Adâncind războiul în “cel mai periculos loc din lume“, preşedintele Barack Obama a lansat la sfârşitul lunii martie un nou efort de a înfrânge teroriştii al-Qaeda atât în Pakistan, cât şi în Afganistan. Planul preşedintelui american a fost bine primit pretutindeni, purtători de cuvânt ai Afganistanului şi ai Pakistanului salutând planul ca fiind “un semn extraordinar de pozitiv”. SUA vor trimite încă 4.000 de militari şi vor furniza programe de antrenament pentru armata şi poliţia afgane.
Stârnind ecouri ale atacului terorist de la WTC din 11 septembrie 2001, Obama a avertizat că al-Qaeda planifică activ lovituri în SUA din locaţii secrete aflate în Pakistan. A mai adăugat că stabileşte noi standarde şi că va trimite încă 4.000 de militari şi sute de civili în Afganistan şi va mări bugetul unui război de şase ani care pare să se reducă în Irak, dar al cărui sfârşit nu este încă aproape. Se are în vedere furnizarea de programe de antrenament pentru armata şi poliţia afgane.
Scopul propus de noua strategie este acela de a bloca, desfiinţa şi înfrânge trupele al-Qaeda în Pakistan şi Afganistan. Strategia este construită pe scopul ambiţios de a mări armata afgană de la 80.000 la 134.000 de militari până în 2011 şi de a-i spori substanţial nivelul de pregătire cu ajutorul trupelor SUA care o însoţesc astfel încât armata afgană să poată învinge insurgenţii talibani şi să preia controlul asupra războiului. Aşa, a concluzionat Obama, “ne vom putea aduce în cele din urmă militarii acasă.” Nu există un calendar pentru retragere, iar Casa Albă a declarat că încă nu a estimat câte miliarde de dolari va costa planul.
Esenţa strategiei lui Obama este stabilirea de ţinte clare pentru un război care a scăpat de sub control, obţinerea sprijinului poporului american pentru aceste ţinte, furnizarea de mai multe resurse şi obţinerea unui sprijin extern sporit. Exact ca şi în Irak, efortul de război în Afganistan este mult mai îndelungat şi mai costisitor decât se aşteptau liderii americani.
Sprijin la Conferinţa ONU de la Haga
La Conferinţa ONU privind Afganistanul, desfăşurată în luna martie, la Haga, planul preşedintelui Obama pentru Afganistan şi Pakistan a fost bine primit. Potrivit unei sinteze Reuters, purtători de cuvânt ai Afganistanului şi ai Pakistanului au salutat planul ca fiind “un semn extraordinar de pozitiv.” Planul îl face pe preşedintele afgan Karzai să se simtă extrem de recunoscător. În SUA, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe din Senat, John Kerry, ca şi Dick Lugar, membru important al comisiei din partea republicanilor, şi-au exprimat susţinerea pentru planul preşedintelui. În Camera Reprezentanţilor, preşedintele Nancy Pelosi a lăudat accentul “înţelept” al planului.
Sprijin la summit-ul NATO
La summit-ul NATO, din luna aprilie, preşedintele Obama a obţinut suplimentarea de forţe pentru planul său. Britanicii promit mai multe trupe, întrucât până în toamnă îşi vor retrage contingentele din Irak. Singurele noi detaşamente care vor ajunge în Afganistan vin din Australia. Această ţară se retrage deja din Irak, după înfrângerea categorică în alegeri a prietenului lui Bush, conservatorul John Howard. Desigur că Australia, fiind departe de Europa, nu este membru NATO. Dar Turcia este. Hillary Clinton a vizitat Turcia la începutul mandatului de secretar de stat. Iar Obama, după ce a vizitat Marea Britanie, Franţa, Germania şi Cehia în primul său mare turneu în străinătate, s-a oprit în Turcia unde a avut convorbiri cu liderii acestei ţări. Turcia este o importantă putere islamică, poziţionată strategic, cu un guvern stabil, o economie puternică şi o armată redutabilă. Poate fi de mare ajutor SUA în Orientul Mijlociu şi în Afganistan. Până în prezent, Turcia s-a ferit de teatrele de luptă din Afganistan, deşi participă la apărarea capitalei Kabul.
Sprijin la Conferinţa SCO de la Moscova
Membrii Organizaţiei pentru Cooperare Shanghai (SCO), formată din Rusia, China şi fostele republici sovietice din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan), participanţi la întâlnirea de la Moscova, în luna martie, au anunţat că vor susţine noua strategie a preşedintelui Obama. SUA şi Iranul, care nu sunt membre SCO, au participat la nivel de adjunct al secretarului de stat. Conferinţa de la Moscova a fost o reafirmare a sprijinului Rusiei pentru războiul SUA în Afganistan, Rusia şi aliaţii săi din Asia Centrală promiţând linii de aprovizionare pentru trupele SUA şi NATO care luptă în Afganistan, suplimentând, dacă nu înlocuind, traseele tradiţionale prin Pakistan, care sunt ameninţate tot mai mult de jihadiştii din această ţară profund tulburată.
