Cel mai mare Parlament multinaţional din lume se pregăteşte ca în 2007 să îşi sporească numărul de deputaţi, în timp ce România şi Bulgaria vor avea pentru prima oară în istoria lor şansa reală să participe la deciziile care influenţează viaţa majorităţii cetăţenilor Europei. Istoria, organizarea şi funcţionarea Parlamentului European sunt mărturia unei creşteri lente, dar constante a puterii legislative în Uniunea Europeană, a interesului pentru legitimarea democratică a construcţiei europene şi a impactului real pe care îl are Parlamentul în problemele concrete şi în reglementarea sectoarelor de activitate.
O instituţie în mişcare
Istoria Parlamentului European poate fi confundată cu cea a Uniunii Europene, evoluţia sa mulându-se pe diversele transformări şi faze ale construcţiei comunitare. Încă de la înfiinţarea comunităţilor a existat o adunare parlamentară alcătuită din reprezentanţii statelor membre, care a suferit în timp schimbări succesive ale denumirii: Adunare Comună, Adunare Parlamentară Europeană şi Parlament European (din 1962),extinderi progresive ale competenţelor în paralel cu sporirea legitimităţii democratice o dată cu alegerile prin vot universal direct din 1979. De atunci, Parlamentul va fi ales la un interval de cinci ani, prin vot universal direct, secret, scrutin proporţional – cu excepţia Germaniei unde se aplică un sistem mixt – la nivel naţional, dar şi la nivel regional în unele state (Belgia, Franţa, Regatul Unit etc.). Alegerile se fac pe familii politice europene, iar parlamentarii se grupează pe criterii politice (Socialişti, Verzi, Liberali etc.) nu de naţionalitate.
Iniţial, Tratatul de la Roma dădea Adunării Generale doar un drept consultativ în chestiunile care priveau funcţionarea Comunităţilor, dar reformele din anii ‘ 70 adaugă la competenţele sale şi implicarea în procedura bugetară, iar Actul Unic European îi va conferi puterea de a autoriza ratificarea tratatelor de asociere şi de aderare a ţărilor candidate. Tratatul de la Maastricht din 1992 îi conferă puterea de a aproba sau respinge numirea în funcţie a comisarilor şi introduce procedura de codecizie. În anul 2000, Tratatul de la Nisa va extinde aplicarea codeciziei la aproape toate domeniile în care consiliul decide cu majoritate calificată.
În ceea ce priveşte locaţia, adunarea se întruneşte pentru a delibera la Strasbourg, secretariatul general se află în Luxemburg, dar cea mai mare parte a activităţii se desfăşoară la Bruxelles pentru a fi în contact permanent cu Comisia Europeană, cu Consiliul şi cu celelalte instituţii importante.
Structură şi activităţi complexe
Legislativul Uniunii Europene are în prezent un număr de 732 de deputaţi din 25 de ţări reprezentând 455 milioane de cetăţeni. Numărul lor va creşte în 2007 prin aderarea României şi Bulgariei cu 53 de deputaţi. Tratatul constituţional prevede faptul că numărul acestora nu va putea în nici un caz depăşi 750, o cifră mai mare punând serioase probleme de funcţionare. Din luna septembrie 2005, la şedinţele Parlamentului asistă şi observatori români şi bulgari, o metodă folosită pentru ca politicienii din viitoarele state membre să se familiarizeze cu procesul legislativ comunitar.
Orice Parlament este învestit cu putere legislativă, iar deciziile Parlamentului European afectează viaţa a 455 de milioane de cetăţeni ai Uniunii, mediul lor de viaţă, educaţia, sănătatea, apărarea drepturilor în calitate de consumatori, de lucrători sau de cetăţeni. Deşi Comisia Europeană deţine monopolul iniţiativei legislative, conform Tratatului de la Maastricht (în vigoare la 1 noiembrie 1993), Parlamentul European are dreptul să ceară Comisiei să facă o propunere Consiliului, putând să facă şi recomandări de conţinut.
Parlamentul şi Consiliul decid împreună cum este alocat bugetul Uniunii. Deputaţii încep examinarea acestuia în fiecare an în luna iunie şi o încheie în decembrie, când se adoptă bugetul pentru anul următor.
