Luna februarie a adus un nou record la exporturi, situaţie cu atât mai meritorie cu cât, totuşi, aceasta este cea mai mică lună din an. Astfel, în luna februarie exporturile româneşti au atins suma de 2,1 miliarde de euro, cel mai mare nivel lunar din istorie. De asemenea, firmele româneşti au raportat în 2005 un profit-record de 11,3 miliarde euro.
De multă vreme, casandrele prevăd dezastrul economiei româneşti, bazându-se pe cifre interpretate eronat şi scoase din contextul lor. Cifrele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică vin să confirme ceea ce am spus de mai multe ori, şi anume că scăderile înregistrate anul trecut au fost pe de o parte conjuncturale, cauzate de problemele meteorologice care au dus la catastrofe naturale semnificative şi, pe de altă parte, au fost cauzate de o restructurare a economiei româneşti care trece de la o economie bazată pe industria uşoară la o economie bazată în special pe industria auto.
Creşte producţia industrială
În ianuarie producţia industrială a crescut cu 4,2%, iar exporturile din februarie arată că este posibil ca în februarie creşterea producţiei să fie în jur de 5%. Însă ceea ce este important este diferenţa de structură dintre exporturile de acum şi cele de acum 4-5 ani. În 2002, îmbrăcămintea şi încălţămintea reprezentau 33% din totalul exporturilor, iar pe primele două luni din acest an ponderea lor este de numai 23%. În schimb, aparatura (care include maşini şi dispozitive mecanice, aparate şi echipamente electrice) împreună cu mijloacele de transport au crescut de la o pondere de 21% la 28% din exporturi.
Este rezultatul investiţiilor făcute începând din anul 2000, când în România au început să sosească marii producători de echipamente auto, în special în vestul ţării. Acum este a doua industrializare a României, care vine gradual de la vest, bazată pe investiţii străine. De altfel, se preconizează că exporturile Dacia vor ajunge la aproape 900 milioane de euro, iar per total industrie undeva spre 4-5 miliarde euro.
De altfel, şi multe companii cu capital românesc dau semne că au asimilat creşterea leului şi a tarifelor la energie prin tăieri de costuri, orientarea către produse cu valoare adăugată mai mare pentru piaţa externă sau vânzări mai mari pe piaţa internă. Semnalul bun a apărut de fapt la sfârşitul anului trecut. În ultimul trimestru din 2005 s-a înregistrat cel mai mare ritm de creştere al investiţiilor (formarea brută de capital fix) din istorie, de 21,3%, faţă de 11% în trimestrul III, 9% în trimestrul II şi 5% în trimestrul I. Com-paniile au investit mai mult pentru că au avut la dispoziţie mai mulţi bani ca urmare a introducerii cotei unice, dar şi ca urmare a scăderii dobânzilor.
Pornit în 2000, valul anterior de creştere economică a avut un vârf de 9,7% în trimestrul III din 2004 faţă de acelaşi trimestru din anul anterior, pentru ca să coboare apoi până la doar 1,8% în trimestrul II din 2005.
Abia acum se resimt cu adevărat efectele pozitive ale modificărilor fiscale iniţiate de către Alianţa D.A. şi probabil că într-un an ele se vor simţi şi mai bine în buzunarele tuturor românilor. De asemenea, acum se văd şi diferenţele dintre politica economică a PSD, care nu reuşise decât să tureze la maxim motorul unei economii care nu avansa deloc, fiindcă cea mai mare problemă a economiei după 2002 a fost trecerea de la o creştere bazată pe ofertă spre una bazată pe consum, iar 2005 a fost un an de vârf din acest punct de vedere, când consumul privat a fost de 9%, faţă de o creştere economică de 4,1% şi o creştere a producţiei industriale de doar 2,5%.
Evoluţia pozitivă a exporturilor
Per total, în primele două luni România a exportat 3,87 în valoare de miliarde de euro, cu 22,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce importurile s-au cifrat la 5,27 miliarde euro, cu 29,9% mai mult decât anul trecut în aceeaşi perioadă. În ceea ce priveşte gradul de integrare a economiei româneşti în Uniunea Europeană, acesta este unul foarte bun, aproape 70% din exporturi îndreptându-se către ţări din Uniunea Europeană, în vreme ce la importuri procentul este de aproape 60%.