Participanţii au fost de acord că, dată fiind ameninţarea traficului masiv de droguri şi a jihadismului islamic care le bate la uşă, este o prioritate pentru ele să ajute SUA să stabilizeze Afganistanul. Preşedintele Dmitri Medvedev a vorbit apreciativ despre Obama, iar Kârgâzstanul îşi poate amâna planurile de a expulza trupele SUA din baza de lângă capitala Bişkek. În anii Bush/Cheney, au fost înfiinţate câteva baze pentru trupele SUA după 9/11, dar trupele americane au fost date afară, doar baza din Kârgâzstan rămânând în activitate, după câteva incidente urâte între americani şi localnici.
Să analizăm câteva din ultimele evenimente şi alţi factori care au legătură cu această nouă şi importantă strategie Obama care diferă foarte mult de politica lui George W. Bush.
Factorul istoric, ca întotdeauna, are o importanţă deosebită, deşi de obicei este puţin discutat. SUA au câştigat două războaie în Afganistan – aşa-numitul “cimitir al imperiului” – în ultimul sfert de secol. Întâi împotriva fostei Uniuni Sovietice, apoi împotriva islamiştilor radicali talibani alungaţi de la Kabul. Dar de fiecare dată, victoriile s-au dovedit efemere.
În ambele cazuri, SUA au colaborat îndeaproape şi s-au bazat pe forţele afgane, care luptau pentru propriile motive. În timpul acestor războaie, pe teritoriul Afganistanului nu erau decât forţe reduse americane şi britanice. Valoarea adăugată furnizată de SUA a constat în tehnologie, trupe de operaţiuni speciale şi avioane. Care sunt foarte eficiente în luptă, dar nu construiesc guverne eficiente.
Diferenţele faţă de abordarea Bush/Cheney sunt semnificative, dar nu copleşitoare. Cea mai mare diferenţă este că Obama s-a concentrat întotdeauna asupra Afganistanului şi a Pakistanului ca ameninţări pentru SUA şi aliaţii occidentali, în timp ce Bush şi Cheney au fost mult mai interesaţi de Irak şi Iran, care însă nu au avut nici o legătură cu atentatele din 11 septembrie 2001.
Obama se concentrează asupra Afganistanului şi a Pakistanului privite împreună, în timp ce George W. Bush şi Dick Cheney priveau Pakistanul ca pe un aliat de încredere, deşi fantezia lor nu avea nimic de-a face cu realitatea. Iar sub Obama, SUA se concentrează mai mult pe antrenarea armatei şi a poliţiei afgane. Misiunea anunţată este diferită. Bush şi Cheney au declarat că vor să construiască o democraţie de durată în Afganistan, deşi, dată fiind obsesia lor nefericită privind Iranul, nu au făcut nimic, cel puţin în Irak, pentru a îndeplini acest scop.
Obama spune că actuala misiune este de a “bloca, desfiinţa şi înfrânge al-Qaeda în Pakistan şi Afganistan şi a o împiedica să renască”. Dar politicile pe care le urmăreşte pentru a stabiliza Afganistanul au o componentă serioasă de construcţie naţională.
Reacţia Afganistanului
Reacţia Afganistanului este favorabilă, preşedintele Hamid Karzai fiind mulţumit că încercarea de a crea un post de prim-ministru ca rival al mult-criticatei sale preşedinţii pare să fi fost abandonată. De asemenea, este probabil fericit că aşa-numita abordare “minimalistă” faţă de Afganistan – concentrată aproape exclusiv asupra combaterii terorismului, în detrimentul economiei şi al societăţii civile – nu a fost adoptată.
Reacţia Pakistanului
Reacţia Pakistanului este favorabilă, preşedintele Asif Ali Zardari salutând noua strategie Obama, promiţând o colaborare mai strânsă împotriva jihadiştilor şi permiţând unui partid rival să preia puterea în cea mai mare provincie a ţării, Punjab. Obama a promis să nu folosească trupe de teren americane împotriva forţelor al-Qaeda şi a talibanilor care folosesc teritoriul pakistanez ca bază de operaţiuni, fără a se consulta cu guvernul pakistanez, deşi atacurile aeriene cu rachete teleghidate par să se fi înmulţit. Zardari trebuie să fie încântat de prima promisiune – deşi nu şi de a doua –, precum şi de promisa triplare a ajutoarelor americane pentru dezvoltarea economiei şi a societăţii civile.
Reacţia Indiei
Reacţia Indiei este favorabilă, rivalul încrâncenat al Pakistanului afirmând că va sprijini noua politică americană în Afganistan şi Pakistan. Vom vedea cum va proceda India în realitate după întâlnirea lui Obama cu primul ministru indian Manmohan Singh de la Londra. Deosebit de util este ceea ce nu a făcut India, şi anume nu s-a răzbunat pe entităţile pakistaneze acuzate de legături cu atentatul din Mumbai din toamna trecută. Asta ar fi putut face ca tot castelul de cărţi de joc din Pakistan şi Afganistan să se prăbuşească, în cazul în care ar fi început un război între India şi Pakistan. (Virginia Mircea)
