Decizia guvernului de a majora deficitul bugetar este una foarte periculoasă, nu atât prin prisma procentului (este vorba de 2,5%, adică aproximativ 2 miliarde de euro), cât mai ales prin prisma momentului ales şi prin circumstanţele în care se face această rectificare bugetară.
Dacă este ceva care i se poate reproşa pe bună dreptate şi fără putinţă de tăgadă acestui guvern este incapacitatea funciară de a gestiona bugetul de stat. Guvernul Tăriceanu, încă de la instalarea în funcţie, nu a fost capabil să gestioneze în condiţii normale bugetul. Deşi a schimbat din chiar prima zi paradigma fiscală, mai bine de jumătate de an a funcţionat pe bugetul întocmit de guvernul Adrian Năstase. Ulterior, a predat bugetul pe 2006 în Parlament aproape de limita maximă a termenului legal. Anul trecut, s-a trezit cu excedent bugetar de aproape 1% din PIB pe care a trebuit să-l cheltuiască în ultimul trimestru. Acum, la fel, la finele primului trimestru avem un excedent bugetar de aproape un procent din PIB.
Tradus pentru profani, asta înseamnă un singur lucru: guvernul este incapabil să cheltuiască banii pe care îi are -lăsând la o parte o administraţie supradimensionată şi neeficientă, cheltuieli inutile, risipă din banii publici, alimentarea clientelei politice ş.a.m.d. Chiar şi în aceste condiţii, guvernul nu a reuşit să cheltuiască toţi banii pe care îi are. Ministerele, deşi se plâng că nu au bani, nu reuşesc să cheltuiască nici ce au.
Managementul banului pulic
Managementul banului public este absolut catastrofal. În momentul de faţă, guvernul nu ştie de ce bani va dispune anul viitor, fiindcă în Parlament Codul Fiscal arată deja altfel decât îl gândise (mă rog, e un fel de a spune) domnul Vlădescu. Ce să mai vorbim de chestiuni SF cum ar fi planificarea bugetară multianuală…
Să presupunem că mâine Educaţia primeşte 3 miliarde de euro. Aceşti bani se vor duce pe salarii, o parte, pentru câteva computere achiziţionate de la clienţii politici la preţuri de două-trei ori peste preţul pieţei, pe vreun program gen 200 de euro pentru un computer şi cam atât. Poate în câteva şcoli să se mai dea pe ici, pe colo cu bidineaua şi să se mai schimbe obertainerul la cişmea. Nu există programe concrete pentru cheltuirea acestor bani. De exemplu, pe recalificarea cadrelor didactice – pentru multe dintre ele calculatorul şi Internetul fiind un teribil bau-bau. Sau pe studii de impact şi pentru adaptarea programelor şcolare la piaţa muncii.
Situaţia este aceeaşi la oricare minister. Cel mai bun exemplu este Bucureştiul. Ori de câte ori are ocazia prin interviuri, Videanu se laudă cu proiectele sale, 200-300 de proiecte. Pus să detalieze, începe ca Pristanda cu steagurile: “Două la primărie, două la şcoala de băieţi…” Şi până la urmă, în Bucureşti se toarnă un strat de asfalt şi se înlocuiesc bordurile (cel puţin, înlocuirea bordurilor este festival anual în Bucureşti). Atât. Capitala s-a împrumutat cu aproape un miliard de euro, dar nu s-a demarat nici un proiect. Pentru pasajul Basarab abia acum s-a efectuat licitaţia, însă s-au descoperit probleme cu terenurile şi lucrările nu vor putea începe anul acesta. Ca să nu mai vorbesc de faptul că acum doi ani zona de la Grozăveşti fusese resistematizată (alţi bani, altă distracţie).
Nu s-a demarat nici un proiect de infrastructură în Capitală. Nu s-au făcut planuri de urbanism şi oraşul se dezvoltă haotic. Noile cartiere de vile ale oraşului au străzile late de maxim 3 metri de nu pot circula două autoturisme în paralel (că de, terenul este scump şi noii proprietari nu s-au îndurat să lase un metru jumătate pentru utilităţi). În alte cartiere, pânza freatică este atât de aproape încât vilele de sute de mii de euro se inundă mai rău decât cocioabele din Ferentari sau Giuleşti Sârbi.
Metroul, care trebuie să devină nodul central al unui transport public, nu beneficiază deloc de investiţii pentru demararea lucrărilor la linii noi. Nu am auzit să se facă studii de fezabilitate, studii de impact… În afară de visele lui Videanu de a transforma Bucureştiul în port la Dunăre.
