Într-o perioadă în care securitatea energetică şi utilizarea raţională a energiei au devenit motive de preocupare şi totodată subiecte de analiză şi comparaţie la nivel internaţional, intensitatea energetică reprezintă o modalitate de evidenţiere a eficienţei folosirii resurselor de energie ale unei ţări.
Calculată ca raport între consumul intern brut de energie şi produsul intern brut, intensitatea energetică are în ţările dezvoltate un nivel situat sub 350 kilograme echivalent petrol la 1.000 euro, respectiv: Japonia – 119; SUA – 314; UE – 209.
În anul 2003, prin comparaţie cu toate statele membre ale UE, România şi Bulgaria au înregistrat intensităţi energetice de 6,5 şi aproape 8,5 ori mai mari: 1.368 şi respectiv 1.756 kilograme echivalent petrol la 1.000 euro.
În anul 2003 în structura consumului intern brut de energie ponderea cea mai mare (64,44%) este reprezentată de energia utilizată de consumatorii finali în activitatea economică (consumul final energetic). Ponderi însemnate în consumul intern brut de energie mai deţin: consumul în sectorul energetic (10,78%), pierderile (6,07%), consumul neenergetic (respectiv cantităţile de purtători de energie utilizate în alte scopuri decât cele energetice – de exemplu gazele naturale folosite pentru producerea de îngrăşăminte chimice) (3,03%), diferenţa dintre intrările în transformare şi ieşirile din transformare (cantitatea de energie rămasă în sistem în funcţie de randamentul echipamentului) (14,82%).
Este semnificativ pentru analiza intensităţii energetice a economiei româneşti faptul că în structura consumului final energetic industria este ramura cu ponderea cea mai mare (43,30%). În cadrul industriei 52,05% din consumul final energetic este localizat în trei domenii mari consumatoare de gaze naturale: substanţe şi produse chimice; metalurgie; materiale de construcţii şi alte produse din minerale nemetalice.
Restul consumului final energetic este structurat astfel: populaţie (31,33%), transporturi (17,17%), agricultură şi silvicultură (0,94%), alte ramuri ale economiei (7,26%). Această pondere redusă a agriculturii reflectă slaba dotare tehnică (cu tractoare, utilaje, maşini agricole etc.) a acestei ramuri.
În cazul populaţiei, consumul final energetic cuprinde consumul de energie electrică (respectiv cantitatea consumată pentru iluminat şi alte utilizări casnice); combustibili (cantităţile livrate efectiv populaţiei pentru consumul cu flacără directă pentru încălzit şi prepararea hranei, dar şi pentru producerea energiei termice în microcentrale de imobil) şi energie termică (livrată pentru încălzit şi apă caldă menajeră).
În acelaşi timp, contribuţia industriei la totalul PIB a avut o evoluţie relativ constantă (27,31% în 2000, respectiv 27,26% în 2003, conform datelor Institutului Naţional de Statistică), contribuind astfel la menţinerea intensităţii energetice mari în România.
În anul 2004, conform estimărilor Institutului Naţional de Statistică, intensitatea energetică înregistrează o scădere, însă motivaţia o constituie creşterea PIB, în timp ce consumul intern brut de energie se menţine relativ constant.
Pentru o mai bună imagine de ansamblu asupra stadiului actual al României, este relevantă menţionarea faptului că intensitatea energetică în România în anul 2003 a fost semnificativ mai mare decât cea înregistrată în 1991 în majoritatea ţărilor actuale membre ale UE.
Este de la sine înţeles faptul că nu se poate schimba peste noapte structura unei economii bazate pe ramuri energofage. Însă, dacă România doreşte să devină cu adevărat o ţară dezvoltată, cu o economie competitivă, intensitatea energetică este un indicator al cărui nivel este foarte relevant şi care trebuie să scadă ca urmare a folosirii unor tehnologii avansate şi a reducerii ponderii în PIB a ramurilor energofage.
