Seymour Hersh de la cotidianul american “The New Yorker” a lansat o adevărată bombă de presă dezvăluind recent că serviciile de informaţii americane au desfăşurat acţiuni intense în această vară în Iran pentru a identifica posibilele ţinte ale unui atac destinat să distrugă programul nuclear al Teheranului. Hersh, acelaşi care a dezvăluit abuzurile comise de militarii americani la închisoarea irakiană Abu-Ghraib, afirmă chiar că experţi implicaţi în planurile de la Departamentul Apărării au confirmat că “civilii de la Pentagon doresc invadarea Iranului şi distrugerea unei părţi cât mai mari din infrastructura sa militară”. Hersh citează şi opiniile unui fost membru al serviciilor de informaţii care consideră că “războiul împotriva terorismului este o campanie foarte amplă în care Irakul a fost doar o etapă, iar administraţia Bush priveşte Orientul Mijlociu şi Asia Centrală ca pe un uriaş teatru de război. Iranul este următoarea etapă”.
Casa Albă şi Pentagonul au reacţionat prompt şi dur: articolul din “The New Yorker” este plin de inadvertenţe şi lipsit de bază reală. Chiar secretarul american al apărării, Donald Rumsfeld, a dezminţit afirmaţiile lui Hersh. Dan Bartlet, unul dintre consilierii preşedintelui Bush, a declarat la CNN că “Iranul este o preocupare pentru Casa Albă, dar administraţia Bush va continua să încerce să convingă Iranul pe căi diplomatice să renunţe la presupusul său program nuclear militar”. Bartlet a adăugat că niciodată nici un preşedinte american nu a exclus opţiunea militară.
Invitat la CNN, Hersh a mers mai departe: preşedintele Bush a autorizat desfăşurarea de operaţiuni clandestine în zece ţări din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud. Misiunile ar fi desfăşurate de unităţi de comando şi forţe speciale ale Pentagonului, iar planul aparţine secretarului american al apărării care a obţinut astfel o victorie tactică împotriva C.I.A. Rumsfeld ar fi cerut, şi obţinut, autonomia deplină a operaţiunilor, fără informarea comandanţilor din teatrele de operaţiuni sau a antenelor C.I.A. din zonă. Hersh afirmă că informaţiile i-au fost furnizate de oficiali din administraţia Bush care consideră că dezvăluirea planului îl va determina pe preşedinte să revină asupra deciziei.
Scurgerea de informaţii, în măsura în care sunt reale, confirmă încă o dată că între C.I.A. şi Pentagon este o competiţie acerbă pentru dominarea agendei administraţiei de politică externă pentru următorii ani. Demiterile şi demisiile de la Langley sunt direct legate de această acerbă competiţie.
Siria şi Iranul – două obstacole în rezolvarea situaţiei din Irak
Dincolo de conflictul dintre serviciile de informaţii americane, dintre centrele de putere care fac legea la Washington, vechiul proverb “Nu există fum fără foc” rămâne perfect valabil. Iranul, dar şi Siria încurcă planurile americane în Orientul Mijlociu. Există informaţii concrete despre sprijinul acordat de cele două ţări insurgenţilor din Irak. Democratizarea Irakului nu poate fi realizată rapid şi complet dacă nu se obţine delimitarea celor două state de conflictul din Irak, un conflict încă neîncheiat în ciuda optimismului deacum un an al administraţiei Bush. Există în Irak forţe puternice în stare să încetinească sau să blocheze reformarea politică a Irakului: mişcarea de rezistenţă sunnită – alcătuită din foşti ofiţeri din armată şi Mukhabaratul irakian -, dar şi grupări membre sau afiliate Al Qaeda. Terenul principal de confruntare între Al Qaeda şi Statele Unite s-a mutat, din vara trecută, din Afganistan în Irak. Argumentele sunt multiple: Afganistanul, mult mai sărac şi mai sălbatic, nu este în atenţia mass-media internaţionale; presat de Washington, Pakistanul nu mai sprijină mişcarea talibanilor, proveniţi din triburile pashtune; nu în ultimul rând, Afganistanul muntos şi îndepărtat permite măsuri radicale din partea armatei americane şi utilizarea unor arme şi tactici imposibil de folosit în Irak, mult prea aproape de Occident. De altfel, într-un mesaj difuzat pe Internet în toamnă, Osama bin Laden confirma conectarea acţiunilor celor două forţe, Al Qaeda şi gruparea Al Tawhid al Jihad condusă de iordanianul Abu Musab al Zarqawi. Acesta din urmă a decis chiar schimbarea numelui grupării sale în Organizaţia pentru Război Sfânt în Irak. Ideologic, dar şi militar, cele două organizaţii teroriste şi-au unit obiectivele antiamericane în Irak.
