În zilele noastre, se pare că intervenţiile chirurgicale estetice nu sunt utilizate doar de către femei. Un nou raport statistic indică faptul că mai mulţi bărbaţi de vârstă mijlocie apelează la procedurile estetice decât altădată. Conform noilor date de la Societatea Americană de Chirurgie Plastică (ASP), numărul de bărbaţi care optează pentru facelift, liposucţie şi alte intervenţii chirurgicale este din nou în creştere.
Deşi recesiunea a dus la o scădere a numărului de proceduri estetice efectuate, noi date ASP arată că industria pare să revină cu o creştere de 14 % în 2010 pentru intervenţiile de facelift, mai ales printre oamenii singuri. De fapt, potrivit preşedintelui ASP, dr. Phil Haeck, recesiunea pare a hrăni frenezia facelift-ului. Haeck a recunoscut: „Întâlnesc oameni fără slujbe care vor să arate mai tineri pentru că aceştia sunt în concurenţă cu tipi cu douăzeci ani mai tineri la locul lor de muncă. Aceasta este o atitudine foarte diferită faţă de scopul intervenţiilor chirurgicale de până acum. „
Aceşti oameni simt că un aspect mai tânăr le va oferi un avantaj mai competitiv pe piaţa muncii. Haeck a explicat: „Bărbaţii de patruzeci de ani ajung într-o companie şi observă că sunt cei mai în vârstă din birou, iar colegii lor sunt cu aproximativ 15 ani mai tineri. Mulţi bărbaţi se simt constant ameninţaţi de către cei tineri, generaţia mai mult tech-savvy (pricepuţi în tehnologie) şi fac orice să devină şi ei savvy: se concentrează pe dezvoltarea aptitudinilor tehnice, se îmbracă asemenea lor şi încearcă să arate mai tineri“.
În general, intervenţiile chirurgicale estetice au crescut cu 5% anul trecut, cele efectuate pe bărbaţi crescând cu 13%. Haeck a spus: „Cred că există o schimbare socială aici”. Apoi a adăugat: „Cred că este la fel de acceptabil pentru bărbaţi să aibă parte de chirurgie plastică. Fiecare revistă de bărbaţi se concentrează pe a arăta bine şi în formă. Bărbaţii sunt dispuşi să încerce produse de îngrijire a pielii şi nu este gândit ca un gest de natură homosexuală, pur şi simplu s-a deschis o nouă lume de posibilităţi pentru ei.”
Noul trend în chirurgia plastică se manifestă îndeosebi în rândul bărbaţilor cu vârste cuprinse între 40 şi 54 de ani, dintre care 48 % au fost supuşi intervenţiilor chirurgicale efectuate în 2010, urmaţi de cei de peste 55 de ani. Printre procedurile estetice cele mai populare în rândul bărbaţilor, în anul 2010 a fost remodelarea nasului, (rinoplastie), cu 63.585 de operaţii efectuate. Chirurgia pleoapelor a fost a doua procedură efectuată la un total de 31.476, urmată de liposucţie cu 23.899 de intervenţii. Acestea au fost urmate de micşorarea de sâni – 18.280 de cazuri, şi a procedurilor de transplant de păr, în total 13.217 de operaţii.
Chiar dacă interesul faţă de intervenţiile chirurgicale din partea bărbaţilor a fost simţit în ultima vreme, numărul operaţiilor estetice efectuate pe femei în anul 2010 acoperă 91% din totalul operaţiilor de până acum. În timp ce bărbaţii au avut un total de 1,1 milioane de intervenţii estetice, femeile au avut 11,5 milioane, printre cele mai populare fiind mărirea de sâni, ce a totalizat 296.203 de intervenţii anul trecut.
Home » Sănătate » Operaţiile estetice sunt la mare căutare şi în rândul bărbaţilor