Ceea ce se întâmplă în Bucureşti exprimă cel mai bine incompetenţa administrativă (o incompetenţă care transcende culoarea politică, deşi despre PSD se poate spune că ştia cum să cheltuiască banii publici în favoarea clientelei proprii şi mituirea electoratului). România nu are nici 200 de km de autostradă dintre care jumătate sunt vai de mama lor, însă de doi ani de zile nu se construieşte nimic. Jumătate din România nu are apă curentă şi canalizare şi cam tot atât nu are gaze. Sunt atâtea de făcut şi de construit încât te întrebi de ce naiba nu sunt în stare să facă ceva.
De aceea, nu este atât important că va creşte deficitul bugetar, ci că nu există proiecte serioase pentru cheltuirea acestuia. Un proiect de asemenea anvergură în infrastructură nu apare peste noapte. Dacă ar fi existat asemenea proiecte, ele ar fi trebuit incluse în buget de la bun început. Or, în lipsa acestora, banii se vor duce numai pe salariile bugetarilor pentru care Solitaire este competenţa maximă în materie de PC, or în buzunarele clientelei politice pentru “înlocuirea unor borduri”. Aşa încât, măsura va da încă o lovitură inflaţiei (nu şi credibilităţii BNR, care oricum nu există decât datorită deferenţei unor jurnalişti). Mă tem că, la fel ca anul trecut, guvernul se va trezi în trimestrul patru cu o mulţime de bani rămaşi necheltuiţi şi pe care, în disperare de cauză, îi va arunca pe piaţă aiurea-n tramvai doar ca să-i cheltuiască.
Circumstanţele interne şi externe
Ca să nu mai vorbim că în momentul de faţă conjunctura internaţională este una dificilă care îndeamnă la prudenţă – Ungaria este pe cale să intre într-o criză economică profundă, la fel Turcia, dezechilibrele macro-economice fiind la limită.
Conform estimărilor analiştilor, peste 8 miliarde de euro au părăsit pieţele emergente (dintr-un total de circa 33 de miliarde). Majoritatea băncilor naţionale au anunţat sau au şi operat majorări de dobânzi (inclusiv BNR a operat recent o astfel de majorare, cu 0,25%).
Consiliul de administraţie al BNR va continua să monitorizeze cu maximă atenţie evoluţiile economice şi monetare interne şi internaţionale, “fiind gata să acţioneze pentru atingerea obiectivelor de dezinflaţie pe termen mediu”.
Analiza celor mai recente date statistice indică în continuare o dinamică accentuată a cererii interne, ca urmare a expansiunii nesustenabile a consumului pe fondul intensificării ritmului de creştere a creditului neguvernamental, în special a componentei în monedă naţională, şi al adâncirii dezechilibrului extern.
Creditul neguvernamental în lei acordat populaţiei a consemnat o creştere în termeni reali de 110,5 la sută în luna mai a.c. faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005.
Preconizata majorare a cheltuielilor guvernamentale va amplifica suplimentar presiunile exercitate de cererea internă, atât asupra deficitului extern, cât şi asupra inflaţiei, ceea ce impune sporirea restrictivităţii politicii monetare.
Totodată, în vederea temperării expansiunii persistent înalte şi în accelerare a creditului neguvernamental, în special a celui în monedă naţională, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei cu scadenţă mai mică de doi ani de la 16 la sută la 20 la sută începând cu perioada de aplicare, 24 iulie-23 august 2006.
Aceste decizii corelate cu menţinerea unui control ferm al lichidităţii de pe piaţa monetară prin continuarea sterilizării substanţiale a excesului de lichiditate vor acţiona în direcţia întăririi politicii monetare, inclusiv prin efectul asupra anticipaţiilor inflaţioniste şi vor contribui la consolidarea procesului de dezinflaţie astfel ca inflaţia să conveargă spre ţinta de 4 la sută în cursul anului 2007.
O ţintă care este serios periclitată de intenţia guvernului. Mai ales că se scapă din vedere că cheltuielile propuse de guvern pentru infrastructură nu sunt plăţi unice, ci ele se vor întinde pe ani (cel puţin doi), ceea ce înseamnă că se vor regăsi şi în bugetele din anii viitori, unde se vor adăuga contribuţiile obligatorii pentru Uniunea Europeană.
În aceste condiţii, decizia guvernului este una riscantă, cu potenţial de influenţă negativă pe termen lung.(C. B.)
