Administraţia George W. Bush a lăsat moştenire actualei Administraţii Obama şi lucruri pozitive. Unul dintre ele este de departe „Acordul de cooperare nucleară civilă” dintre SUA şi India, aprobat de Congresul american toamna trecută. Pe lângă pactul nuclear, Statele Unite şi India şi-au perfecţionat o cooperare strategică mai largă. India doreşte un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU, şi are nevoie de susţinerea SUA.
După tsunamiul din Asia, în 2004, SUA au iniţiat, împreună cu Japonia şi Australia, o misiune comună de ajutor umanitar. În iunie 2005, au semnat un nou cadru de cooperare în domeniul apărării, care a consolidat legăturile militare bilaterale, subliniind că “Statele Unite şi India sunt de acord asupra importanţei vitale a libertăţii politice şi economice, a instituţiilor democratice, a statului de drept, a securităţii şi a oportunităţilor în întreaga lume. Conducătorii celor două state construiesc un parteneriat strategic SUA-India, care să urmărească aceste principii şi interese.” În septembrie 2007, India a găzduit şi a participat la exerciţii navale multilaterale, alături de nave din SUA, Japonia, Australia şi Singapore.
Pentru a ne da seama cât de departe au ajuns relaţiile SUA-India astăzi, să ne amintim cât de reci au fost ele în cea mai mare parte a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea. Cel dintâi prim-ministru al Indiei independente, Jawaharlal Nehru, în funcţie între 1947 şi 1964, era socialist declarat şi susţinător al Mişcării de Nealiniere. Întreaga perioadă a Războiului Rece, Statele Unite au înclinat substanţial către Pakistan, în timp ce India a înclinat într-o oarecare măsură către Uniunea Sovietică. Abia la sfârşitul anilor 1990, Statele Unite s-au îndreptat spre o politică de echidistanţă între India şi Pakistan.
În prezent, parteneriatul SUA-India pare să aibă foarte mult sens din punct de vedere strategic: ambele ţări sunt democraţii vorbitoare de limbă engleză; ambele sunt preocupate de ascensiunea Chinei; ambele luptă împotriva terorismului islamic; şi ambele sunt interesate să promoveze cooperarea economică bilaterală. India doreşte un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU, şi are nevoie de susţinerea SUA. Legăturile economice dintre cele două ţări sunt în prezent foarte puternice încât stabilizează relaţia generală.
Oficialii americani sunt preocupaţi de relaţiile relativ calde ale Indiei cu Iranul, dar problema Iranului nu se va dovedi o piedică importantă pentru colaborarea SUA-India. În fond, India are relaţii foarte bune cu Israelul. Cât despre Pakistan, a fost dintotdeauna punctul sensibil în relaţiile dintre SUA şi India. Acum, războiul din Afganistan complică şi mai mult lucrurile. În urma atentatelor teroriste recente din Mumbai, India şi Statele Unite se vor apropia şi mai mult dacă americanii îşi vor folosi influenţa asupra Pakistanului pentru a face presiuni ca Islamabadul să-şi reformeze armata, să „cureţe” serviciile de informaţii şi să elimine grupările militante. În ciuda zăngănitului de săbii, New Delhi se va concentra în continuare pe ambiţiile sale internaţionale şi va acţiona cu prudenţă.
Înaintea alegerilor naţionale programate pentru luna mai, gigantul sud-asiatic se confruntă cu probleme economice grave. Declinul mondial a afectat dur India, întrerupând seria de creşteri economice de 9 la sută pe an. Economistul Sadiq Ahmed de la Banca Mondială estimează că PIB-ul Indiei va scădea sub 7 la sută în anul fiscal 2008-2009 şi sub 6 la sută în anul fiscal 2009-2010. “Se aşteaptă pierderi masive de locuri de muncă din cauza declinului global“, declara recent pentru Bloomberg News purtătorul de cuvânt al ministerului comerţului indian, Rajiv Jain. Între timp, industria financiară indiană a fost zguduită de scandalul unei fraude masive în interiorul gigantului de outsourcing Satyam.
Chiar dacă sunt dureroase, problemele economice ale Indiei nu trebuie exagerate. Guvernul indian a luat măsuri pentru contracararea crizei. Înflaţia e în scădere, dobânzile au revenit la niveluri normale, iar situaţia lichidităţilor interne s-a stabilizat, India beneficiind de dobânzi mari la economii.
Economia se dezvoltă vertiginos
Suspectată de socialism pentru mult timp, India a cochetat cu liberalizarea economică în anii 1980, sub conducerea lui Rajiv Gandhi, prim-ministru între 1984 şi 1989 (şi asasinat în 1991). Dar procesul de reformă nu a început decât în 1991, când India s-a confruntat cu o criză economică. Aşa cum scria Robyn Meredith de la revista Forbes în cartea ei din 2007, „Elefantul şi Dragonul”, aproape 110 milioane de indieni „fuseseră azvârliţi în sărăcie numai în cei doi ani anteriori“, iar „330 de milioane, adică doi din cinci indieni, trăiau sub pragul sărăciei.” Inflaţia urcase la 17 la sută, iar ţara „era complet falită.”
Ca răspuns, ministrul indian de finanţe, Manmohan Singh, a adoptat un program îndrăzneţ de liberalizare, privatizare şi reduceri de taxe. Singh a devalorizat rupia, a înlăturat obstacolele din calea investiţiilor străine şi a impulsionat comerţul. Au fost de asemenea făcuţi primii paşi pentru deschiderea pieţei telecomunicaţiilor şi a aviaţiei civile interne către investiţiile private. Aceste măsuri au avut ca rezultat creşterea economică de 7,1 la sută în 1993-1994 şi 1996-1997, media pe termen lung fiind de 6 la sută.
Procesul de reformă a stagnat la sfârşitul anilor 1990, dar a recâştigat teren în cel de-al treilea mandat al prim-ministrului Atal Bihari Vajpayee, care a început în 1999. Guvernul Vajpayee a luat măsuri sistematice pentru a deschide economia pentru competiţia internă şi externă şi pentru a construi infrastructura ţării.
Fondul pentru Populaţii al ONU estimează că India va depăşi China din punct de vedere demografic până în 2050. O populaţie în creştere nu garantează că India îşi va valorifica potenţialul. Autorităţile vor trebui să creeze milioane de noi locuri de muncă şi să se asigure că angajaţii vor putea face faţă locurilor de muncă respective. Pentru a-şi atinge potenţialul la nivelul anului 2050 India are în vedere câteva măsuri esenţiale: consolidarea sistemului de învăţământ, limitarea inflaţiei, liberalizarea pieţelor financiare, stimularea comerţului cu vecinii şi îmbunătăţirea infrastructurii.
În ciuda dificultăţilor actuale, India îşi dezvoltă potenţialul. Clasa sa de mijloc este încă mult mai mică decât cea a Chinei, dar va creşte spectaculos în următoarele câteva decenii. Un studiu McKinsey Global Institute din mai 2007 estima că între 2005 şi 2025, venitul mediu net pe familie aproape se va tripla în India, clasa de mijloc indiană va creşte de la aproape 50 de milioane de persoane la în jur de 583 de milioane, iar piaţa de consum a acestei ţări va urca de pe locul al doisprezecelea în lume pe locul al cincilea.
Goldman Sachs estimează că până în 2050 economia Indiei ar putea să o depăşească pe cea a SUA. India va deveni, de fapt, echivalentul altor SUA. Progresul pe termen lung al Indiei este ameţitor. Studiul McKinsey din 2007 subliniază că, “de fapt, în India sunt cu 431 de milioane mai puţini săraci astăzi decât ar fi fost dacă rata sărăciei ar fi rămas aceeaşi ca în 1985. Este neîndoielnic că reformele economice din India şi creşterea economică şi mai mare pe care au generat-o au format cel mai reuşit program antisărăcie din istoria acestei ţări.
Infrastructura şi educaţia
Principalele puncte slabe ale Indiei sunt educaţia şi infrastructura. Emmott notează în cartea sa din 2008 intitulată „Rivalii” că “tineretul numeros al ţării nu va beneficia de avantajele economice decât dacă este educat la standardele cerute de companiile de producţie şi servicii.” Sistemul de învăţământ actual din India „este mult sub nivelul cerut, iar îmbunătăţirea sa va fi costisitoare.” Să ne uităm doar la cifre: “Doar 28 la sută din şcolile din India aveau electricitate în 2005; doar jumătate aveau mai mult de doi profesori sau două clase.” India are o rată a alfabetizării semnificativ mai mică decât ţări ca Vietnamul, China şi Malaysia, notează Emmott. Cât despre problema infrastructurii, aceasta rămâne o piedică uriaşă pentru dezvoltarea economiei indiene.
Deşi India a evoluat mult de la criza din 1991, sectorul său de afaceri a rămas grav afectat. Cel mai recent raport al Băncii Mondiale privind „uşurinţa desfăşurării afacerilor” în întreaga lume plasează India pe locul 122 din 181 de economii. În comparaţie, China este pe locul 83. Între timp, ultimul Indice al Libertăţii Economice, realizat de Heritage Foundation şi Wall Street Journal, plasează India pe locul 123 din 179 de economii, puţin mai bine decât Rwanda.
Reformele indiene, îngreunate mai ales de politica locală, par să sară înainte, apoi să se oprească brusc, pentru a se repezi din nou înainte. Pe lângă politica locală, reformele Indiei au mai fost îngreunate şi de tensiunile sociale persistente, de conflictele etnice şi ameninţările de securitate din interior. Progresele strălucitoarei Noi Indii maschează probleme persistente, cum sunt rata ridicată a mortalităţii infantile, violenţa împotriva femeilor, discriminarea de castă şi conflictele religioase.
Mumbai 2008
Masacrul din Mumbai din 2008 ne-a amintit în mod cutremurător că India este de mult victima terorismului islamic. (În decembrie 2001, jihadiştii au atacat clădirea Parlamentului indian.) De asemenea, de câteva decenii încoace ţara se luptă cu rebelii maoişti cunoscuţi sub numele de „naxaliţi.” Apoi, există disputa prelungită pentru Kashmir şi nenumărate alte mici motive de harţă cu vecinul înarmat nuclear, Pakistanul. Tensiunile cu Islamabadul s-au adâncit în urma atentatelor din Mumbai. Barack Obama va moşteni o situaţie periculoasă în Pakistan, dar în acelaşi timp un parteneriat SUA-India mai puternic ca oricând. În deceniile ce vor urma, în care centrul puterii globale continuă să migreze spre Asia, importanţa acestui parteneriat nu poate decât să crească. Apropierea de India s-ar putea dovedi o parte semnificativă a moştenirii lăsate de preşedintele Bush. (V.M.)
