Societatea Academică din România (SAR) a lansat în data de 9 martie în cadrul unei conferinţe de presă “Raportul anual de analiză şi prognoză”, “raport care abordează teme importante privind stadiul progresului României în vederea apropiatului moment al aderării. Specialiştii SAR: Alina Mungiu Pippidi, Daniel Dăianu, Sorin Ioniţă şi Lucian Albu au prezentat prognozele SAR pentru 2006 în domeniile economie, administraţie publică şi fonduri europene.”
Previziunile macroeconomice
Un grup de nouă experţi economici au răspuns sol icitărilor SAR, dând dovadă de prudenţă şi având o atitudine echilibrată, aşteptându-se din start că nu toate lucrurile vor decurge perfect, influenţa factorilor imprevizibili – de tipul inundaţiilor din anul 2005 – nefiind neglijată.
Pe scurt, previziunile indicatorilor macroeconomici sunt:
* Creştere PIB – 4,6%
* Rata inflaţiei – 7,1%
* Curs RON/Euro la 31.12.2006 – 3,48
* Deficit de cont – 8,2%
* Deficit bugetar – 0,8%
* Creştere indice bursier BET – 28%.
În raport se remarcă o plajă acceptabilă pentru fiecare dintre aceşti indicatori, dispersia estimărilor fiind redusă. Părerile sunt mai optimiste, mai pesimiste, dar atrage atenţia rata inflaţiei, care în unanimitate a fost privită peste cea luată în calcul de Banca Naţională.
De altfel, specialiştii chestionaţi au previzionat modificări importante în Codul Fiscal prin creşterea fie a cotei unice de la 16% la 18%, fie a taxei pe valoarea adăugată. Jumătate din ei au socotit că “guvernul actual nu va fi suficient de decis pentru a o face, cel puţin nu în 2007”. Este evident că, deşi gradul de fiscalitate din România nu este deloc unul scăzut, ponderea redusă a populaţiei active şi productivitatea redusă a muncii nu pot susţine suficient bugetul statului. Fără corelarea măsurilor, efectele pot fi fie sociale, fie inflaţioniste, fie ambele. Revenind la raport, acesta reiterează într-un subcapitolul referitor la politica salarială importanţa primordială a controlului salariilor în stoparea inflaţiei. Mai mult, se exemplifică prin superioritatea ratei de creştere a salariilor în industrie faţă de rata creşterii productivităţii muncii din acest sector.
Responsabilitatea inflaţiei
Însă raportul SAR încearcă să responsabilizeze Banca Naţională mai mult decât este cazul în realitate. BNR are într-adevăr definit în atribuţii ca obiectiv fundamental ţintirea unei decente rate a inflaţiei. Aceasta în cazul în care vorbeşte aceeaşi limbă cu Ministerul Finanţelor. Prăpastia căscată între cele două instituţii de introducerea cotei unice – şi continuată de discuţiile pe baza creşterii TVA între cele două părţi – s-a accentuat după schimbarea lui Ionuţ Popescu cu Sebastian Vlădescu.
Trebuie spus că în cazul în care este majorată taxa pe valoarea adăugată, nu se poate responsabiliza Banca Naţională pentru ratarea ţintei de inflaţie. Concomitent însă Ministerul de Finanţe trebuie lăsat să-şi exercite neforţat rolul de instituţie cu atribuţii de sinteză macroeconomică privind desfăşurarea activităţii structurilor economice, financiare şi fiscale din România.
Despre aceste neînţelegeri am mai vorbit în articolele trecute şi, din nefericire, se pare că vom mai vorbi. Din păreri diferite se nasc marile soluţii. Atunci când sunt constructive, dar nu e cazul aici.
Tendinţe economice în an de preaderare
Secţiunea “Economia românească: ce este de urmărit în 2006” este structurată pe cinci categorii plus concluzii şi recomandări; surprinzător, nu se pomeneşte nimic despre întreprinderile mici şi mijlocii.
Mai întâi este abordată problematica producţiei. Într-adevăr, o creştere a industriei de doar două puncte procentuale în anul 2005, faţă de 4% creşterea PIB-ului, este o problemă gravă. Industria a suferit numeroase lovituri anul trecut: inundaţiile, aprecierea monedei naţionale, creşterea tarifelor la energie, sistarea ajutoarelor de stat, pregătirile pentru îndeplinirea cerinţelor din directivele europene cu privire la mediu, calitate etc.
În 2006 o parte dintre factori se vor diminua sau chiar vor dispărea (inclusiv, sperăm noi, efectele catastrofelor naturale), dar altele vor persista, aici detaşându-se presiunea exercitată de tarifele la energie. “Într-o ţară în care un procent important din populaţie are venituri foarte modeste şi în care există producţie internă de petrol, gaze şi hidroenergie, alinierea la nivelul UE a tarifelor la energie pentru consumatorii casnici este o măsură îndoielnică din punct de vedere economic, social şi politic. O creştere mai graduală a preţurilor la utilităţi pentru consumatorii casnici (care s-ar întinde dincolo de momentul accederii în UE, în acelaşi ritm cu creşterea medie a salariilor) ar fi o măsură mai potrivită.”
Este esenţială atingerea obiectivelor. Pentru aceasta este însă nevoie nu doar de oameni politici care să-şi asume deciziile, ci şi de tehnocraţi. Însă aceeaşi Societate Academică din România opina în 2002: “Preferinţa pentru tehnocraţi ameninţă democraţia”. Puteam trece uşor peste aceasta, dacă unul dintre cei care au elaborat raportul pentru 2006 nu ar fi fost un fost ministru de finanţe! Daniel Dăianu a fost numit în funcţie la vremea respectivă tocmai ca tehnocrat, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai valoroşi miniştri ai finanţelor. În fapt, aceasta este una din nevoile acute ale actualului guvern.
Vin banii
Un obiectiv major al guvernului Tăriceanu trebuie să fie absorbţia fondurilor Uniunii Europene pe instrumente de preaderare şi apoi, pentru perioada de după 2007, pe fondurile structurale. “Este de fapt o luptă cu propria noastră capacitate (limitată) de management: adică de a crea şi administra proiecte, de a fi transparenţi şi a cheltui banii după reguli stricte, fără abateri şi improvizaţii, în administraţia publică şi în partea de sector privat potenţial beneficiară de fonduri UE.”
Eşecul managementului a fost probat din nefericire de prea multe ori, iar cauzele au fost fie legate de incompetenţa profesională, fie de nereguli în derularea fondurilor. Aportul reprezentanţilor Uniunii Europene la Bucureşti, care în prezent lucrează complementar pentru pregătirea şi monitorizarea programelor, va dispărea. Iar atunci va trebui să ne descurcăm singuri. Parafrazând un fragment celebru din Biblie, românii trebuie să înveţe să pescuiască singuri. Pentru fondurile structurale de după 2007, România va trebui să participe la cofinanţare cu doar 15%, nu 25%, ceea ce reprezintă un efort bugetar inferior.
Nivelul anual al fondurilor creşte gradual, urmând să atingă vârful în anii 2009-2010, când se va ajunge până la 5-6% din PIB! Privind în ansamblu, transferurile ce vor fi primite de România în perioada 2007-2013 reprezintă aproape 200 euro/locuitor, fiind unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa de Est şi de 2-3 ori mai ridicat decât Planul Marshall pentru Europa de Vest!
Viziunea economică a Societăţii Academice din România asupra anului 2006 este una echilibrată şi merită nu doar a fi citită, ci şi păstrată pentru evaluare la finele anului.
