Nu puţini au fost acei specialişti, care, după destrămarea Uniunii Sovietice, s-au arătat încrezători în capacitatea Rusiei privind adoptarea modelului democratic occidental. Adepţi ai modelului propus de Francis Fukuyama, ei erau atunci convinşi că, într-adevăr, “istoria se sfârşise” pentru Uniunea Sovietică, şi, o dată cu destrămarea sa, liberalismul avea să găsească în Rusia un teren fertil în care să prindă rădăcini trainice.
La peste 10 ani de la evenimentele din august 1991, realitatea rusă ne arată că liberalismul în Rusia a prins într-o măsură destul de firavă. Ea nu-i confirmă întru totul pe cei care au crezut cu tărie în capacităţile reformatoare ale Rusiei, dar oferă speranţe care să ne îndreptăţească să afirmăm că societatea rusă se îndreaptă – potrivit unei formule a liderului bolşevic Nikolai Buharin – “în ritm de broască ţestoasă” spre modelul liberal. În acelaşi timp, sondajele de opinie şi analizele sociologice privind societatea rusă oferă o imagine interesantă, evidenţiind totodată o serie de paradoxuri, care, în opinia noastră, sunt specifice ei.
Iluzia sondajelor de opinie
Înainte de a purcede la expunerea punctului nostru de vedere, am dori să aducem la cunoştinţa cititorilor o anecdotă franţuzească referitoare la sondajele de opinie. Potrivit acestei anecdote, asemănarea dintre sondajele de opinie şi o minijupă ar fi că ambele ascund esenţialul. Cu alte cuvinte, departe de a nega importanţa lor şi a analizelor realizate pe baza acestora, dorim să subliniem că, în momentul în care se analizează un fenomen, folosindu-se informaţii provenite din sondajele de opinie, acestea trebuie folosite ţinându-se cont de realităţile specifice istorice ale acelei ţări. Altfel, cu aceleaşi date pot fi susţinute puncte de vedere diferite.
Unul dintre cei care susţin că societatea rusă nu este încă pregătită pentru adoptarea valorilor democratice şi că ţara este condamnată la autoritarism este cunoscutul istoric american Richard Pipes, specialist în istoria Rusiei. Acesta, într-un articol publicat în revista americană “Foreign Affairs”, din mai-iunie 2004, şi intitulat “Flight From Freedom”, a încercat să dovedească faptul că Rusia nu este gata pentru viaţa într-o democraţie de tip liberal. Ca argumente, Pipes aduce date ale unor sondaje sociologice, potrivit cărora ruşii nu iubesc poprietatea privată, au o atitudine suspicioasă faţă de Occident şi încearcă să-şi construiască o nouă identitate, bazată pe un amestec de ţarism, comunism şi stalinism.
Este Pipes un pesimist care are dreptate? După părerea noastră, nu. Realitatea privind starea de spirit a societăţii ruse este, de departe, mult mai complexă, iar multe dintre aceste sondaje sociologice nu reuşesc să surprindă dinamica societăţii ruseşti în totalitatea ei. Totul depinde de felul în care sunt puse întrebările. Când ruşii sunt întrebaţi “Doriţi ca Rusia să devină o mare putere?”, marea lor majoritate răspund “Da” pentru că ei nu sunt obişnuiţi să trăiască într-o ţară mică, a cărei influenţă este redusă.
Dar, dacă vor fi întrebaţi “Sunteţi dispuşi să plătiţi preţul pentru ca Rusia să devină o mare putere?”, vom primi un cu totul alt răspuns: numai 22-25% din respondenţi se arată gata să facă un astfel de sacrificiu, evident cu preţul scăderii nivelului lor de trai. La fel se întâmplă când ruşii sunt întrebaţi dacă amintirile despre URSS le trezesc nostalgii, fie şi numai pentru că o bună parte din ruşii de astăzi au trăit o bună perioadă în vremea URSS; ei bine, sunt foarte puţini care şi-ar dori o “reîntoarcere” în timp.
