Home » Economie » Gură de oxigen pentru dolar?

Gură de oxigen pentru dolar?

Federal Reserve, banca centrală americană, a decis la sfârşitul lui aprilie să micşoreze dobânda-cheie cu 0,25% până la 2%, într-o încercare de a ajuta economia americană să crească în continuare, chiar şi într-un ritm moderat, pe fondul slăbirii consumului.

Decizia a fost în conformitate cu aşteptările analiştilor, care anticipau că rezultatul şedinţei Fed va fi o nouă diminuare a dobânzii-cheie, posibil ultima din seria celor începute în toamna trecută.

Fed menţionează că statisticile indică o activitate economică slabă, pe fondul cheltuielilor mici ale populaţiei şi firmelor, iar piaţa muncii este în declin.

“Pieţele financiare rămân într-o stare de tensiune considerabilă, iar condiţiile aspre de creditare şi adâncirea problemelor de pe piaţa imobiliară pot exercita presiuni asupra creşterii economice în următoarele trimestre”, avertizează bancherii centrali americani, în comunicatul Federal Reserve.

Deşi statisticile pentru inflaţia de bază au arătat o oarecare ameliorare, preţurile energiei şi ale alimentelor au crescut în ultimele luni, ca şi o serie de indicatori privitori la aşteptările legate de inflaţie.

FOMC estimează că inflaţia se va tempera în următoarele trimestre, reflectând o plafonare a preţurilor energiei şi ale altor mărfuri şi o diminuare a presiunilor privind cererea de resurse. “Cu toate acestea, incertitudinile privind perspectivele inflaţioniste rămân accentuate şi va fi nevoie să monitorizăm foarte atent evoluţia inflaţiei”, precizează Federal Reserve.

Relaxarea substanţială a politicii monetare efectuate până în prezent, corelată cu alte măsuri menite să protejeze lichiditatea de pe piaţă ar trebui să contribuie la susţinerea unei creşteri economice moderate în timp şi la contrabalansarea riscurilor ce ameninţă activitatea economică, potrivit Fed.

Preţul aurului stagnează, dolarul creşte puţin

Cotaţia aurului a stagnat a doua zi după scumpirea cu aproape 2% din ultimele 24 de ore, după ce Federal Reserve, sistemul american de bănci centrale, a diminuat dobânda de politică monetară până la 2%, iar dolarul a recuperat faţă de cotaţiile minime atinse anterior, scrie Reuters.

Aurul, care s-a ieftinit în timpul ultimelor şedinţe de tranzacţionare ca urmare a aprecierii dolarului, a fost cotat la 865,00/865,70 dolari/uncie, în apropiere de cotaţia de 862,30 dolari/uncie.

“Pe piaţă se manifestă o anumită oboseală a investitorilor de câteva săptămâni încoace şi cred că va fi nevoie de un oarecare efort ca lucrurile să se pună iar pe picioare”, a comentat, pentru Reuters, un economist de la SG Corporate and Investment Banking, Stephen Briggs.

“Cred că acesta este riscul real, nu cât se va scumpi aurul dacă se depreciază dolarul, ci amploarea ieftinirii aurului dacă dolarul nu se va deprecia”, a adăugat Briggs.

Decizia bancherilor centrali americani a determinat o depreciere iniţială a dolarului faţă de euro, în contextul în care investitorii s-au chinuit să interpreteze mesajul Federal Reserve cu privire la economie şi s-au întrebat dacă aceasta va fi ultima decizie de relaxare a politicii monetare din seria celor începute în toamna trecută. Aprecierea dolarului scumpeşte aurul pentru posesorii de alte valute şi coboară adesea cererea de lingouri. De asemenea, scăderea dobânzii de politică monetară are tendinţa de a extinde atractivitatea aurului ca investiţie alternativă acţiunilor şi obligaţiunilor.

Euro se depreciază faţă de dolar

Euro s-a depreciat după ce moneda americană a recuperat pierderile anterioare înregistrate după ce Federal Reserve nu a exclus posibilitatea unor noi relaxări ale politicii monetare, scrie Reuters.