Pe de altă parte, cele două grupări nu şi-ar putea desfăşura acţiunile – în special din motive logistice – fără sprijinul sau acordul tacit al Iranului şi Siriei. Este exact motivul pentru care Washingtonul şi noile autorităţi de la Bagdad le-au cerut în repetate rânduri Teheranului şi Damascului să se oprească. Este un lucru ştiut de mult că Iranul a infiltrat numeroşi agenţi în rândul şiiţilor şi că există riscul, în cazul unui eşec al procesului electoral coordonat de Statele Unite, al fragmentării Irakului şi alipirii zonei şiite la Iran. O eventualitate care ar zdruncina balanţa de putere în zona Golfului şi mai ales în delicata ecuaţie a petrolului. La rândul său, Siria a acordat refugiu unui grup masiv de foşti lideri sunniţi despre care se crede acum că finanţează şi comandă insurgenţii din Irak.
Planuri de război?
În trecut greu de executat din cauza singurei căi de atac posibile, dinspre mare, azi un atac împotriva Iranului ar putea fi declanşat şi dinspre Irak şi chiar Afganistan. Nu întâmplător, imediat dupa invazia în Afganistan, armata americană a început construirea unei uriaşe baze la Herat, în vestul ţării. Alte rampe de lansare a unor operaţiuni ar putea fi fostele republici sovietice unde există deja baze americane. Potrivit aceluiaşi Seymour Hersh, la Pentagon ar exista convingerea că un atac american ar declanşa o revoltă internă în Iran. Ce-i drept, există un călcâi al lui Ahile al Iranului: jumătate din populaţie are sub 30 de ani, iar între tineri şi generaţia revoluţiei islamice este un conflict deschis. Există un potenţial de conflict şi între armată şi structurile paramilitare afiliate conducerii religioase. Supoziţia că militarii americani vor fi întâmpinaţi ca eliberatori ar putea fi infirmată, aşa cum a fost infirmată şi în Irak. Nu în ultimul rând, nu este clar cum va reacţiona Rusia, partener strategic al Teheranului, în cazul unui atac împotriva Iranului.
De cealaltă parte, răspunsul Iranului ar putea fi surprinzător. Este vorba atât de capacităţile militare ale Iranului, mult mai solide decât ale Irakului, cât mai ales de spectrul declanşării unui război terorist în care Hisb’allah ar avea rolul principal. Grupare paramilitară creată şi finanţată de Iran, Hisb’allah are baze puternice în Liban şi poate da lovituri grele Israelului, dar şi Statelor Unite.
Mai slabă din punct de vedere militar, Siria a cerut Rusiei furnizarea de arme sofisticate de ultimă generaţie. Nota de comandă înaintată de preşedintele Bashar al Assad conţine rachete sol-aer SA-10 “Grumble”, care asigură şi protecţia spaţiului aerian al Moscovei, rachete sol-aer SA-18 “Grouse”, care se pot lansa de pe umăr, dar şi temutele rachete sol-apă SS-X-26, care pot ameninţa navele de atac, în special portavioanele. Un semnal clar că avertismentele au fost recepţionate la Damasc, dar au fost ignorate.
Alegeri cu final (ne)aşteptat
Apropierea alegerilor din Irak, creşterea exponenţială a violenţei şi mai ales estimările privind rezultatele scrutinului au declanşat alarma generală în zona Golfului. Arabia Saudită şi Emiratele din Golf sunt dominant Sunnite, dar au mari minorităţi şiite. Excepţie face Bahrein unde şiiţii sunt majoritari. Toţi liderii arabi au atras atenţia însă că alegerile din Irak, pe care americanii şi noile autorităţi de la Bagdad le doresc la termenul fixat în ciuda problemelor evidente, vor fi câştigate de şiiţi, fapt care va atrage după sine schimbarea configuraţiei geopolitice regionale. Un analist arab a spus chiar că Statele Unite oferă pe gratis acum Iranului ceea ce războiul dintre Irak şi Iran a încercat să evite. “Visul ayatollahului Khomeini se realizează acum pe gratis”, a spus Mustafa Alani, expert la un centru de studii strategice din Dubai.
Regele Iordaniei, Abdullah, a avertizat că alegerile vor crea o semilună şiită din Iran până în Liban, trecând prin Irak şi Siria, şi a dezvăluit că Iranul a trimis un milion de şiiţi în Irak pentru a se asigura de victoria şiiţilor în alegeri. Pericolul semnalat de suveranul haşemit este real, iar alternativa la un Irak dominat de şiiţi este războiul civil, chiar dacă şiiţii au promis că-i vor coopta pe sunniţi la guvern şi la redactarea Constituţiei. Intransigenţii sunniţi şi wahhabiştii resping însă orice compromis şi cheamă la uciderea şiiţilor. Nu alegerile vor fi examenul proiectului american în Irak, ci perioada imediat următoare când pericolul războiului civil va fi foarte mare. De aici până la haos în întreaga regiune va fi doar un pas. Următoarea etapă a agendei externe a preşedintelui Bush depinde şi de situaţia din Irak.
