Agenda Lisabona a fost stabilită de liderii UE la summit-ul de la Lisabona din martie 2000, având ca ţintă finală transformarea economiei Uniunii în cea mai competitivă, dinamică şi cognitivă economie de pe glob.
Ce reprezintă Strategia Lisabona?
Pe scurt: reforme economice într-o lume caracterizată de schimbare şi de provocări. O importanţă deosebită pentru atingerea dezideratelor strategiei o au încurajarea inovării şi a ideilor, precum şi dezvoltarea mediului antreprenorial. Administraţia trebuie să încurajeze activitatea economică şi nicidecum să o inhibe. Competitivitate şi flexibilitate, forţă de muncă educată şi motivată care să fie în compatibilitate cu obiectivele prestabilite.
Agenda Lisabona a fost stabilită de liderii Uniunii Europene la summit-ul de la Lisabona din martie 2000, având ca ţintă finală metamorfozarea economiei Uniunii în cea mai competitivă, dinamică şi cognitivă economie de pe glob. În acest sens, au fost trasate ţinte clare, cum ar fi de exemplu creşterea ratei de angajare la nivelul de 70%, principalele instrumente de realizare a obiectivului final fiind reformele economice şi investiţiile în domenii ce stimulează dezvoltarea, precum capitalul uman şi R&D (cercetare şi dezvoltare). Totuşi, posibilitatea de a realiza aceste obiective grandioase rezidă, în cea mai mare parte, în capacitatea statelor membre de a-şi restructura şi adapta la aceste cerinţe piaţa internă.
Cu toate că multe dintre condiţiile de fond ale implementării indicau o renaştere a economiei Europei, piedica a constat în insuficienta lansare a acestora la nivelul economiilor statelor membre generând o agendă politică supraîncărcată şi o coordonare precară.
Agenda Lisabona
Conform Agendei Lisabona, până în anul 2010 Europa ar trebui să aibă cea mai competitivă economie. După 5 ani de la lansare, acest lucru apare ca fiind imposibil. Günter Verheugen vede câteva motive: priorităţi neclare – Agenda Lisabona acoperă prea multe aspecte şi, în acest caz, “dacă totul este o prioritate, atunci nimic nu mai este o prioritate”; administarea – acestui proces nu i s-a oferit şi suportul necesar în vederea reformărilor economice interne, fiind extrem de complex (28 de ţinte finale, 120 de scopuri secundare şi 117 indicatori); şi, în final, lipsa promovării adecvate a procesului gândit la Lisabona. Raportul Grupului la Nivel Înalt, prezidat de Wim Kok, a arătat clar că “progresele făcute pentru construirea unei Europe dinamice, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul Uniunii, au fost prea puţine”. Concluziile acestui raport s-au bazat pe faptul că Produsul Intern Brut pe cap de locuitor al Uniunii Europene este de aproximativ 70% faţă de cel al SUA – la fel ca în urmă cu 30 de ani. Apoi, s-a făcut prea puţin pentru a se recupera diferenţa faţă de SUA (în domenii ca: investiţii publice şi private în cercetare şi creşterea producţiei). Rata de creare de locuri de muncă pentru populaţia tânără şi pentru femei este considerabil mai mică decât în Statele Unite. Există mari lacune în ceea ce priveşte Piaţa Unică, în special în privinţa serviciilor. La toate acestea se adaugă şi competiţia la nivel global, precum şi procesul de îmbătrânire a populaţiei.
Cu toate aceste aspecte negative, conform celor spuse de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, “Europa trebuie să facă mai mult. Ceea ce propunem este să eliberăm imensul potenţial economic al Europei. Este nevoie să acţionăm urgent”.
Noua Strategie Lisabona se va axa, prin urmare, pe creştere economică şi pe crearea de locuri de muncă. Dar pentru aceasta, trebuie să se realizeze o Europă mult mai atractivă prin prisma investiţiilor şi a muncii. Procesul cognitiv şi inovaţiile trebuie să devină motorul dezvoltării europene. Politicile de implementare trebuie să asigure crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bune. Totodată este nevoie şi de un parteneriat stabil între Uniune şi statele membre care să asigure asumarea responsabilităţii politicilor de angajare pe scară largă, politicilor macroeconomice şi a reformelor structurale. Există şi o condiţie pentru ca toate aceste necesităţi să fie eligibile: bugetul acordat Uniunii de statele membre să reflecte clar priorităţile economice şi sociale comune.
Până aici, peisajul este destul de clar. Tenacitatea europenilor este admirabilă dacă te gândeşti că încearcă să resuscite o strategie din 2000, ce s-a vrut a fi excelentă şi care a sfârşit prin a deveni un eşec la jumătatea termenului de finalizare – 2005… Pe un ton “paternal”, José Manuel Barroso a afirmat: “Este ca şi cum am avea trei copii, economia, asistenţa socială şi mediul. Ca orice tată modern, dacă unul din copiii mei este bolnav, sunt gata să las totul şi să mă dedic lui până când se însănătoşeşte. Dar asta nu înseamnă că-i iubesc pe ceilalţi mai puţin”. Tonul emoţional adoptat ne face să devenim circumspecţi vizavi de noua Strategie Lisabona, având în vedere că, în general, tonul folosit de europeni atunci când vorbesc despre economie este unul cu totul opus -raţional şi pragmatic.
Critici la adresa noii strategii au apărut aproape instantaneu. Socialiştii au caracterizat-o ca fiind “un start dezamăgitor” pentru noua echipă de comisari europeni. “Europa are nevoie să se focalizeze pe schimbări realiste, iar acest lucru nu se va face prin imitarea Americii. Nu de această strategie au nevoie milioanele de europeni fără locuri de muncă”, a declarat preşedintele Grupului Socialist din Parlamentul European. Un semn de întrebare se ridică şi în dreptul faptului că noua strategie nu mai menţionează că economia europeană ar trebui să devină cea mai competitivă şi mai dinamică economie până în 2010, aşa cum se spunea în “vechea” strategie. Un alt semn de întrebare: cum va reuşi să fie competitivă o economie europeană în faţa coloşilor economici SUA şi Japonia? Astarămâne să vedem în continuare.
România şi Strategia Lisabona
În ceea ce priveşte România, situaţia nu este nicidecum mai roz. Printe altele, economia noastră abia a fost declarată ca fiind funcţională şi deci ar fi mult mai logic să ne consolidăm noul statut şi nu să trecem direct la o economie bazată pe cunoaştere. Această idee este susţinută şi de faptul că investiţiile în domeniul “R&D” (cercetare şi dezvoltare) sunt mult prea mici la noi, numărul brevetelor de inovare înregistrate fiind, de asemenea, mult prea mic în comparaţie cu nivelul minim din UE, iar populaţia activă se fereşte încă de educaţia continuă. Cu toate acestea, totuşi partea de strategie privitoare la crearea de locuri de muncă ar reprezenta un adevărat suflu revigorator pentru tradiţionalul şomaj românesc.
Punerea în aplicare a Strategiei Lisabona pare a avea un rezultat nesatisfăcător pentru anul 2005. Având în vedere capacitatea UE de a-şi duce la bun sfârşit proiectele este de aşteptat ca într-un viitor ceva mai îndepărtat decât termenul propus iniţial economia UE să fie sensibil egală cu marile economii existente deja pe piaţa globală.