Euro s-a depreciat cu mai mult de 0,5% faţă de dolar, până la cotaţia de 1,5518 dolari/euro, în scădere faţă de un maxim de 1,5643 al şedinţei de tranzacţionare şi pe cale de a înregistra cea mai accentuată depreciere din ultima lună.

Dolarul s-a apreciat cu 0,2% faţă de yen, până la 104,19 yeni/dolar, în apropiere de cotaţia maximă a ultimelor două luni, de 104,87 yeni/dolar, înregistrată în ziua anunţului Fed.

Mişcările de pe piaţa valutară au fost exacerbate de tranzacţionarea slabă din Europa, din cauza zilei libere de 1 Mai. Dolarul s-a apreciat şi faţă de yen, aproape de un maxim al ultimelor două luni, în aşteptarea publicării unui set de statistici economice americane.

Moneda americană a recuperat pierderile pe care le înregistrase deoarece investitorii nu au fost convinşi că decizia de relaxare a politicii monetare a Federal Reserve va fi ultima din seria începută în toamna trecută. Şeful departamentului de cercetare pentru pieţe valutare de la Calyon, Mitul Kotecha, a spus că traderii şi-au depăşit atribuţiile în momentul în care au estimat că ştiu care va fi mesajul Federal Reserve şi că va indica o stopare a deciziilor de relaxare a politicii monetare, când comunicatul Fed a susţinut de fapt necesitatea de a încuraja creşterea economică şi de a tempera presiunile inflaţioniste. “Mulţi oameni au crezut că Fed va da semnalul pentru oprirea seriei de decizii de relaxare a politicii monetare, ceea ce nu s-a întâmplat, iar dolarul s-a depreciat”, a spus Kotecha.

“Cred, însă, că nu ar fi trebuit să ne aşteptăm ca Fed să dea un astfel de semnal. Este clar că bancherii centrali americani nu au emis un comunicat la fel de sumbru pe cât au fost altele în trecut, aşa că se poate spune că efectele comunicatului au constat în aprecierea dolarului”, a adăugat analistul citat. Kotecha a mai spus că lichiditatea scăzută a agravat pierderile euro.

Statistici nu foarte optimiste pentru economia americană

Numărul de locuri de muncă din sectorul privat a crescut neaşteptat şi datele au arătat că economia SUA a crescut peste aşteptările analiştilor, dar detaliile privitoare la produsul intern brut (PIB) al Statelor Unite nu au fost pe atât de pozitive pe cât au sugerat cifrele principale.

În general, statisticile publicate susţin estimările că seria de decizii de relaxare a politicii monetare a Federal Reserve se apropie de sfârşit. “La prima vedere, statisticile pentru piaţa muncii şi cele pentru PIB sunt peste aşteptări”, a comentat, pentru Reuters, un strateg pentru pieţe valutare de la compania MAN Global Research din Chicago, Michael Malpede. “Nu aş vrea să văd prea mult în aceste statistici, însă. Cred că ambele rapoarte supraevaluează starea economiei Statelor Unite în acest moment”, a adăugat Malpede. “Statisticile ar putea susţine o decizie de oprire temporară a relaxării politicii monetare a Fed, dar cam asta este tot”, a adăugat analistul citat.

Reducerea dobânzii a influenţat şi preţul petrolului

Preţul petrolului a crescut cu peste un dolar, la bursele electronice din Asia, după ce s-a ieftinit puternic cu o zi înainte, datorită publicării unor statistici mult mai bune decât aşteptările pieţei privind stocurile americane de petrol, informează AFP.

Preţul petrolului “light sweet crude”, cu livrare în luna iunie, a crescut cu 1,35 dolari pe baril, la 114,81 dolari, faţă de nivelul de 113,46 dolari pe baril. Preţul petrolului brent, din Marea Nordului, cu livrare în iunie, a crescut cu 1,36 dolari, la 112,72 dolari pe baril. Conform traderilor, această nouă majorare ar putea fi de scurtă durată dacă dolarul îşi continuă aprecierea faţă de alte monede.

Preţul petrolului a scăzut la New York sub pragul de 114 dolari pe baril, după o majorare peste aşteptări a stocurilor americane de petrol şi după ce Federal Reserve a decis o nouă reducere a dobânzii de referinţă.

Publicat în : Economie  de la numărul 56
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress