă. Nimeni nu poate anticipa efectele unui impact major asupra politicii internaţionale. Multe dintre statele OPEC nu sunt tocmai în relaţii de prietenie cu SUA, NATO, UE sau chiar ONU.
“În anii 1970, companiile petroliere internaţionale controlau aproximativ 75% din rezervele mondiale de petrol şi 80% din producţie. Astăzi, companiile controlează doar 6% din rezervele petroliere şi 24% din producţia internaţională, restul fiind controlat în principal de companiile naţionale”, a constatat directorul executiv al grupului italian Eni, Paolo Scaroni, la deschiderea forumului internaţional pentru energie de la Roma, potrivit NewsIn.
Cu toate acestea, în topul Forbes al celor mai puternice 2000 de companii din lume găsim 123 de companii de petrol şi gaze, din care 12 în primele 100 şi 3 în primele 10. Principalele 10 companii au înregistrat în 2007 un profit cumulat de 209 miliarde $ la un volum al vânzărilor de 1947 miliarde $, ceea ce înseamnă o rată a profitului de peste 10%. Toate aceste firme au manifestat creşteri la cei patru indicatori (volumul vânzărilor, profitul, activele şi valoarea de piaţă) avuţi în vedere la întocmirea clasamentului.
În situaţia în care variaţia cotaţiilor internaţionale a avut amplitudini mari anul trecut, putem spun că 2007 a fost un an extrem de agitat: tensiuni ridicate pe marginea programului nuclear iranian, acutizarea tensiunilor dintre Venezuela şi SUA, incidentele din Nigeria, criza financiară internaţională pornită de la căderea creditelor imobiliare în SUA, previziunile privind creşterea Chinei etc. La toate acestea s-au adăugat tendinţele actuale de reaşezare a marilor jucători pe piaţă, în special creşterea puterii şi influenţei Gazprom şi PetroChina.
Apropo, în 2007 cea mai mare companie din lume (nu doar din petrol!) din punct de vedere al capitalizării bursiere nu a mai fost din SUA, ci compania chineză PetroChina cu 524 miliarde dolari. De remarcat că prin maximul bursier al anului trecut, PetroChina a întrecut valoarea cumulată a următoarelor două clasate: Exxon Mobil şi General Electric.
Revenind, trebuie spus că marile companii sunt „stresate” de presiunea investiţiilor pe care vrând-nevrând trebuie să le facă deoarece noile zăcăminte sunt tot mai greu de exploatat aflându-se la adâncimi tot mai mari şi tot mai departe de coaste, fără a mai reaminti de petrolul foarte greu şi scump la rafinare cum este cel din Venezuela sau Canada. O altă presiune investiţională vine dinspre reglementările de mediu, dar concluziile întârzie să apară, concluziile privind regimul climatic în urma negocierilor internaţionale de la Kyoto urmând să apară în 2010 sau chiar 2011.
Exportatorii
Peste 70 de companii internaţionale s-au înscris pentru a oferta implicarea în dezvoltarea resurselor petroliere din Irak, ţară care exploatează astăzi doar o mică parte din rezerve ce pot fi relativ ieftin de extras.
O analiză elaborată recent de Reuters preciza că exportatorii din Golful Persic, deşi dispun de sume importante de bani de pe urma vânzărilor de petrol, au început să îşi limiteze achiziţiile de active străine deoarece internaţionalizarea crizei creditelor promite afaceri mai bune în viitor. De fapt, pe fondul inventarierii situaţiei actuale şi al identificării celor mai eficiente plasamente, exportatorii continuă să acumuleze. Având în vedere devalorizarea multor tipuri de active, vor ajunge practic să cumpere mai ieftin.
În timp ce asistăm de peste o jumătate de an la o criză mondială de lichiditate, exportatorii de petrol din zona Golfului au lichidităţi imense. Achiziţiile făcute de aceştia în 2007 au fost de trei ori mai mari faţă de anul precedent, ajungând la circa 90 miliarde $, potrivit firmei britanice Dealogic. Însă în primul trimestru al anului curent ritmul a scăzut, fiind cu 30% mai mic decât cel al ultimului trimestru din 2007.
Interesant este că febra investiţiilor nelinişteşte Statele Unite, care manifestă îngrijorare cu privire la influenţa şi controlul străin asupra activelor, ridicându-se întrebarea dacă achiziţiile au motivaţie politică.
În altă ordine de idei, identificarea unor noi rezerve în alte zone începe să devină doar o formă de literatură science-fiction. Totuşi, la începutul lunii aprilie a fost descoperit un zăcământ important de petrol în largul coastelor braziliene, fiind apreciat al treilea ca mărime din lume. Compania Petrobras, împreună cu spaniolii de la Repsol şi britanicii de la BG Group au dat de rezerve estimate la 33 miliarde de barili, pe locurile 1 şi 2 fiind zăcămintele de la Gewar (Arabia Saudită) şi Burgan (Kuweit), cu 83 şi respectiv 72 miliarde barili.
Desigur, se naşte întrebarea: care este volumul estimat al celor mai importante zăcăminte din subsolul irakian? De fapt se nasc mai multe întrebări, dar retorice, răspunsurile ştiindu-le şi un copil de grădiniţă din SUA.
De pe urma acestei evoluţii câştigă, aşadar, toate marile forţe financiare, am numit aici atât companiile, cât şi exportatorii. De pierdut – pierd consumatorii finali.
În 2007 au fost doborâte mai multe recorduri pe piaţa petrolului. Leonid Fedun – vicepreşedinte al Gazprom – afirmă că Rusia nu va mai extrage niciodată un volum atât de mare de petrol precum cel din 2007 (aproape 10 milioane de barili/zi). Se bănuieşte păstrarea unor rezerve importante pentru situaţii urgente, la fel procedând şi SUA cu zăcămintele din Alaska.
Cele mai optimiste previziuni arată că zăcămintele vor fi epuizate peste 100 de ani, cele mai pesimiste – peste 2-3 decenii. Indiferent ce ne va oferi viitorul, acesta va fi fără petrol. Dar până atunci preţul continuă să crească, iar prognoza atingerii în 2008 a pragului de 150 $/baril este tot mai aproape de a deveni realitate.
La noi, Daniel Dăianu a lansat ideea creării unei companii naţionale energetice, idee preluată rapid de prim-ministrul Tăriceanu. Având în vedere evoluţiile recente şi previziunile, dar mai ales sensibilitatea României faţă de problematică, o astfel de idee trebuie susţinută şi dusă la îndeplinire fără a crea monopol de viitorul guvern, indiferent de culoarea sa politică.