Parlamentul European exercită de asemenea un control democratic asupra activităţilor şi instituţiilor comunitare. Poate alcătui comisii de anchetă (în cazul crizei produse de boala vacii nebune, ancheta comisiei parlamentare a determinat crearea unei agenţii veterinare europene în Irlanda), are un rol-cheie în învestirea unei noi Comisii, aprobă sau respinge preşedintele Comisiei, audiază în cadrul comisiilor parlamentare candidaţii propuşi pentru posturile de comisari europeni şi poate respinge colegiul comisarilor în ansamblu. În 2004, Parlamentul a respins candidatura italianului Rocco Butiglione şi repartizarea portofoliului energiei maghiarului Lazlo Kovacs, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, să modifice echipa propusă iniţial. Tot în atribuţiile de control intră dreptul de a înainta o moţiune de cenzură îndreptată împotriva Comisiei, iar, dacă aceasta este adoptată cu o majoritate de 2/3 din deputaţi, Comisia este obligată să demisioneze în bloc.
Parlamentul European are de asemenea un foarte important rol politic. Participă activ la definirea viziunii politice a Europei, fiind consultat de Consiliu în domeniile politicii externe şi de securitate comună, poate adresa interpelări şi recomandări Consiliului, iar în ce priveşte aderarea unui nou stat membru şi aprobarea majorităţii acordurilor internaţionale, acordul său este obligatoriu.
În ceea ce priveşte procedurile legislative, cea mai importantă dintre acestea este codecizia prin care o propunere legislativă este adoptată după maxim trei lecturi, proiectul trecând prin analiza Parlamentului şi a Consiliului Uniunii Europene. Fiecare poate aduce modificări, în cazul unui dezacord se creează comitetul de conciliere şi în cazul în care nu se ajunge la o viziune comună sau una din instituţii nu aprobă proiectul legislativ, acesta este abandonat. Domeniile în care Parlamentul este colegislator sunt de maximă importanţă: interzicerea discriminării pe motive de naţionalitate, protecţia consumatorului, protecţia mediului, protecţia sănătăţii prin crearea de standarde în ceea ce priveşte transplanturile, măsuri în domeniul fitosanitar şi veterinar, aprobarea programelor de cercetare, crearea de reţele transeuropene.
Ca urmare a activităţii sale, Parlamentul European a obţinut rezultate palpabile în beneficiul cetăţenilor pe care îi reprezintă. I se datorează înăsprirea normelor de protecţie a mediului împotriva poluării (eliminarea sulfului din formula carburanţilor începând cu 2009), avertismentele grafice de pe pachetele de tigări, eliminarea derogărilor referitoare la limitarea poluării atmosferice de către operatorii industriali şi reducerea cu 50% a emisiilor de oxid de azot ale centralelor termice începând cu anul 2016, limitarea orelor la volan şi înăsprirea testelor pentru prototipurile auto, cu scopul înjumătăţirii accidentelor rutiere până în 2010.
Europarlamentarii
Deputaţii europeni au un statut special, iar activitatea lor este guvernată de transparenţă, fiind obligaţi să menţioneze într-un registru public activităţile lor profesionale, dacă deţin alte funcţii remunerate, să îşi declare averile şi interesele. În prezent sunt remuneraţi pentru activitatea lor de către statul membru în care au fost aleşi, primind aceeaşi indemnizaţie ca deputaţii din Parlamentul naţional. Din 2009 va intra în vigoare un nou statut care va elimina disparităţile salariale dintre naţionalităţi şi va asigura o transparenţă sporită.
România în Parlamentul European
Ca urmare a confirmării datei de 1 ianuarie 2007 ca dată a aderării, România va alege propriii reprezentanţi în Parlamentul European. Scrutinul va fi organizat până la 31 decembrie 2007 – cel mai probabil în luna martie 2007 – şi va desemna 35 de europarlamentari pentru perioada 2007-2009. Votul se organizează pe liste, în cadrul unui singur tur de scrutin, pragul electoral este de 5%şi vor putea fi înscrise candidaturi din partea unor independenţi. Ca o particularitate, Alianţa D.A. nu va putea participa la alegeri ca alianţă, ci Partidul Democrat şi Partidul Naţional Liberal vor trebui să se prezinte separat deoarece fac parte din familii politice diferite. După data aderării, cetăţenii UE cu reşedinţa în România au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în aceleaşi condiţii ca cetăţenii români.
Din 1 ianuarie 2007 şi până la alegeri, euroobservatorii români vor fi membri cu drepturi depline ai Parlamentului European, putând vota, întocmi rapoarte şi rezoluţii. Primul vot la care vor lua parte va fi cel pentru învestirea noilor comisari din România şi din Bulgaria, pe 4 ianuarie 2007.
Publicat în : Idei contemporane de la numărul 43