Potrivit unor sondaje efectuate de doi sociologi ruşi – Igor Kliamkin şi Tatiana Kutkoveţ -, doar 7% din ruşi continuă să creadă în principiile de bază ale “sistemului rus” (dominaţia statului asupra persoanei, paternalism şi ermetizarea ţării), în timp ce 22% susţin cel puţin două dintre caracteristicile sistemului sus-amintit. Este vorba, în special, despre oamenii în vârstă şi de cei cu un nivel de educaţie scăzut. Printre altele, adepţii alternativei modernizatoare, care pun accent pe personalitate, pe independenţa oamenilor şi pe deschiderea ţării spre lumea exterioară, reprezintă 33% din populaţie, iar 37% sunt dispuşi să susţină un proiect modernist. Aceasta înseamnă, după părerea noastră, că “breşa modernistă” este destul de importantă, ea reprezentând 70% din ruşi! Evident că, în pofida acestei realităţi, nu trebuie să idealizăm societatea rusă. Mai ales dacă luăm în considerare că ea este o societate care nu a evoluat niciodată în condiţii de adevărată democraţie, nefiind obişnuită cu autoorganizarea şi autocontrolul. Este încă o societate oscilantă care poate fi uşor deviată de la cursul adoptat. Aceasta este, de altfel, şi ceea ce se întâmplă în prezent.
Atitudini contradictorii
Pentru un popor care nu are tradiţii în domeniul libertăţilor politice şi al instituţiilor independente, ruşii au început destul de repede să asimileze aceste idealuri cu totul noi pentru ei. Astfel, ei au legitimat în conştiinţa lor principiul proprietăţii private şi, deşi, se raportează destul de suspicios la privatizare (având în vedere felul în care aceasta a fost făcută în Rusia, în perioada Elţin), marea lor majoritate se declară împotriva renaţionalizării forţate. Potrivit unor sondaje realizate în 2004, în cadrul unui proiect sociologic ruso-german, 45,5% din ruşi au, în acelaşi timp, o atitudine pozitivă faţă de întreprinzători şi proprietatea privată şi negativă faţă de “oligarhi”. În consecinţă, negarea oligarhilor în Rusia nu presupune o atitudine negativă şi faţă de ideea de întreprinzător.
Marea majoritate a ruşilor apreciază pozitiv rolul jucat de diversele grupuri elitiste în dezvoltarea Rusiei. Astfel, oligarhii sunt consideraţi de 35% din ruşi a fi răul cel mai mic, în comparaţie cu 62% din populaţie care vede în birocraţia rusă principala frână în calea dezvoltării.
În pofida numeroaselor declaraţii, poporul rus nu este gata să sprijine cu orice preţ statutul de mare putere al Rusiei. Acordând încredere preşedintelui Putin, nu înseamnă că ei au încredere în putere/autorităţi, care, pentru ei, şi-au pierdut sensul sacral avut în perioada ţaristă şi comunistă.
Da, ruşii încă nu ştiu cum să trăiască în condiţiile unei societăţi liberale. Însă astăzi în conştiinţa populaţiei ruse nu există mărturii care să ateste dorinţa de schimbare a actualului curs. Pentru că doar poporul, după atâţia ani de experimente, poate fi gata să accepte noi reguli ale jocului, deoarece numai el, acest popor, a putut să ofere sprijin, în octombrie 1993 lui Elţin, şi reformelor iniţiate de Putin, după criza financiară din 1998, care a distrus viaţa multor oameni. Numai poporul, care aşteaptă decizii raţionale, poate să-şi păstreze răbdarea, văzând incapacitatea puterii de a-i garanta necesităţile sale elementare. Un popor tradiţionalist, dacă şi-ar fi desemnat un preşedinte de talia lui Jirinovski, Lebed sau, în cel mai rău caz, Ziuganov, ar fi început să dărâme palatele oligarhilor şi ale funcţionarilor. Însă Rusia, cu prilejul tuturor tururilor de scrutin care s-au desfăşurat din 1991 încoace, nu a ales pe nici unul dintre aceşti extremişti, naţionalişti, generali cu apucături dictatoriale sau comunişti. În ceea ce priveşte ultimele alegeri, poporul a votat în favoarea lui Putin şi a potenţialului său modernizator.
Evident că stârnesc îngrijorare manifestările extremiste şi xenofobe din Rusia, prezente mai ales în rândul tinerilor. Dacă însă luăm în considerare condiţiile grele în care a evoluat societatea rusă şi dificultatea pe care a presupus-o transformarea unei supraputeri (a unui imperiu), vom fi miraţi să observăm că extremismul reprezintă o manifestare marginală în Rusia.
Evoluţii paralele
În decembrie 2004, potrivit sondajelor Centrului Levada (unul din institutele de cercetare sociologică cele mai respectabile din Rusia), 75% din cei intervievaţi au considerat mai importantă ordinea, chiar dacă instaurarea ei presupunea încălcarea unor principii democratice, în timp ce numai 13% au pus pe primul loc democraţia. Prin urmare, cei care-şi vor elabora argumentaţia pe baza acestor rezultate vor greşi. De ce? Pentru că în acelaşi timp, 42% din ruşi consideră că bunăstarea ţării depinde de consolidarea libertăţilor democratice şi numai 31% cred că această misiune poate fi rezolvată prin consolidarea “verticalei” puterii, iniţiată de Vladimir Putin, în ultima parte a anului trecut. Printre altele, raportul în favoarea celor care se pronunţă în favoarea libertăţilor democratice, la nivelul tineretului şi al oamenilor de vârstă mijlocie, este în favoarea primilor: 51:46. Iar potrivit altui sondaj de opinie realizat de acelaşi centru, doar 12% din ruşi consideră că interesele statului sunt mai importante decât drepturile omului; 15% cred că pot fi de acord cu restrângerea acestor drepturi în numele intereselor statului; 44% afirmă că oamenii au dreptul să se lupte pentru drepturile lor, chiar dacă ele intră în contradicţie cu interesele statului; 21% cred că drepturile unui singur om sunt mai presus decât cele ale statului şi doar pentru 6% a fost dificil să răspundă. Toate acestea ne îndreaptă spre o singură concluzie: oamenii şi statul au început să evolueze în direcţii diferite.
Majoritatea sondajelor confirmă că principala problemă a Rusiei nu o reprezintă nici pe departe societatea, ci elita conducătoare rusă. Aici avem de-a face cu o realitate specifică istoriei ruse şi care constă în faptul că elita conducătoare din această ţară este mult mai arhaică decât societatea, iar această realitate ne obligă să aducem cunoscutei axiome, potrivit căreia fiecare societate îşi are guvernul pe care-l merită, unele amendamente. În lumina celor afirmate mai sus, Rusia, credem noi, reprezintă o excepţie de la regulă. Înainte de 1917, clasă politică rusă era, fără îndoială, mult mai progresivă decât societatea, care s-a dovedit a fi mai conservatoare şi mai întârziată în dezvoltare. Ulterior, în perioada comunistă, prin politica de rotaţie a cadrelor a apărut o elită politică servilă, prizonieră a dorinţei sale de autoconservare (dorinţa de a-şi menţine privilegiile, ca urmare a apartenenţei la nomenclatură). În acelaşi timp, de-a lungul perioadei sovietice, în Rusia s-a format o societate, care, chiar în acea perioadă, s-a dovedit a fi mult mai deschisă la schimbări decât elita politică. Cu alte cuvinte, în Rusia elita politică şi societatea, după 1991, au început să evolueze în direcţii diferite. De aceea, dacă Rusia va derapa în direcţia autoritarismului, va fi nu atât din cauză că majoritatea societăţii doreşte acest lucru, ci pentru că poporului nu i s-a propus o alternativă viabilă de dezvoltare liberal-democratică.
Prin urmare, cel mai important aspect, după părerea noastră, este faptul că astăzi, în Rusia, nu există cineva care, dacă ar spune “După mine!”, societatea l-ar urma fără nici un fel de ezitare. Elita politică nu este încă aptă să înţeleagă că, dacă actuala stare de fapt va continua, există pericolul ca “cei de sus” să cadă.
În tradiţia istorică rusă, întotdeauna incapacitatea elitei de a înţelege că este imposibil să conduci cu metode vechi a constituit un impuls pentru schimbarea sistemului. Or, pentru a preveni o astfel de schimbare, elita politică rusă trebuie să-şi adapteze metodele de conducere realităţilor societăţii ruse. Iar aceasta ar trebui să se producă într-un timp foarte scurt, până când societatea nu va începe ea singură să caute o soluţie, nemaiaşteptând iniţiativa clasei politice.