Deficitul comercial a ajuns la 1,4 miliarde euro, în creştere cu 56% faţă de anul trecut. Dacă actualele ritmuri se păstrează, probabil că vom încheia anul cu un deficit comercial în jur de 9-9,5% din PIB (la o creştere economică de 4,5-5%). În continuare, consumul privat acoperă circa 15% din importuri, celelalte fiind ale companiilor, ele regăsindu-se în creşterea productivităţii industriale.
După cum se vede, evoluţiile monedei naţionale au “ajutat” companiile să-şi găsească productivitatea şi nu au omorât exporturile, aşa cum se văicăresc tot felul de asociaţii patronale.
Creşterea profiturilor
Pentru companii, anul 2005 a fost unul record, în care profitul raportat de acestea a fost dublu faţă de 2004. Astfel, companiile româneşti au raportat per total un profit de 11,3 miliarde euro, de unde a rezultat un impozit plătit la stat de 1,8 miliarde euro. În 2004, profitul raportat de companii a fost de numai 6,3 miliarde euro, din care au plătit statului 1,6 miliarde euro. Desigur, există unele diferenţe între sumele datorate şi cele efectiv plătite, însă ceea ce contează este evoluţia cifrelor. În cazul în care se păstrează acelaşi ritm, anul 2006 se va încheia cu un profit de cel puţin 19,2 miliarde euro şi potenţiale încasări la bugetul de stat de 3 miliarde de euro.
În ceea ce priveşte impozitul pe venit, procentele sunt aproape identice. În 2005 asistăm la o dublare a veniturilor impozabile, de la 6,5 miliarde în 2004 la 11,6 miliarde în 2005. Bugetul statului a încasat în 2005 1,85 miliarde de euro, faţă de 1,7 miliarde în 2004.
Astfel 2005 se dovedeşte un an excepţional pentru economia românească, un record istoric, certificându-se în acest mod politica economică a actualei guvernări. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că 2005 a fost un an în care au avut loc numeroase catastrofe naturale care au afectat semnificativ economia, tabloul general ne apare unul mult mai luminos decât încearcă să-l înfăţişeze o mass-media manelizată la maxim.
Dacă refacem socotelile pe baza acestor cifre finale provizorii, rezultă că prin “cota unică”, statul a injectat în economie nu un miliard de euro, aşa cum spuneau calculele iniţiale, ci aproape dublu, ceea ce explică, ceva mai bine, derapajele inflaţioniste de anul trecut care se repercutează şi anul acesta.
Faptul că întreprinderile româneşti au dispus de mai mulţi bani se reflectă foarte bine în creşterea deosebită a investiţiilor, atât ale companiilor româneşti, cât şi ale celor străine. Astfel, investiţiile în economie (adică formarea brută de capital fix) au crescut trimestrial de la 5%, cât era la începutul lui 2005, la 21% la sfârşitul lui 2005.
De asemenea, datorită particularităţii economiei româneşti în care salariile se negociază la net şi nu la brut, a dus la faptul ca majoritatea companiilor să rămână cu bani şi de pe urma scăderii impozitului pe salarii şi al contribuţiilor la asigurările sociale (singurul capitol bugetar care a înregistrat o scădere faţă de 2004, şi anume cu 5%). Chiar şi cei care au negociat salariile brute au avut de câştigat prin modificarea impozitului pe salariu astfel încât sumele calculate pentru contribuţiile la asigurările sociale s-au calculat la un salariu mai mic.
Este posibil ca evoluţia bună a economiei să se fi datorat în bună măsură şi faptului că, preocupaţi cu bătălia politică, politicienii au lăsat în pace economia şi există toate premisele ca 2006 să fie un an încă şi mai bun, ţinând cont că anul trecut a fost acel talmeş-balmeş cu Codul Fiscal modificat şi răsmodificat, în vreme ce anul acesta nu vor exista modificări, iar cele pregătite pentru anul trecut au fost deja date publicităţii.
De asemenea, a fost lămurită şi problema majorării cotei unice sau a taxei pe valoarea adăugată, acestea rămânând neschimbate.
Dacă din acest punct de vedere mediul de afaceri din România a avut o evoluţie pozitivă, nu acelaşi lucru se poate spune despre birocratizare, care a crescut în 2005 şi 2006, firmele fiind silite la noi raportări, unele dintre ele introduse fără nici un fel de gândire prealabilă, prinzând chiar instituţiile statului pe picior greşit. Rămâne ca după “cota unică”, guvernanţii să introducă şi sistemul unic de raportare. (C. B.)
